Aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare (OMJ nr. 1190/C/2023)

20 iul. 2023
Vizualizari: 516

Actul public în Monitorul Oficial

PreambulSumar
Ordinul ministrului justiției (OMJ) nr. 1190/C/2023 privind aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare

(M. Of. nr. 662 din 19 iulie 2023)

Având în vedere:

– Contractul de finanțare nr. 388 din 24.07.2019 privind implementarea proiectului „Ghidul specializărilor expertizei tehnice judiciare” (cod SIPOCA 639), finanțat din Fondul Social European, semnat la data de 24 iulie 2019, între Ministerul Justiției și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (actualmente Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației), în calitate de autoritate de management pentru Programul operațional „Capacitate administrativă” 2014-2020, derulat de Ministerul Justiției, în calitate de beneficiar (lider de proiect), în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul București;

Văzând:

– OMJ nr. 199/C/2010 pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare;

În conformitate cu:

– art. 14 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, aprobată prin Legea nr. 156/2002;

În temeiul:

– art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției.

Se aprobă Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare.

 

În M. Of. nr. 662 din data de 19 iulie 2023 s-a publicat Ordinul ministrului justiției (OMJ) nr. 1190/C/2023 privind aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare.

Vă prezentăm, în cele ce urmează, cele mai importante dispoziții din respectivul act normativ:

Art. 1

Se aprobă Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2

Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializările prevăzute în Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializările prevăzute în anexa la prezentul ordin, după cum urmează:

1. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializările „Agronomie” și/sau „Științele solului” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Agricultură”, ca urmare a comasării specializărilor „Agronomie” și „Științele solului” cu specializarea „Agricultură”, sub denumirea „Agricultură”;

2. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Artă, patrimoniu național, filatelie, cărți” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializările „Patrimoniu cultural imobil/monumente istorice”, „Patrimoniu cultural mobil” și „Patrimoniu cultural imaterial”, ca urmare a reorganizării specializării „Artă, patrimoniu național, filatelie, cărți” prin comasare cu specializarea „Numismatică”, sub denumirea „Patrimoniu cultural și natural”, și divizare în următoarele patru subspecializări: „Patrimoniu cultural imobil/monumente istorice”, „Patrimoniu cultural mobil”, „Patrimoniu cultural imaterial” și „Patrimoniu natural”;

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

3. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Căi ferate, drumuri și poduri” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializările „Căi ferate”, „Drumuri” și „Poduri”, ca urmare a reorganizării specializării „Căi ferate, drumuri și poduri” prin divizarea în următoarele trei subspecializări: „Căi ferate”, „Drumuri” și „Poduri”;

4. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Construcții și exploatare nave maritime” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Construcții și exploatare nave maritime și fluviale”, ca urmare a redenumirii specializării „Construcții și exploatare nave maritime” în „Construcții și exploatare nave maritime și fluviale”;

5. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializările „Echipamente pentru procese industriale” și/sau „Mașini unelte și sisteme de producție” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Echipamente pentru procese industriale”, ca urmare a comasării specializărilor „Echipamente pentru procese industriale” și „Mașini unelte și sisteme de producție” sub denumirea „Echipamente pentru procese industriale”;

6. experții tehnici judiciari autorizați în specializarea „Energetică” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializările „Electroenergetică”, „Energetică și tehnologii nucleare”, „Energetică industrială”, „Hidroenergetică” și „Termoenergetică”, ca urmare a reorganizării specializărilor „Electroenergetică”, „Energetică și tehnologii nucleare”, „Energetică industrială”, „Hidroenergetică” și „Termoenergetică” drept subspecializări ale specializării „Energetică”;

7. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Electronică” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Electronică aplicată”, ca urmare a redenumirii specializării „Electronică” în „Electronică aplicată”;

8. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Evaluarea proprietății imobiliare” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Evaluarea bunurilor imobile”, ca urmare a redenumirii specializării „Evaluarea proprietății imobiliare” în „Evaluarea bunurilor imobile”;

9. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Evaluări bunuri mobile economie” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Evaluarea bunurilor mobile”, ca urmare a redenumirii specializării „Evaluări bunuri mobile economie” în „Evaluarea bunurilor mobile”;

10. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Exploatare căi ferate, locații și material rulant” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializările „Exploatare căi ferate și locații” și „Vehicule pentru transportul feroviar”, ca urmare a comasării specializărilor „Exploatare căi ferate, locații și material rulant” și „Vehicule pentru transportul feroviar” sub denumirea „Exploatare căi ferate, locații și vehicule pentru transportul feroviar”, care se divizează în următoarele două subspecializări: „Exploatare căi ferate și locații” și „Vehicule pentru transportul feroviar”;

11. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Vehicule pentru transportul feroviar” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializarea „Vehicule pentru transportul feroviar” din cadrul specializării „Exploatare căi ferate, locații și vehicule pentru transportul feroviar”, ca urmare a comasării specializărilor „Exploatare căi ferate, locații și material rulant” și „Vehicule pentru transportul feroviar” sub denumirea „Exploatare căi ferate, locații și vehicule pentru transportul feroviar”, care se divizează în următoarele două subspecializări: „Exploatare căi ferate și locații” și „Vehicule pentru transportul feroviar”;

12. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Farmacologie-medicină-stomatologie” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea/specializările „Farmacie”, „Medicină” și „Medicină dentară”, conform ramurii de știință în care au fost licențiați la data autorizării ca expert tehnic judiciar, ca urmare a reorganizării specializării „Farmacologie-medicină-stomatologie” prin divizarea în următoarele trei specializări: „Farmacie”, „Medicină” și „Medicină dentară”;

13. experților tehnici judiciari și specialiștilor autorizați în specializarea „Fiabilitate aparate electrice și electronice” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, le încetează de drept autorizarea, ca urmare a eliminării specializării „Fiabilitate aparate electrice și electronice”;

14. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializările „Filatură” și/sau „Industrie textilă și pielărie” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Tehnologia și designul produselor textile și al confecțiilor din piele și înlocuitori”, ca urmare a comasării specializărilor „Filatură” și „Industrie textilă și pielărie” sub denumirea „Tehnologia și designul produselor textile și al confecțiilor din piele și înlocuitori”;

15. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializările „Geologia resurselor miniere” și/sau „Geologia resurselor petroliere” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Inginerie geologică și geofizică”, ca urmare a comasării specializărilor „Geologia resurselor miniere” și „Geologia resurselor petroliere” sub denumirea „Inginerie geologică și geofizică”;

16. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializările „Industria alimentară, morărit și panificație” și/sau „Industria alimentară și frigotehnie” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Ingineria produselor alimentare”, ca urmare a comasării specializărilor „Industria alimentară, morărit și panificație” și „Industria alimentară și frigotehnie” sub denumirea „Ingineria produselor alimentare”;

17. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializările „Ingineria sudării” și/sau „Utilajul și tehnologia sudării” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Ingineria și utilajul sudării”, ca urmare a comasării specializărilor „Ingineria sudării” și „Utilajul și tehnologia sudării” sub denumirea „Ingineria și utilajul sudării”;

18. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Numismatică” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializarea „Patrimoniu cultural mobil” din cadrul specializării „Patrimoniu cultural și natural”, ca urmare a comasării specializării „Numismatică” cu specializarea „Artă, patrimoniu național, filatelie, cărți” sub denumirea „Patrimoniu cultural și natural”;

19. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Petrol și gaze” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializările „Petrol” și „Gaze”, ca urmare a divizării specializării „Petrol și gaze” în următoarele două subspecializări: „Petrol” și „Gaze”;

20. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Prelucrarea sticlei și ceramicii” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Fabricarea sticlei și ceramicii”, ca urmare a redenumirii specializării „Prelucrarea sticlei și ceramicii” în „Fabricarea sticlei și ceramicii”;

21. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Protecția muncii” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Securitate și sănătate în muncă”, ca urmare a redenumirii specializării „Protecția muncii” în „Securitate și sănătate în muncă”;

22. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărie comunală – cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicații și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn”, ca urmare a redenumirii specializării „Rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărie comunală – cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn” în „Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicații și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn”;

23. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărie comunală – cu structură de rezistență din metal, lemn” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicații și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite”, ca urmare a redenumirii specializării „Rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărie comunală – cu structură de rezistență din metal, lemn” în „Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicații și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite”;

24. experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializarea „Stomatologie” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea „Medicină dentară”;

25. experții tehnici judiciari autorizați în specializarea „Utilaj tehnologic” din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializările „Utilaje pentru textile și pielărie”, „Utilaje petroliere și petrochimice”, „Utilaje și instalații portuare” și „Utilaje tehnologice pentru construcții”, ca urmare a reorganizării specializărilor „Utilaje pentru textile și pielărie”, „Utilaje petroliere și petrochimice”, „Utilaje și instalații portuare” și „Utilaje tehnologice pentru construcții” drept subspecializări ale specializării „Utilaj tehnologic”.

Art. 3

Experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în alte specializări decât cele care suferă modificări își păstrează calitatea de expert tehnic judiciar ori de specialist, după caz, în specializările în care au fost autorizați.

Art. 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în termen de 6 luni de la publicare.

Art. 5

(1) În termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, compartimentul de specialitate va emite noi autorizații și adeverințe pentru experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializările din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, care sunt modificate ori introduse potrivit prezentului ordin.

(2) Autorizațiile și adeverințele emise pentru experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializările din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, care sunt modificate potrivit prezentului ordin sunt și rămân valabile până la emiterea noilor autorizații și adeverințe și fac dovada calității de expert tehnic judiciar, respectiv de specialist în specializarea respectivă.

(3) Autorizațiile și adeverințele emise pentru experții tehnici judiciari și specialiștii autorizați în specializările din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, care nu suferă modificări potrivit prezentului ordin sunt și rămân valabile.

Art. 6

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010 pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 4 februarie 2010, cu modificările ulterioare.

Art. 7

Serviciul profesii juridice conexe va duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.

ANEXĂ

NOMENCLATORUL specializărilor expertizei tehnice judiciare

Domeniul de științăRamura de științăNr. crt.SpecializareaSubspecializarea
Științe inginereștiInginerie civilă1Amenajări și construcții hidrotehnice
2Căi ferate, drumuri și poduriCăi ferate
Drumuri
Poduri
3Construcții civile, industriale și agricole
4Construcții miniere
5Instalații pentru construcții
6Îmbunătățiri funciare și dezvoltare rurală
7Materiale de construcții
8Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicații și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din beton, beton armat, zidărie, lemn
9Rezistență mecanică și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicații și construcții aferente rețelelor edilitare și de gospodărie comunală cu structura de rezistență din metal, lemn și alte materiale compozite
10Procese pirogene și incendii
11Inginerie sanitară și protecția mediului
Inginerie geologică, mine, petrol și gaze12Inginerie geologică și geofizică
13Petrol și gazePetrol
Gaze
14Topografie, cadastru și geodezie
Ingineria transporturilor15Aeronave și motoare de aviație
16Echipamente și instalații de aviație
17Autovehicule, circulație rutieră
18Echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule
19Exploatare căi ferate, locații și vehicule pentru transportul feroviarExploatare căi ferate și locații
Vehicule pentru transportul feroviar
Ingineria resurselor vegetale și animale20Agricultură
21Horticultură
22Vinificație
23Zootehnie
24Apicultură
25Piscicultură și acvacultură
26Silvicultură
27Cinegetică
28Exploatări forestiere
29Ingineria prelucrării lemnului
30Ingineria produselor alimentare
Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială și management31Sisteme și echipamente termice
32Mașini și sisteme hidraulice și pneumatice
33Mecanică fină și nanotehnologii
34Mașini și echipamente miniere
35Mașini și instalații pentru agricultură și industrie alimentară
36Echipamente pentru procese industriale
37Utilaj tehnologicUtilaje pentru textile și pielărie
Utilaje petroliere și petrochimice
Utilaje și instalații portuare
Utilaje tehnologice pentru construcții
38Ingineria și utilajul sudării
39Tehnologia și designul produselor textile și al confecțiilor din piele și înlocuitori
40Construcții și exploatare nave maritime și fluviale
41Tehnologia construcțiilor de mașini
42Metalurgie
43Poligrafie
44Poluare fonică
45Securitate și sănătate în muncă
Inginerie electrică, electronică și telecomunicații46Electronică aplicată
47Electronică de putere și acționări electrice
48Electromecanică
49Electrotehnică
50EnergeticăElectroenergetică
Energetică industrială
Energetică și tehnologii nucleare
Hidroenergetică
Termoenergetică
51Rețele și software de telecomunicații
Ingineria sistemelor, calculatoare și tehnologia informației52Automatică și informatică industrială
53Calculatoare
Matematică și științe ale naturiiInformatică54Informatică
Chimie și inginerie chimică55Chimie
56Chimia și ingineria substanțelor organice, petrochimie și carbochimie
57Radiochimie
58Prelucrarea petrolului și petrochimie
59Fabricarea sticlei și ceramicii
60Cauciuc mase plastice
Științele pământului și atmosferei61Analiza apei
62Ecologie și protecția mediului
63Geologie
64Metale prețioase
Fizică65Fizică
66Metrologie
Științe socialeȘtiințe economice67ContabilitateContabilitate (1) – Societăți comerciale și alte entități economice
Contabilitate (2) – Instituții de credit și instituții financiare nebancare
Contabilitate (3) – Societăți de asigurare și alte entități din domeniul asigurărilor
Contabilitate (4) – Societăți de investiții financiare și alte entități de valori mobiliare
Contabilitate (5) – Instituții publice
Contabilitate (6) – Organizații nonprofit, inclusiv asociații de proprietari
Contabilitate (7) – Drepturi salariale, pensii, activități independente și alte activități privind persoanele fizice
Contabilitate (8) – Gestionarea fondurilor comunitare
Contabilitate (9) – Fiscalitate
68Contabilitate – asigurări sociale
69Contabilitate – audit financiar
70Fiscalitate
71Drepturi bănești cuvenite inventatorilor
72Organizarea muncii, salarizare
73Merceologie și managementul calității
Psihologie și științe comportamentale74PsihologiePsihologie clinică și psihoterapie
Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională
Psihologia muncii, transporturilor și serviciilor
Psihologie aplicată în domeniul securității naționale
Științe biologice și biomedicaleBiologie75Biologie
Medicină76Medicină
Medicină dentară77Medicină dentară
Farmacie78Farmacie
Medicină veterinară79Medicină veterinară
Științe umaniste și arteArhitectură și urbanism80Arhitectură
81Urbanism și amenajarea teritoriului
Arte82Arte plasticePictură
Sculptură
Grafică
Fotografie – videoprocesarea computerizată a imaginii
83Foto-video
Istorie84Arheologie
85Patrimoniu cultural și naturalPatrimoniu cultural imobil/monumente istorice
Patrimoniu cultural mobil
Patrimoniu cultural imaterial
Patrimoniu natural
86Evaluarea bunurilor imobile
87Evaluarea bunurilor mobile
88Evaluarea de întreprinderi
89Proprietate intelectuală (1) – Dreptul de autor și drepturile conexe
90Proprietate intelectuală (2) – Proprietate industrialăProprietate industrială (1) – Brevete de invenție
Proprietate industrială (2) – Mărci și indicații geografice
Proprietate industrială (3) – Desene și modele industriale
Proprietate industrială (4) – Topografii de circuite integrate

 

Aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare (OMJ nr. 1190/C/2023) was last modified: iulie 20th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.