Aprobarea unor măsuri în domeniul garantării creanţelor salariale (O.U.G. nr. 38/2021)

17 mai 2021
Vizualizari: 243

Actul publicat în Monitorul Oficial

Sumar
 

O.U.G. nr. 38/2021 pentru aprobarea unor măsuri în domeniul garantării creanțelor salariale

(M. Of. nr. 504 din 14 mai 2021)

Prin prezentul act normativ se aprobă unele măsuri în domeniul garantării creanțelor salariale.

 

În M. Of. nr. 504 din 14 mai 2021 s-a publicat O.U.G. nr. 38/2021 pentru aprobarea unor măsuri în domeniul garantării creanțelor salariale.

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile regăsite în respectivul act normativ.

 

Articol unic

„(1) În anul 2021, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 5 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru transferuri din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, către Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale.

(2) Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă modificările corespunzătoare în structura cheltuielilor bugetului de stat, în volumul și structura bugetului Ministerului Muncii și Protecției Sociale, precum și în structura veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj, în vederea majorării cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, potrivit alin. (1).”

Aprobarea unor măsuri în domeniul garantării creanțelor salariale (O.U.G. nr. 38/2021) was last modified: mai 17th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.