Atragerea unei răspunderi contractuale derivată dintr-un accident de muncă. Casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare (VCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 499/2020

VCPC: art. 261 alin. (1) pct. 5, art. 304 pct. 5 și pct. 7, art. 312 alin. (3)

Cu titlu prealabil, Înalta Curte va grupa criticile formulate de cei 3 recurenți în raport cu textele de lege ce reglementează motivele de nelegalitate a deciziei recurate, astfel încât acestea vor fi supuse unei analize unitare, cu consecința finală a casării cu trimitere spre rejudecate.

Astfel, în ceea ce privește criticile privind lipsa motivării sau motivarea contradictorie în legătură cu respingerea unor apărări sau nereținerea unor argumente invocate de părți (art. 304 pct. 5 și pct. 7 din vechiul C. proc. civ. – 1865), Înalta Curte reține că acestea sunt fondate.

Referitor la omisiunea instanței de apel de a analiza detaliat cauzele exoneratoare de răspundere invocate de pârâta S.C. C. S.R.L., Înalta Curte constată că o atare critică este întemeiată, deoarece în considerente, instanța de apel s-a limitat doar la a considera că deși reclamantului i s-a reținut o parte din culpă pentru producerea rezultatului păgubitor, aceasta nu poate fi asimilată forței majore care să excludă răspunderea angajatorului. Or, pârâta S.C. C. S.R.L. a invocat în susținerea apărărilor sale mai multe cauze de exonerare de răspundere, între care și împrejurarea că reclamantul, fiind angajat cu contract de muncă al acestei pârâte, putea solicita exclusiv atragerea unei răspunderi contractuale derivată din accidentul de muncă, fapt ce excludea ca atare răspunderea civilă delictuală. De asemenea, din motivarea deciziei instanței de apel rezultă că, deși se reține ca premisă în stabilirea situației de fapt, producerea unui accident de muncă, care în mod firesc, ca efect al preexistenței unei polițe de asigurare indicată de către pârâtă (seria x nr. x) ca fiind aplicabilă inclusiv pentru o atare situație, nu se face nicio mențiune despre efectele acestei împrejurări, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivării hotărârii. Din această perspectivă, motivarea instanței de apel cu referire exclusiv la culpa concurentă a reclamantului, apare ca fiind străină de argumentele pe care pârâta le-a invocat în apărare, sub aspectul exonerării sale de răspundere, ceea ce nu permite înțelegerea raționamentului juridic al instanței avut în vedere pentru pronunțarea acestei soluții.

Decizia recurată este afectată și de lipsa considerentelor privind efectele asupra litigiului de față, a împrejurării că societatea pârâtă S.C. C. S.R.L. a suportat costurile asigurării de viață pentru reclamant, ceea ce, în opinia pârâtei, care a invocat această apărare, ar exclude și obligația de plată a unei rente lunare (în cuantum de 1162 RON) începând cu 25.10.2018 până la încetarea stării de nevoie.

De asemenea, criticile recurentului-pârât B. privind nemotivarea respingerii susținerilor sale relative la înlăturarea solidarității sale în calitate de șofer asigurat deopotrivă cu societatea de asigurare (pârâta D. S.A.) sunt întemeiate. În acest sens, Înalta Curtea observă că, deși recurentul B. a încadrat în drept criticile sale în art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. 1865, în realitate din argumentele dezvoltate în detalierea acestei critici, se desprinde susținerea în sensul nemotivării acestui aspect, esențial în conturarea soluției finale.

În ceea ce privește susținerea recurentei D. S.A.) privind lipsa din decizie a motivării aspectului privind limitarea cuantumului despăgubirii în raport cu Ordinul președintelui CSA nr. 3113/2003, și aceasta este întemeiată, de vreme ce instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei chestiuni.

Mai mult, prin încheierea recurată, instanța de apel, în mod nelegal a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei, cu motivarea că nu s-ar fi invocat niciodată pe parcursul litigiului aspectul privind limita maximă a despăgubirii, ceea ce este eronat, pârâta D. S.A. formulând această apărare prin întâmpinarea depusă în primă instanță la Judecătoria Turda (dosarul Judecătoriei Turda).

În acest sens, instanța de recurs apreciază că această critică fondată ce privește atât decizia recurată cât și încheierea va atrage, pe cale de consecință, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare.

La rejudecare, instanța de apel va lămuri toate aceste aspecte privind existența/inexistența cauzelor de răspundere invocate de pârâta S.C. C. S.R.L., prin raportate la natura juridică a răspunderii civile grefate pe răspunderea civilă contractuală sau pe răspunderea civilă delictuală, cu distincțiile corespunzătoare, a celor privind solidaritatea sau lipsa acestui caracter al obligației în ce privește pe pârâtul B. și societatea de asigurare, dar și în raport cu angajatorul, în funcție de dezlegarea dată susținerilor privind exonerarea acestuia de răspundere, precum și a celor referitoare la limita maximă a despăgubirii în raport cu asiguratorul de răspundere civilă obligatorie.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 din vechiul C. proc. civ. (aplicabil în cauza de față), hotărârea va cuprinde: „…motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

În raport cu dispozițiile precitate, instanța de apel avea obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente. De asemenea, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele. În ceea ce privește motivația, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, obligația instanțelor judecătorești de a motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României – 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei – 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state.

Mai exact, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României – 15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei – 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei, lucru care nu s-a întâmplat în prezenta cauză, astfel cum s-a reținut mai devreme de către Înalta Curte.

În ceea ce privește apărarea privind lipsa calității procesuale pasive a Biroului Asigurătorilor Auto din România – B.A.A.R., succesor al Fondului de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S.), Înalta Curte constată că această chestiune nu a făcut obiectul apelurilor împotriva sentinței civile nr. 1687/25.10.2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, astfel încât o atare dezlegare (de respingere a cererii introductive ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă) a intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi reanalizată, omisso medio, în recursul declarat împotriva deciziei pronunțate în apelurile declarate de părți împotriva hotărârii date în primă instanță, deoarece potrivit art. 299 coroborat cu art. 312 din vechiul C. proc. civ., aspectele supuse judecății recursului sunt limitate la aspectele ce au fost judecate de către instanța de apel, la rândul său supusă exigențelor motivelor de apel invocate de părți.

Așadar, această apărare (care nu poate fi calificată drept excepție de procedură sau excepție de fond în recurs) reiterată în recurs, după ce fusese încuviințată în primă instanță de către Tribunal, va fi înlăturată ca fiind inadmisibilă, în raport cu aceste dispoziții legale, precum și cu situația litigiului, astfel cum a fost aceasta stabilită de către instanța de apel.

Având în vedere astfel că motivele de recurs invocate de cei trei recurenți grefate pe lipsa motivării ori pe motivare contradictorie, cu incidența art. 304 pct. 5 și 7 din C. proc. civ. (1865) au fost apreciate ca fondate, iar acestea atrag potrivit art. 312 alin. (3) teza finală din C. proc. civ. (1865) casarea deciziei pronunțate de instanța de apel, în ceea ce privește criticile privind interpretarea greșită a legii sau interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 și pct. 9 din vechiul C. proc. civ.) sub aspectele invocate de fiecare dintre recurenți, acestea vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

În fine, având în vedere aspectele reținute de către instanța de recurs ca întemeiate, cu consecința casării în parte a deciziei, vor fi menținute dispozițiile instanței de apel referitoare la respingerea calității procesuale pasive a intimatei-pârâte D. S.A., precum și cele privind menținerea dispozițiilor sentinței atacate cu apel, referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Biroului Asigurătorilor Auto din România – B.A.A.R., succesor al Fondului de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S.), la respingerea excepției perimării, a excepției puterii lucrului judecat, a excepției prescripției și a excepției prematurității acțiunii introductive.

Sursa informației: www.scj.ro.