Adaptarea pedepsei aplicate prin hotărârea transmisă de statul emitent doar în ipoteza în care durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune. Recurs respins ca fiind nefondat

• Legea nr. 302/2004: art. 163
• Legea nr. 302/2004: art. 166 alin. (3)
• Legea nr. 302/2004: art. 167 alin. (1) lit. a)
• NCP: art. 234 alin. (1) lit. d) şi f)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 421 alin. (1) lit. b)

Prin sentința penală nr. 52/PI din 01 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind cererea formulată de autoritățile judiciare din Belgia, de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine și de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., cetățean român .

A fost recunoscută decizia penală nr. 2021/VJ11/644 a Curții de Apel Anvers, din data de 14.07.2021, rămasă definitivă la aceeași dată, prin care A. a fost condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 3650 zile (10 ani) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „furt săvârșit cu ajutorul unor violențe sau amenințări, cu circumstanțe agravante”, conform C. pen. belgian, care își regăsește corespondența în infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3650 zile închisoare.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 133/A din 29 martie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând apelul declarat de persoana condamnată A., raportat la dispozițiile legale incidente și prin prisma actelor aflate la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

În raport de aceste dispoziții, verificând hotărârea penală nr. 2021/VJ11/644 din 14.07.2021 a Curții de Apel din Anvers (Belgia), definitivă la data de 14.07.2021, privindu-l pe cetățeanul român A., Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă și executorie, motiv pentru care se apreciază că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Deopotrivă, se constată că, prin decizia pronunțată în data de 14.07.2021 a cărei recunoaștere se solicită în prezenta cauză, cetățeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prin violență sau amenințări cu circumstanțe agravante, care potrivit legislației statului de condamnare se pedepsește cu închisoarea de la 15 la 20 de ani (conform mențiunilor din cuprinsul certificatului – lit. h) pct. 1, dosar Curte).

În fapt, prin hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare belgiene s-a reținut, că, la data de 01.07.2020, în localitatea Veerle, inculpatul A. a săvârșit un jaf cu violență și amenințări asupra victimei C., în vârstă de 80 ani. Inculpatul împreună cu complicele său a legat și bătut victima timp de mai multe ore pentru a-i percheziționa locuința, din care au sustras mai multe bunuri care nu le aparțineau, respectiv suma de 130 euro, un telefon mobil, un ceas de buzunar, bibelouri antice din bronz, bijuterii, un tensiometru, un aparat foto x cu husă, o frânghie și o valiză rotundă maro cu cheie.

Din cuprinsul deciziei de condamnare mai rezultă că, fapta a fost săvârșită prin efracție, în toiul nopții, de către două persoane, prin utilizarea unui autovehicul care a facilitat săvârșirea faptei și pentru a-și asigura fuga, precum și în dauna unei persoane vulnerabile datorită vârstei.

Potrivit actelor și lucrărilor dosarului, în drept, faptele pentru care a fost condamnat, printre alții, A. constituie infracțiunea de furt săvârșit cu ajutorul unor violențe sau amenințări cu circumstanțe agravante, prev. de art. 461, art. 468, art. 471, art. 472 și art. 478 din C. pen. belgian.

În raport cu situația de fapt reținută în cuprinsul hotărârii autorității judiciare belgiene, se constată că și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, este îndeplinită, fapta pentru care a fost condamnat cetățeanul român A. având corespondent în legislația română, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen.

Sub aspectul sancțiunii aplicate, din certificatul menționat la art. 4 din Decizia Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 (aflat la filele x pct. i) 2.1, dosar Curte), se observă că, pentru săvârșirea faptei penale mai sus arătate, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3650 zile (10 ani) închisoare, iar natura și cuantumul corespund cu cele prevăzute de legislația română, având în vedere că pedeapsa maximă prevăzut de art. 234 alin. (1) C. pen. este de 10 ani închisoare, iar pedeapsa aplicată, în concret, apelantului nu depășește acest maxim.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că sunt nefondate criticile apărării sub aspectul cuantumului sancțiunii aplicate, întrucât potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (6) și (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța de executare adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent doar în ipoteza în care durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

Prin urmare, se precizează că în această procedură de recunoaștere a hotărârilor penale străine și transfer a persoanelor condamnate, instanțele române nu pot proceda la reindividualizarea pedepsei stabilite de autoritățile judiciare străine, iar adaptarea pedepsei de 10 ani închisoare nu se impune în raport de cele expuse mai sus.

Înalta Curte constată, deopotrivă, că în cauză este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetățean român conform mențiunilor din adresa Ministerului Justiției nr. x/29.12.2020 .

Referitor la condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte reține că, apelantul nu și-a dat acordul să execute în România pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare belgiene, însă consimțământul acestuia nu este necesar, având în vedere că este cetățean român, cu domiciliul în România. Mai mult, cu privire la persoana condamnată A. autoritățile din Belgia au emis un ordin de părăsire a teritoriului, precum și o interdicție de intrare pentru o durată de 15 ani pe teritoriul belgian .

Totodată, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost și nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția, dezincriminarea faptei).

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004, recunoscând hotărârea emisă de autoritățile judiciare belgiene și dispunând executarea pedepsei de 3650 zile (10 ani) închisoare, într-un penitenciar din România.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată rap. la art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 52/PI din data de 01 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.