Ansamblul garanţiilor procesuale privind desfăşurarea procesului civil şi obţinerea unei soluţii asupra pretenţiei deduse judecăţii (NCPC, NCC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 227/2020

NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 pct. 6, art. 497; NCC: art. 1357

În conformitate cu art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, (…)”.

Această dispoziție convențională consacră nu numai dreptul efectiv de acces la o instanță de judecată, ci și ansamblul garanțiilor procesuale privind desfășurarea procesului civil și obținerea unei soluții asupra pretenției deduse judecății, inclusiv motivarea hotărârii judecătorești pronunțate, aspecte care semnifică conținutul intrinsec al dreptului la un proces echitabil (a se vedea în acest sens cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005).

Garanția procesuală a motivării hotărârii judecătorești este consacrată expres și în dispozițiile de drept intern, respectiv art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care statuează cu valoare de principiu că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și arătarea atât a motivelor pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, iar art. 488 pct. 6 C. proc. civ. sancționează, ca fiind nelegală, o hotărâre ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrarului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător. Însă, în cazul în care motivarea lipsește, este superficială sau incompleta, adică atunci când nu se arată, printr-o examinare efectivă, care sunt considerentele pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de parte, prin apelul dedus judecății, au fost înlăturate, hotărârea este nulă și se impune casarea acesteia, cu consecința reluării judecății.

În cauza dedusă judecății, prin apelul declarat, reclamantul A. a susținut, printre altele, încălcarea dispozițiilor de drept material, înscrise în art. 1357 C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru o faptă ilicită care aduce atingere onoarei și demnității unei persoane, completate cu normele convenționale reglementate de art. 8 și 10 din Convenția europeană a drepturilor omului. S-a pretins, în esență, că faptele reclamate nu au fost analizate în suficientă măsură, pentru a da posibilitatea de a fi trase concluzii în raport cu prevederile textelor de lege ce reglementează dispozițiile legale interne și convenționale.

Făcând trimitere concretă la jurisprudența Curții europene, relativ la incidența art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apelantul a pretins că, deși exercitarea libertății de exprimare comportă anumite îndatoriri și responsabilități, aceasta poate fi supusă unor restrângeri, condiții sau sancțiuni prevăzute de lege, circumscrise unor măsuri necesare într-o societate democratică. Astfel, s-a reclamat de către apelant că afirmațiile intimatului-pârât, care privesc fapte neadevărate și care îi afectează reputația, nu au fost examinate sub aspectul dacă acestea se fundamentează pe o bază factuală precisă, solidă sau reprezintă judecăți de valoare, prin care se aduce atingere libertății de opinie în sine.

Or, în condițiile formulării unor atare critici, instanța de apel avea obligația procesuală de a examina și a răspunde, motivat, susținerilor ce i-au fost ridicate în cuprinsul motivelor de apel și de a lămuri toate aspectele cauzei care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe.

În cauza dedusă judecății, instanța de apel, în considerentele deciziei recurate, nu face nicio referire la susținerile invocate de către apelantul-reclamant privind limitele exercițiului libertății de exprimare, cu toate că apelantul a reclamat, din perspectiva jurisprudenței Curții europene, că afirmațiile intimatului-pârât B. din cuprinsul comunicatului remis, prin termenii folosiți, nu se înscriu în limitele criticii admisibile, afirmații care nu ar putea fi considerate nici judecați de valoare, întrucât pârâtul nu ar fi acționat cu bună credință, neexistând niciun temei real pentru a le justifica.

Or, este cunoscut că, în aprecierea depășirii limitelor libertății de exprimare și necesității respectării dreptului la viața privată, respectiv dreptul la imagine și dreptul la reputație, Curtea Europeană are în vedere raportul dintre judecățile de valoare și situațiile faptice, doza de exagerare a limbajului artistic, proporționalitatea sancțiunii cu fapta, precum și motivarea hotărârii (cauza Bugan împotriva României, cauza Dumitru împotriva României), instanța europeană subliniind, în repetate rânduri, că restricțiile la libertatea de exprimare, oricare ar fi contextul în discuție, nu sunt compatibile cu dispozițiile art. 10 paragraful 2 decât dacă îndeplinesc condițiile pe care textul le impune în privința lor.

În speță, criticile propriu-zise din apelul reclamantului, prin care se contesta legalitatea sentinței pronunțate, impunea examinarea efectivă a acestor apărări și verificarea împrejurării dacă afirmațiile concrete ale pârâtului se circumscriu conceptului de judecăți de valoare sau sunt afirmații factuale, dată fiind distincția – cu care Curtea Europeană operează în întreaga sa jurisprudență în materia libertății de exprimare – între afirmații factuale – exprimarea unor acuzații de a fi comis fapte determinate, pentru care este necesară o bază factuală solidă, și judecăți de valoare – exprimarea unei opinii despre calitățile profesionale, morale și personale ale unei persoane, pentru care este necesar să se facă dovada bunei-credințe.

Astfel, în contextul circumstanțial expus, după cum s-a relevat în precedent, nu rezultă că instanța de apel ar fi procedat efectiv la o examinarea critică a tuturor acestor aspecte evocate de apelant, analiză necesar a fi valorificată pentru stabilirea situației de fapt, lipsind, în consecință, orice evaluare proprie a instanței de apel asupra apărărilor formulate în cauză.

Întrucât controlul judiciar de legalitate a deciziei nu poate fi exercitat, din cauza nemotivării hotărârii recurate, instanța de rejudecare va analiza și celelalte critici de nelegalitate formulate prin recurs, care nu se impun a fi analizate în acest cadru procesual, în raport de aprecierea, ca fondat, a motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și care determină, în mod necesar, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, cu respectarea ansamblului garanțiilor procesuale ce conturează dreptul la un proces echitabil al părților.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa decizia atacată și va dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel București.

Sursa informației: www.scj.ro.