ANAF. Proiect: Ordin privind completarea anexei la OPANAF nr. 1612/2018 pentru aprobarea Nomenclatorului obligaţiilor fiscale care se plătesc în contul unic

3 nov. 2022
Vizualizari: 293

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a supus dezbaterii publice Proiectul de Ordin privind completarea anexei la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1612/2018 pentru aprobarea Nomenclatorului obligațiilor fiscale care se plătesc în contul unic.

Redăm, în continuare, principalele prevederi ale Ordinului:

Art.I – Anexa la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.612/2018 pentru aprobarea Nomenclatorului obligațiilor fiscale care se plătesc în contul unic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 29 iunie 2018, cu
modificările si completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. După poziția 35 se introduce o nouă poziție, poziția 35^1, cu următorul cuprins:

35^1 Contribuția de asigurări sociale suportată de angajatorul/plătitorul de venit, după caz − Art. 2 alin. (2) și art. 146 alin. (5^9) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

2. După poziția 40 se introduce o nouă poziție, poziția 40^1, cu următorul cuprins:

40^1 Contribuția de asigurări sociale de sănătate suportată de angajatorul/plătitorul de venit, după caz − Art. 2 alin. (2) și art. 168 alin. (6^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

3. După poziția 47 se introduce o nouă poziție, poziția 48, cu următorul cuprins:

48 Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice, pensionari, care realizează venituri din pensii, pentru partea de venituri care depășește suma lunară de 4000 lei − Art. 2 alin. (2) și art. 155 alin. (1) lit. a^1) și art. 168 alin. (7^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Proiectul și Referatul de aprobare pot fi consultate aici.

Pentru informații suplimentare, vă invităm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și ANAF. Proiect: Ordin privind Procedura de publicare a listei contribuabililor care nu înregistrează obligații restante

 

ANAF. Proiect: Ordin privind completarea anexei la OPANAF nr. 1612/2018 pentru aprobarea Nomenclatorului obligațiilor fiscale care se plătesc în contul unic was last modified: noiembrie 3rd, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.