Atribuirea de teren în compensare și evaluarea terenurilor. Incompatibilități ale judecătorilor din complet. Contestație în anulare (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 924/2018

NCPC: art. 158, art. 159, art. 304 pct. 1 și 3, art. 317 alin. (1), art. 318

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii” (alin. (1) pct. 1) ori „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență” [alin. (1) pct. 2], iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol contestația mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunțate au fost invocate prin cererea de recurs, „dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins tară ca el să fi fost judecat în fond”.

Art. 318 C. proc. civ. stabilește că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație „când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Prin contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestatorul arată că se impune desființarea deciziei contestate întrucât doi dintre membrii completului s-au pronunțat în cauză într-o etapă procesuală anterioară și că, deși soluția a fost aceea a casării cu trimitere, aceștia au analizat fondul litigiului și au dat îndrumări instanței de trimitere.

Motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se referă strict la competența instanțelor judecătorești așa cum este reglementată în Cartea I (Competența instanțelor judecătorești), titlul I (competența materială) și titlul II (competența teritorială) și la încălcarea dispozițiilor de ordine publica privitoare la competență, cu aplicarea dispozițiilor art. 158 și 159 C. proc. civ.

Acest motiv de contestație în anulare vizează situația în care hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența generală, materială și teritorială exclusivă a instanțelor judecătorești, iar nu eventuala nerespectare a dispozițiilor referitoare la compunerea completului de judecată. Susținerea că din complet ar fi făcut parte judecători incompatibili tinde la a demonstra o nesocotire a normelor care guvernează organizarea judecătorească iar nu a acelora date pentru reglementarea competenței instanțelor judecătorești.

Motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu poate fi utilizat pentru o pretinsă încălcare a normelor privind compunerea și constituirea instanței, deoarece acestea, chiar dacă sunt așezate de legiuitor în Cartea I a C. proc. civ. (competența instanțelor judecătorești), sunt norme de organizare judecătorească, iar nu de competență.

Nerespectarea dispozițiilor legale privind alcătuirea completului de judecată reprezintă motive de nelegalitate a hotărârii (art. 304 pct. 1 și 3 C. proc. civ.), iar nu de contestație în anulare.

În consecință, împrejurarea invocată de contestator nu se încadrează în noțiunea de încălcare a dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență, astfel că nu este incident motivul, de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. contestatorul a pretins că instanța de recurs nu a observat că recursul Municipiului Focșani era nul pentru nemotivare, nu a observat că rapoartele de expertiză întocmite în apei cuprind și o modalitate de evaluare bazată pe grila notarială, astfel cum a solicitat Municipiul Focșani care nu a mai avut obiecțiuni la aceasta, a anulat dispoziția de atribuire în natură a suprafeței de teren de 630 mp din Focșani, deși aceasta nu fusese atacată cu recurs, a ignorat toate susținerile referitoare la modalitățile de evaluare ale terenului făcute de Primăria Focșani în apel și faptul că instanța de apel a respectat întrutotul aceste susțineri și cereri.

De asemenea, în susținerea acestui motiv de contestație în anulare, contestatorul a mai arătat că nu s-au observat următoarele: faptul că recurenta nu a avut obiecțiuni față de ultima evaluare și că singura obiecție a fost aceea că nu este de acord în principiu cu atribuirea de teren în compensare pentru diferența de valoare; faptul că Municipiul Focșani a indicat expres valoarea de 17 euro/mp iar expertul a luat în calcul valoarea de 20 euro/mp; faptul că nu era incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât textele legale indicate de către recurentă nu erau aplicabile în cauză; faptul că nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține un drept; faptul că nu s-a observat incidența principiului matematic al simetriei sau păstrării proporțiilor în evaluarea terenurilor atunci când se utilizează mai multe grile de evaluare (diferența de valoare rămâne aceeași, indiferent de grila de valoare utilizată), de unde rezultă și lipsa de interes a recursului în condițiile în care va rezulta aceeași suprafață de teren în urma rejudecării.

În sensul textului art. 318 teza I C. proc. civ., prin „greșeală materială” se înțelege acea eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi anularea recursului ca netimbrat, când la dosar se găsește recipisa de plată a taxelor legale de timbru, sau respingerea recursului ca tardiv, deși a fost depus în termen la poștă, dar instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării căii de atac, etc.

Se constată că în cauză, aspectele pe care contestatorul le invocă drept motive ale contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 318 teza I, nu se încadrează în noțiunea de eroare materială întrucât nu vizează aspecte formale ale judecății de recurs înfăptuite prin decizia atacată, ci reprezintă chestiuni de fond deduse judecății în recurs și critici de netemeinicie și nelegalitate pe care acesta, cu nesocotirea regimului special ce guvernează contestația în anulare, le aduce hotărârii pronunțate în recurs, acestea neputând fi analizate ca motive de contestație în anulare.

În realitate, subsumat motivului de contestație reglementat de art. 318 C. proc. civ., contestatorul supune analizei aspecte identice cu cele ce au tăcut obiectul judecății de recurs ori care țin de fondul raporturilor juridice dezlegate prin decizia atacată, asupra cărora instanța de control judiciar s-a pronunțat, și care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac. Contestația în anulare nu poate fi utilizată ca un recurs deghizat, spre a provoca un control judiciar al hotărârii pronunțate în recurs (control care este inadmisibil deoarece vizează o hotărâre irevocabilă) pentru că s-ar deturna rolul și scopul acestei căi extraordinare de atac, rezervat exclusiv remedierii acelor erori procedurale menționate limitativ de legiuitor prin dispozițiile legale mai sus redate.

Administrarea și aprecierea probatoriilor ori a dispozițiilor legale incidente într-o anumită cauză este atributul instanței de judecată astfel învestită și reprezintă expresia principiului rolului activ al acesteia, neputând constitui premise ale formulării unor căi extraordinare de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 740 din 11 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.