Armonizarea politicilor ajutorului de stat cu regimul subvențiilor la export

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

1. Introducere

La momentul actual, menținerea unei concurențe corecte reprezintă o provocare având în vedere multitudinea de factori ce pot interveni asupra acesteia într-un timp relativ rapid. Astfel, viteza cu care se produc modificări la nivelul pieței necesită o revizuire clară a legislațiilor, astfel încât să se limiteze practicile care măresc cotele de piață la un nivel mult mai mare decât s-ar realiza într-o concurență cinstită. Drept urmare, interesul urmărit de fiecare stat este bunăstarea sa și evoluția acestuia, iar pentru atingerea acestui țel se poate apela în mod neloial la utilizarea abuzivă a anumitor instrumente de distorsionare a concurenței. Astfel, pentru a proteja nu doar statele mai puțin dezvoltate, armonizarea politicilor în ceea ce privește ajutorul de stat și subvențiile la export este nu doar necesară, ci chiar obligatorie.

Înainte de a trece la definirea ajutorului de stat, consider important de înțeles raționamentul din spatele acestei prohibiții. Politica ajutorului de stat a apărut în domeniul politicii concurenței încă de la semnarea Tratatului de la Roma din 1957, ca urmare a subvenționării excesive a cărbunelui și oțelului, în vederea creării unei piețe interne comune. „Conceptul controlului supranațional al măsurilor de sprijin acordate mediului de afaceri de către Statele Membre a fost introdus prin Tratatul de la Roma, fiind unul dintre instrumentele construcției pieței interne. Odată cu dezvoltarea pieței interne, controlul ajutoarelor de stat a căpătat o importanță din ce în ce mai mare. Astfel, dacă în anii ’70 existau doar 13 decizii de recuperare în acest domeniu, până la sfârșitul anilor ’80 au fost emise 111 decizii de recuperare a ajutoarelor de stat”.^[1]

2. Noțiunea și obiectivele politicii ajutorului de stat. Reglementare

„Potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunea de ajutor este mai generală decât cea de subvenție, întrucât include nu numai prestații pozitive, precum subvențiile propriu-zise, ci și intervenții de stat care, sub diverse forme, reduc sarcinile care în mod normal grevează bugetul unei întreprinderi și care, din acest motiv, fără să fie subvenții în sensul strict al termenului, au aceeași natură și efecte identice”.^[2]

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene subliniază că „ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”^[3], reprezintă ajutoare de stat. Acestea trebuie să îndeplinească o serie de condiții ce reies chiar din definiția menționată anterior, astfel încât să fie calificate ca și ajutoare de stat.

Subliniez importanța termenului de „întreprindere”, întrucât ajutorul de stat este aplicabil, doar dacă beneficiarul acestuia este considerat astfel. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească constau în oferirea de bunuri sau servicii pe o piață determinată, astfel încât aceasta să presteze o activitate economică. Așadar acordarea unui ajutor unei persoane fizice care nu obține venituri din activități independente, nu poate fi considerată beneficiar al ajutorului de stat.

A acordat statul ajutor cuantificabil în bani întreprinderilor, sub formă de scutiri fiscale, subvenții sau garanții etc.? Afectează acest ajutor comerțul dintre statele membre ale Uniunii Europene? Îndeplinește ajutorul condiția selectivității, prin favorizarea anumitor întreprinderi? Denaturează ajutorul acordat, concurența dintre statele membre? Dacă răspunsurile sunt afirmative la aceste întrebări, rezultă că suntem în prezența ajutorului de stat. Dacă răspunsul la cel puțin una dintre aceste întrebări este negativ, nu ne aflăm în prezența ajutorului de stat, fiind deci necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor menționate anterior.

Fiind o politică întâlnită la nivelul Uniunii Europene, este necesară impunerea unui standard de comportament între comercianți, astfel încât să se mențină un nivel de echitate concurențială. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene definește și derogările de la această regulă la art. 107 alin. (2) și alin. (3). Totodată, Regulamentul 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014, denumit în continuare Regulamentul General de Exceptare pe categorii, trece în revistă toate condițiile generale și specifice necesare supunerii exceptării pe categorii.

Este important de menționat faptul că, la nivel european, art. 107 din TFUE, care definește și clasifică ajutorul de stat, atribuie ajutoarele de stat concurenței ilicite. Aceasta este caracterizată de practici ilegale, prin mijloace nepermise de lege, prin intermediul cărora sunt prejudiciați nu doar agenții economici, dar și consumatorii. Necesitatea stabilirii unui cadru legislativ în domeniul concurenței de către Uniunea Europeană, a fost consecința conflictelor apărute între statele membre, generate de aplicarea sau nu a legii concurenței, ceea ce a dus treptat la afectarea intereselor acestora în mod negativ.

Totodată, consider că o definire a ajutoarelor de stat indirecte ar trebui luată în considerare având în vedere faptul că, în prezent, se face referire doar la cele directe. După cum am menționat anterior, importanța creării unui avantaj unei întreprinderi, care în lipsa ajutorului nu s-ar fi petrecut, este esențial pentru constatarea existenței acestuia. Dar ce se întâmplă în momentul în care acest avantaj este efectul unui ajutor dat indirect de către Guvernul unui stat? Să luăm spre exemplu cazul în care prin acordarea unei sume de bani cetățenilor unui stat, beneficiază anumite întreprinderi. Aceste practici sunt tratate de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene ca fiind ajutoare ilegale, fiind sancționate prin solicitarea întreprinderilor de a rambursa ajutorul.

În anul 2008, la momentul în care criza financiară a apărut, Comisia Europeană a autorizat acordarea ajutoarelor de stat sectoarelor bancare, pe o perioadă de trei ani, statele membre reușind astfel să își salveze băncile aflate în dificultate. Deși la momentul respectiv prevederile din TFUE nu precizau clar că ar putea fi considerată criza financiară ca și excepție a acordării ajutorului de stat, s-au adoptat reguli speciale cu caracter temporar, având în principal două obiective, și anume: salvarea instituțiilor financiare și respectarea legislației Uniunii Europene. Astfel, s-au bazat pe faptul că această împrejurare poate fi inclusă în categoria situațiilor care reprezintă „perturbări grave ale economiei unui stat membru”.^[4] Ca urmare a celor întâmplate, Uniunea Europeană a depus toate diligențele în implementarea unor mecanisme comune, astfel încât să prevină viitoare dezmembrări la nivelul piețelor financiare, însă s-a dorit o diminuare a numărului ajutoarelor de stat prin o direcționare mai eficientă a acestora, având în vedere potențialul efect denaturat asupra pieței interne.^[5]

3. Procedura și metodele de evaluare a ajutorului de stat

Cele cinci criterii de determinare ale existenței ajutorului de stat sunt analizate de către Comisia Europeană și aprobate de către aceasta, dacă sunt conforme cu cerințele precizate în definiția prevăzută la art. 107 TFUE.

Cel mai important criteriu ce trebuie avut în vedere de către Comisie este, în opinia mea, avantajul direct sau indirect. Așadar, dacă beneficiul nu era posibil fără intervenția statului, atunci se consideră că întreprinderea a fost favorizată. Faptul că două întreprinderi se găsesc în relații de concurență nu este suficient pentru a se considera că una dintre acestea beneficiază de un avantaj. Fără a se analiza situația financiară a fiecăreia dintre cele două, cu sau fără măsura primită, nu poate fi stabilit dacă această măsură de sprijin a avut ca efect crearea unui mediu mai favorabil de a desfășura activitatea.

După cum menționam și anterior, caracterul direct sau indirect al avantajului, în măsura delimitării acestora, este necesar a fi luate în calcul și scutirile de la obligații, și nu doar împrumuturile sau garanțiile care se regăsesc sub forma unei acordări pozitive. Așadar, raportat la cele menționate, acordarea unui ajutor sub formă de împrumut sau scutire de taxe duce la descurajarea comercializării bunurilor pe piața internă, ceea ce va avea ca efect reducerea prețului plătit de importatorii străini rezultând un cost mai ridicat pentru consumatorii din piața exportatoare. Deși există mai multe tipuri sub care pot fi acordate subvențiile, am făcut referire la împrumuturi și scutiri de taxă deoarece, în ultimii nouă ani, acestea au reprezentat ponderea cea mai mare în Uniunea Europeană^[6].

În anul 2016, Comisia a formulat o comunicare cu privire la detalierea noțiunii de ajutor de stat și a conceptului de avantaj, prin care se menționează în plus faptul că este considerat un avantaj acordat și cazul în care măsura respectivă compensează cheltuieli de altă natură față de cele inițiale.^[7] De aceea, Comisia poate aborda diferite metode de evaluare a măsurii de sprijin, luând în considerare condițiile pieței și aplicând „testul operatorului economic privat”. Raționamentul din spatele acestui test este unul strategic, având în vedere faptul că orice persoană interesată să investească într-un anume domeniu realizează un plan de afaceri înainte de a depune un capital în afacerea respectivă.

Există opinii contrare conform cărora actuala modalitate de verificare a ajutoarelor de stat și planul de modernizare din anul 2012 au o exprimare ambiguă și imprecisă. J. Temple Lang afirmă în „The Need for Substantive Reform” faptul că nici ajutoarele de stat permise nu au în spate un raționament bazat pe principii clare economice, astfel încât să se mențină un mediu concurențial echitabil, subliniind importanța aplicării acestor principii de către Comisie.^[8]

4. Intervenția publică în politica ajutorului de stat și monitorizarea acestora

Intervenția statelor în politica ajutorului de stat diferă de la o jurisdicție la alta, după cum este și în cazul controlului acestora. În ceea ce privește Comisia, aceasta permite atât un control ex ante, cât și ex post al ajutoarelor acordate de statele membre. Așadar, guvernele statelor membre au obligația de a informa Comisia anterior acordării oricărui ajutor. Acest lucru presupune obligația Comisiei de a verifica, pe baza notificării transmise de statul membru, validitatea ajutorului, urmând ca după implementarea acestuia să monitorizeze punerea sa în aplicare și după caz, poate solicita și modificarea acestuia în cazul în care sunt produse evoluții la nivelul pieței. În ceea ce privește regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), aici, lucrurile sunt mult mai simplificate, existând doar o procedură de verificare ex post. Așadar, în cazul în care un stat dorește să conteste o subvenție deja acordată de către un alt stat, acesta se poate adresa organului de soluționare a disputelor din cadrul OMC.

O altă modalitate de intervenție a statelor membre poate fi interpretată după selectivitatea ajutorului acordat. Astfel, dacă spre exemplu, Guvernul unui stat membru va scădea nivelul de impozitare pe profit, acesta nu va fi considerat ajutor de stat. Pe de altă parte, dacă Guvernul acordă doar unei întreprinderi această reducere de impozit, atunci va fi considerat ajutor de stat. Așadar, posibilitatea unui Guvern de a-și favoriza piața internă prin scăderea impozitelor la nivel național, afectează concurența de pe piața comună? Consider că, deși există un control strict al ajutoarelor la nivelul Uniunii Europene, tendința guvernelor de a acorda ajutoare se află pe o pantă ascendentă, motivată de dorința acestora de a păstra echilibrul concurenței cu restul statelor.

Subvențiile în schimb, au rolul de a compensa anumite costuri, astfel încât să promoveze un obiectiv public. Efectele acestei subvenții sunt aparent pozitive, întrucât consumatorii beneficiază de prețuri scăzute, producătorii primesc bani mai mulți, iar piața se află pe un plan de echilibru, neexistând astfel niciun deficit și niciun surplus. Subvențiile sunt acordate tuturor producătorilor din domeniul respectiv, însă nu toată lumea poate avea nevoie de ele. Însă, de cele mai multe ori, la acordarea acestor subvenții nu se ține cont de statutul financiar al producătorilor, ceea ce din punct de vedere economic poate duce și la o descurajare a producătorilor de a evolua și de a-și regândi planurile de acțiune. Acest lucru se datorează faptului că producătorii se vor baza pe sursa de venit garantată din partea Guvernului. Așadar, dacă ne gândim din punct de vedere al scăderii prețului unui anumit produs ca urmare a scăderii cererii, putem concluziona că este inutil să se cheltuie bani pe subvenții, în măsura în care producătorul produsului respectiv nu s-a aflat într-o situație urgentă, astfel încât statul să intervină prin sprijinirea lui. Drept urmare, consider că intervenția statelor ar trebui să aibă loc doar în acele situații în care este imperios necesară, lucru destul de greu de controlat având în vedere provocările cu care ne confruntăm.

5. Subvențiile la export. Concept și reglementare

La nivelul Uniunii Europene nu există o reglementare expresă în ceea ce privește subvențiile. Tratatul privind funcționarea UE nu are prevăzut un articol explicit în ceea ce privește subvențiile. Într-adevăr, la articolul 140 se menționează faptul că „Politica comercială comună se întemeiază pe principii uniforme, (…), precum și măsurile de protecție comercială, printre care și cele care se adoptă în caz de dumping și de subvenții”.^[9] Totodată, în articolul 40 TFUE se fac precizări conform cărora, în vederea îndeplinirii obiectivelor privitoare la politica agricolă comună, se pot avea în vedere și subvențiile. Astfel, competența în materia subvențiilor revine Guvernelor naționale și nu Comisiei Europene.

„Aderarea UE la sistemul comerțului multilateral a reprezentat un act juridic extrem de interesant, mai ales că el nu a avut ca efect pierderea calității de membru OMC al statelor membre ale UE, ci a venit să susțină tradiția unei realități juridice impuse deja la nivelul unor organizații internaționale în relație cu UE – dubla reprezentare a statelor europene”.^[10] Astfel, Uniunea Europeană este membru al OMC împreună cu statele membre, având ca obiective atât respectarea, aplicarea, cât și implementarea regulilor globale în ceea ce privește comerțul.

---