Adoptarea Regulilor de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (Decizia CCIR nr. 27/2017)

4 ian. 2018
Vizualizari: 3791
Anexa nr. 4 la Regulile de procedură arbitrală

 

METODE
de eficientizare a procedurii arbitrale

Respectiva anexă conține o listă exemplificativă de metode de eficientizare a procedurii arbitrale care pot fi utilizate de tribunalul arbitral și de către părți în scopul de a reduce durata și costurile procedurii arbitrale. Judecarea oricărui litigiu arbitral trebuie să se desfășoare cu celeritate, mai cu seamă în cazurile de complexitate și valoare reduse, acolo unde tribunalul arbitral se va asigura că durata procedurii și costurile acesteia vor fi proporționale cu miza litigiului arbitral.

Astfel, tribunalul arbitral, în virtutea autonomiei sale procedurale, poate utiliza oricare dintre metodele prezentate în cele de mai jos:

a) bifurcarea procedurilor, atunci când tribunalul arbitral consideră că asemenea măsuri pot rezulta într-o soluționare mai eficientă a litigiului arbitral:

(i) bifurcarea procedurii arbitrale reprezintă divizarea procedurii arbitrale în două sau mai multe etape, pentru soluționarea unor probleme în litigiu care ar putea face inutile administrarea de probe și discuțiile asupra fondului cauzei;

(ii) bifurcarea procedurii arbitrale poate consta, de exemplu, în etapa stabilirii competenței ori etapa stabilirii existenței condițiilor pentru angajarea răspunderii civile a cel puțin uneia dintre părți printr-o încheiere interlocutorie sau sentință, după caz, urmate sau nu de stabilirea întinderii financiare a prejudiciului prin sentința arbitrală;

b) emiterea uneia sau mai multor hotărâri parțiale, în cazurile în care este permis din punct de vedere legal;

c) identificarea problemelor care pot fi soluționate prin acordul părților sau al experților desemnați de acestea;

d) identificarea problemelor asupra cărora se poate decide numai pe bază de materiale scrise, fără a fi necesară audierea orală de martori sau experți sau prezentarea de pledoarii orale din partea avocaților;

e) prezentarea înscrisurilor:

(i) părțile să fie invitate să depună odată cu memoriile înscrisurile probatorii pe care se întemeiază;

(ii) evitarea cererilor de prezentare a înscrisurilor, dacă aceasta se justifică pentru controlarea duratei și a costurilor procedurii;

(iii) în acele cazuri în care cererile de prezentare a înscrisurilor sunt considerate justificate, limitarea întinderii unor astfel de cereri la acele înscrisuri sau categorii de înscrisuri care sunt pertinente și utile pentru rezolvarea litigiului arbitral;

(iv) stabilirea de termene rezonabile pentru prezentarea înscrisurilor;

(v) utilizarea unui calendar de prezentare a înscrisurilor în scopul de a facilita soluționarea divergențelor cu privire la prezentarea înscrisurilor;

f) stabilirea întinderii materialelor scrise și a problemelor care pot fi abordate prin memoriile scrise, precum și prin depozițiile scrise sau verbale ale martorilor și experților, în scopul de a evita repetițiile și de a permite discutarea prioritară a problemelor esențiale din litigiu;

g) utilizarea de mijloace de comunicare la distanță, audio și video, pentru desfășurarea audierilor procedurale, atunci când prezența personală nu este esențială și utilizarea de mijloace electronice care permit comunicarea online între părți, tribunalul arbitral și Secretariat;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

h) organizarea unei conferințe prealabile cu tribunalul arbitral în cadrul căreia să se discute și să se stabilească aspectele organizatorice legate de audiere, precum și problemele pe care tribunalul arbitral consideră că părțile trebuie să le trateze în mod prioritar la audiere;

i) stabilirea calendarului procedural, cu indicarea termenelor la care urmează să se realizeze fiecare act de procedură;

j) selectarea, dacă este cazul, de experți sau specialiști neutri cu pregătire, experiență profesională și disponibilitate adecvate problemelor aflate în litigiu;

k) soluționarea amiabilă, în tot sau în parte, a litigiului arbitral.

 

Anexa nr. 5 la Regulile de procedură arbitrală

 

REGULI SPECIALE
pentru procedura arbitrală simplificată

Art. 1 („Domeniu de aplicare”) dispune faptul că respectivele reguli speciale pentru procedura arbitrală simplificată („Regulile speciale”) se aplică atunci când valoarea litigiului arbitral este mai mică de 50.000 lei sau în cazul în care părțile convin asupra aplicării acestora.

Pentru stabilirea valorii cererii potrivit prevederilor de mai sus nu se iau în considerare dobânzile, cheltuielile de arbitrare și alte venituri accesorii.

După primirea răspunsului prevăzut de art. 14 din Reguli sau după expirarea termenului prevăzut de Reguli pentru depunerea răspunsului, Secretariatul va informa părțile că procedura arbitrală se va desfășura pe baza respectivelor Reguli speciale.

Colegiul Curții poate, oricând pe durata arbitrajului, din oficiu sau la cererea unei părți, după consultarea tribunalului arbitral și a părților, să decidă că Regulile speciale încetează să fie aplicabile cauzei. Tribunalul arbitral va continua să fie învestit cu soluționarea cauzei, cu excepția situației în care Colegiul Curții decide altfel.

Conform art. 2 („Constituirea tribunalului arbitral”), în cazurile arătate la art. 1, dacă părțile nu convin expres altfel, tribunalul arbitral se constituie dintr-un singur arbitru.

Arbitrul va fi desemnat de către părți în termenul comunicat de către Secretariat. În lipsa desemnării de către părți, arbitrul va fi numit de către președintele Curții, în cel mai scurt timp posibil.

Art. 3 („Procedura arbitrală”) dispune faptul că după constituirea tribunalului arbitral, niciuna dintre părți nu va putea modifica sau formula noi pretenții decât cu aprobarea prealabilă a tribunalului arbitral, care va putea fi dată după luarea în considerare a naturii noilor pretenții, stadiul procedurii arbitrale, prejudiciile aduse celeilalte părți prin întârzierea procedurilor, precum și alte circumstanțe relevante.

Conferința privind administrarea cauzei prevăzută de art. 31 din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj va avea loc în termen de cel mult 15 zile de la data constituirii tribunalului arbitral. Președintele Curții poate prelungi acest termen la cererea motivată a tribunalului arbitral sau din oficiu, în măsura în care consideră că este necesar.

Tribunalul arbitral poate adopta procedura pe care o consideră adecvată. Nu vor fi încuviințate acele probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporționate față de valoarea cererii de arbitrare sau a cererii reconvenționale. După consultarea părților, tribunalul arbitral poate decide ca soluționarea litigiului arbitral să se efectueze numai pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

Audierile se pot ține prin videoconferință, telefon sau orice mijloc similar de comunicare.

Comunicarea înscrisurilor de către părți și tribunalul arbitral se efectuează numai prin poștă electronică, cu excepția situației în care tribunalul arbitral stabilește altfel.

În art. 4 („Sentința arbitrală”) stabilește faptul că sentința arbitrală se pronunță în termen de cel mult 3 luni de la data primului termen de arbitrare. Președintele Curții poate prelungi acest termen la cererea motivată a tribunalului arbitral sau din oficiu, în măsura în care consideră că este necesar.

Potrivit art. 5 („Completarea”), respectivele reguli speciale se completează cu dispozițiile cuprinse în Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj.

Art. 6 („Aplicarea în timp”) prevede faptul că dacă părțile nu convin altfel, respectivele reguli speciale se aplică litigiilor prevăzute de convenții arbitrale încheiate după data intrării în vigoare a acestora.

 

Alte prevederi din Decizia CCIR nr. 27/2017 

 

Conform art. 2. Decizia CCIR nr. 27/2017, se abrogă Decizia Colegiului Curții de Arbitraj Comercial Internațional nr. 1/2014 pentru aprobarea Regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional (M. Of. nr. 613 din 19 august 2014).

Adoptarea Regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României (Decizia CCIR nr. 27/2017) was last modified: ianuarie 4th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.