Adoptarea Regulilor de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (Decizia CCIR nr. 27/2017)

Art. 32 („Depunerea memoriilor părților”) stabilește faptul că în termenul stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul va depune, în măsura în care este necesar, un memoriu care va include, cu excepția cazului în care aceste elemente au fost dezvoltate anterior:

a) valoarea exactă a pretențiilor și descrierea exactă a măsurilor reparatorii solicitate;

b) dezvoltarea temeiurilor de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază cererea de arbitrare; și

c) orice dovezi pe care reclamantul își întemeiază pretențiile, conform 34.

Tot în termenul stabilit de tribunalul arbitral, pârâtul va depune un memoriu care va include, cu excepția cazului în care acestea au fost dezvoltate anterior:

a) dezvoltarea obiecțiunilor în legătură cu existența, validitatea sau eficacitatea convenției arbitrale, cu excepția situației în care aceste chestiuni au fost soluționate anterior;

b) o declarație în care se arată dacă pârâtul recunoaște ori respinge, în tot sau în parte, pretențiile reclamantului;

c) dezvoltarea temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază apărările sale și

d) orice dovezi pe care își întemeiază apărările.

Tribunalul arbitral poate dispune ca părțile să depună alte memorii suplimentare.

Dispozițiile acestui articol se aplică, în mod corespunzător, memoriilor prezentate de intervenient, chematul în garanție sau pârâtul reconvențional.

Conform art. 33 („Modificări”), după primul termen de arbitrare, niciuna dintre părți nu va putea modifica sau formula noi pretenții, excepții sau cereri, decât cu aprobarea prealabilă a tribunalului arbitral, care va putea fi dată după luarea în considerare a naturii noilor pretenții, excepții sau cereri, stadiul procedurii arbitrale, prejudiciile aduse celeilalte părți prin întârzierea procedurilor, precum și alte circumstanțe relevante.

Art. 34 („Probe”) dispune că tribunalul arbitral decide asupra admisibilității, pertinenței, concludenței și utilității probelor.

Părțile vor indica probele a căror administrare o solicită, arătând, după caz, relevanța lor, precum și actele și faptele ce tind a fi probate.

Înscrisurile se depun în copie certificată de parte, dar tribunalul arbitral poate solicita oricând originalul.

Tribunalul arbitral va putea impune părților să identifice înscrisurile doveditoare pe care acestea intenționează să își întemeieze pretențiile și să specifice circumstanțele pe care intenționează să le dovedească prin dovezile respective.

La cererea oricăreia dintre părți sau, în mod excepțional, din oficiu, tribunalul arbitral poate impune părților să depună orice înscrisuri sau alte dovezi care pot fi relevante pentru cauză și importante pentru modalitatea de soluționare a acesteia.

În cazul probei cu martori, părțile vor arăta numele și domiciliul martorilor. Când solicită administrarea expertizei, părțile vor indica obiectivele expertizei și numele expertului consilier propus, iar când solicită administrarea probei cu interogatoriul, vor prezenta și întrebările adresate celeilalte părți, în cazul persoanelor juridice.

Tribunalul arbitral, cu acordul părților, poate aplica Regulile privind administrarea probelor în arbitrajul internațional (Rules on the Taking of Evidence în International Arbitration) adoptate de International Bar Association.

Potrivit art. 35 („Audieri”), audierile vor fi organizate în cazul în care una dintre părți le solicită sau în cazul în care tribunalul arbitral consideră că acest lucru este potrivit.

Tribunalul arbitral, în urma consultării părților, va stabili data, ora și, după caz, locul audierilor și va transmite părților o notificare sau altă comunicare cu privire la acestea, într-un interval rezonabil de timp.

Cu excepția cazului în care părțile convin altfel, la audieri vor participa numai părțile sau reprezentanții acestora.

Conform art. 36 („Martori și experți”), depozițiile martorilor pot fi depuse sub formă de declarații autentice sau sub legalizare de semnătură ori de atestare a identității de către avocat.

Martorii sau experții propuși de părți se vor prezenta pentru a fi audiați de tribunalul arbitral sau de părți, cu excepția situației în care tribunalul arbitral, după consultarea părților, decide altfel.

Art. 37 („Experți desemnați de tribunalul arbitral”) stabilește faptul că după consultarea părților, tribunalul arbitral va putea desemna unul sau mai mulți experți care vor depune la dosarul cauzei rapoarte de expertiză, însoțite de dovada comunicării acestora către părți.

Tribunalul arbitral va stabili, după consultarea părților și, după caz, a expertului desemnat, onorariul cuvenit, cheltuielile și modalitățile de plată, ținând întotdeauna seama de complexitatea expertizei. În cazul în care expertul desemnat de tribunalul arbitral nu își îndeplinește, își îndeplinește necorespunzător sau cu întârziere nejustificată obligațiile sale, tribunalul arbitral poate dispune diminuarea corespunzătoare a onorariului sau, după caz, respingerea cererii de majorare a onorariului provizoriu stabilit.

Tribunalul arbitral poate solicita expertului elaborarea unui calendar provizoriu de desfășurare a activității sale.

Tribunalul arbitral poate acorda părților, la cererea acestora, dreptul de a-și desemna un expert consilier, care să participe la efectuarea expertizei.

Părțile au posibilitatea de a depune punct de vedere sau obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză.

La solicitarea uneia dintre părți, tribunalul arbitral poate acorda părților posibilitatea de a examina, în cadrul unei audieri, orice expert desemnat de tribunalul arbitral.

Ori de câte ori tribunalul arbitral apreciază faptul că domeniul în care ar urma să se efectueze expertiza este unul specializat, iar complexitatea acesteia o impune, după consultarea părților, acesta va putea apela la alți specialiști având o reputație profesională neștirbită, din afara listelor de experți. Toate dispozițiile de mai sus se aplică în mod corespunzător.

Art. 38 („Cazuri de neîndeplinire a obligațiilor”) dispune faptul că în cazul în care una dintre părți, fără a avea un motiv întemeiat, nu respectă oricare dintre prevederile sau cerințele prevăzute în respectivele reguli sau orice dispoziție dată de tribunalul arbitral, acesta va putea dispune suspendarea procedurii arbitrale sau orice alte măsuri adecvate, în funcție de împrejurări.

Art. 39 („Decăderi”) prevede faptul că orice obiecțiuni cu privire la încălcarea respectivelor reguli sau altor reguli aplicabile procedurii de arbitraj vor fi invocate, sub sancțiunea decăderii, în termen de 10 zile de la data luării la cunoștință de către partea interesată sau, după caz, de când aceasta a fost legal citată.

Nimeni nu poate invoca neregularitatea unui act de procedură pricinuită prin propriul fapt.

În art. 40 („Măsuri provizorii sau asigurătorii”) se stabilește faptul că tribunalul arbitral va putea, la solicitarea uneia dintre părți, să dispună, prin încheiere pronunțată în regim de urgență, orice măsuri provizorii sau asigurătorii pe care le consideră potrivite.

Tribunalul arbitral va putea obliga partea care solicită dispunerea unei măsuri provizorii sau asigurătorii să ofere garanțiile necesare în legătură cu măsura solicitată.

Cererile privind dispunerea unor măsuri provizorii sau asigurătorii, depuse înainte de începerea procedurii de arbitraj sau înainte ca dosarul cauzei să fie înaintat tribunalului arbitral, vor fi soluționate de către un arbitru de urgență, potrivit procedurii prevăzute în anexa nr. 2.

Cererea privind dispunerea unor măsuri provizorii sau asigurătorii formulată de o parte în fața unei instanțe judecătorești nu contravine convenției arbitrale sau respectivelor reguli.

Conform art. 41 („Închiderea dezbaterilor și deliberări”), tribunalul arbitral va închide dezbaterile când apreciază că împrejurările cauzei sunt suficient lămurite, iar părțile au beneficiat în mod rezonabil de posibilitatea de a-și prezenta apărările și argumentele.

În circumstanțe excepționale și întotdeauna motivat, tribunalul arbitral poate repune cauza pe rol.

Potrivit art. 42 („Perimarea”), cererea de arbitrare se perimă de plin drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de șase luni.

Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. În ambele cazuri, supraarbitrul sau, după caz, arbitrul unic fixează termen și dispune citarea de urgență a părților, precum și întocmirea de către Secretariatul Curții a unui referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.

Art. 43 („Termenul arbitrajului. Caducitatea”) prevede faptul că dacă părțile nu au hotărât altfel, sentința arbitrală va fi pronunțată într-un termen de maximum șase luni de la data constituirii tribunalului arbitral.

Termenul se suspendă pe durata desfășurării următoarelor evenimente:

1. judecarea cererii de recuzare;

2. soluționarea unei excepții de neconstituționalitate;

3. judecarea unei cereri incidente adresate instanței judecătorești;

4. suspendarea litigiului în baza unei dispoziții legale;

5. efectuarea unei expertize dispuse de tribunalul arbitral.

Părțile pot consimți, oricând în cursul litigiului arbitral, la prelungirea termenului arbitrajului, fie în scris, fie prin declarație orală, dată în fața tribunalului arbitral și consemnată în încheierea de ședință.

Tribunalul arbitral poate dispune, prin încheiere, în cazul în care se constată că una dintre părți obstrucționează desfășurarea procedurii arbitrale ori pentru alte motive temeinice, prelungirea termenului arbitrajului.

Termenul se prelungește de plin drept cu trei luni în cazul încetării persoanei juridice sau al decesului uneia dintre părți.

Când cel puțin una din părți a declarat în scris tribunalului arbitral, până la primul termen de arbitrare, că înțelege să invoce caducitatea, tribunalul arbitral, la expirarea termenului prevăzut în alineatele de mai sus, va pronunța o hotărâre prin care va constata că arbitrajul a devenit caduc, cu excepția situației în care părțile declară expres că renunță la caducitate.

Partea care prin propria atitudine a provocat întârzierea soluționării litigiului arbitral nu se poate prevala de depășirea termenului de soluționare a acestuia, chiar dacă a invocat excepția de caducitate în termenul prevăzut anterior. În acest caz, tribunalul arbitral va consemna în hotărâre cauzele pentru care respinge excepția de caducitate.

Art. 44 („Sentințe arbitrale. Dispoziția președintelui Curții”) prevede faptul că procedura arbitrală se finalizează prin pronunțarea sentinței arbitrale.

Dacă pârâtul recunoaște o parte din pretențiile reclamantului, tribunalul arbitral, la cererea acestuia, va putea pronunța o sentință parțială, în măsura recunoașterii.

Dacă reclamantul renunță la arbitrare sau la însuși dreptul pretins, după constituirea tribunalului arbitral, acesta va dispune, prin sentință arbitrală, închiderea dosarului sau respingerea în fond a cererii de arbitrare, după caz.

În cazul în care părțile încheie o tranzacție înainte de pronunțarea sentinței arbitrale, tribunalul arbitral va putea pronunța, la solicitarea părților, o sentință arbitrală care va prelua, în dispozitivul său, tranzacția dintre părți.

În cazul în care procedura de arbitraj este închisă din orice alt motiv, după constituirea tribunalului arbitral, dar înainte de soluționarea pe fond a litigiului, tribunalul arbitral va pronunța o sentință arbitrală în care va fi menționată cauza închiderii procedurii.

Atunci când reclamantul renunță la cererea de arbitrare sau la însuși dreptul pretins, mai înainte de constituirea tribunalului arbitral, procedura arbitrală se închide printr-o dispoziție a președintelui Curții, pe baza unui referat întocmit de asistentul arbitral șef.

Art. 45 („Pronunțarea sentinței”) dispune faptul că deliberarea are loc în ședință secretă cu participarea tuturor arbitrilor. Dacă unul dintre arbitri refuză fără temei participarea la deliberare, aceasta se poate efectua cu participarea majorității arbitrilor. Deliberarea poate fi realizată și prin mijloace de comunicare la distanță de natură să asigure secretul deliberării.

Sentința arbitrală va fi pronunțată și redactată în termen de cel mult o lună de la data închiderii dezbaterilor sau, după caz, de la împlinirea termenului pentru depunerea notelor scrise ori, după caz, în termenul convenit cu părțile.

Președintele Curții va putea prelungi termenul pentru pronunțarea și redactarea sentinței, în baza unei cereri justificate din partea tribunalului arbitral.

În cazul în care tribunalul arbitral este format din 3 arbitri, orice sentință va fi adoptată cu votul majoritar al arbitrilor. Dacă din deliberare rezultă mai mult de două opinii, arbitrii ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori să se unească într-o singură opinie. Atunci când nu se formează o majoritate, hotărârea va fi adoptată numai de către supraarbitru.

Arbitrul care a avut o altă părere își va redacta și va semna opinia separată, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină. Regula se aplică și în cazul unei opinii concurente.

Opinia separată sau opinia concurentă se redactează în termenul mai sus prevăzut (de cel mult o lună de la data închiderii dezbaterilor sau, după caz, de la împlinirea termenului pentru depunerea notelor scrise ori, după caz, în termenul convenit cu părțile) și se atașează sentinței.

Potrivit art. 46 („Conținutul sentinței”), sentința arbitrală se redactează în scris și trebuie să cuprindă:

a) componența nominală a tribunalului arbitral, numele asistentului arbitral, locul și data pronunțării sentinței;

b) numele părților, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul, precum și numele reprezentanților părților și ale celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului arbitral;

c) menționarea convenției arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj;

d) obiectul litigiului arbitral și susținerile pe scurt ale părților;

e) motivele de fapt și de drept ale sentinței, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care sub acest aspect întemeiază soluția;

f) dispozitivul;

g) semnăturile tuturor arbitrilor, sub rezerva dispozițiilor imediat următoare, precum și semnătura asistentului arbitral.

Dacă unul dintre arbitri nu semnează hotărârea, se va face mențiune despre cauza nesemnării, cu confirmarea, sub semnătură, a supraarbitrului, iar în cazul supraarbitrului, sub semnătura președintelui Curții.

În cazul în care asistentul arbitral este în imposibilitate să semneze, hotărârea va fi semnată de asistentul arbitral șef sau de înlocuitorul acestuia, făcându-se mențiune despre cauza care l-a împiedicat pe asistentul arbitral să semneze hotărârea.