Activitate nepermisă privind detaşarea judecătorilor/procurorilor în cadrul Birourilor electorale aferente alegerilor autorităţilor administrative publice locale (NCPC, L. nr. 115/2015, L. nr. 554/2004, Constituția României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 4819/2020

NCPC: art. 97, art. 132 alin. (1); L. nr. 115/2015: art. 122 alin. (1);  L. nr. 554/2004: art. 10 alin. (1) teza I; Constituția României: art. 126 alin. (1)

Înalta Curte, examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale, invocată de reprezentantul Ministerului Public, raportat la dispozițiile legale incidente, apreciază că este întemeiată.

1. Aspectele de drept și de fapt relevante

Se constată că, prin cererea dedusă judecății, reclamantul solicită anularea actelor emise de Biroului Biroul Electoral de Circumscripție Comunala nr. 59, Petresti, județul Dâmbovița, în considerarea faptului că domnul procuror B. a semnat aceste acte, în calitate de membru al respectivului birou electoral, însă detașarea judecătorilor/procurorilor în cadrul Birourilor electorale aferente Alegerilor autorităților administrative publice locale din anul 2020 nu este permisă din moment ce activitatea acestora nu se află în legătură directă cu serviciul public de înfăptuire a justiției.

În raport cu obiectul cauzei, sunt relevante prevederile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competența sa.

Așadar, în raport cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepția celor date prin lege în competența sa.

În ceea ce privește teza de la pct. 4 al art. 97 menționat, invocat de parte, în care se prevede „orice alte cereri date prin lege în competența sa”, se constată că aceasta nu este incidentă în cauză.

Potrivit art. 122 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, de asemenea, invocate de parte, „Judecarea de către instanță a întâmpinărilor, contestațiilor și a oricăror altor cereri prevăzute de prezenta lege se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanța președințială, cu participarea obligatorie a procurorului”.

Înalta Curte reține, în raport cu obiectul cauzei, că nici în Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, și nici în H.G. nr. 576/2020 din 22 iulie 2020 pentru aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020 nu se stabilește o competență cu caracter special în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci doar în ceea ce privște contestațiile asupra modului de organizare și asupra componenței Biroului Electoral Central (art. 41 alin. (2) din lege).

Prin urmare, cererea dedusă judecății în prezenta cauză nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluționate în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție, în conținutul celor două acte normative sus-menționate nu există un text care să prevadă expres competența instanței supreme în soluționarea unei cereri de natura celei cu care a fost învestită în prezenta cauză.

De asemenea, se reține că în considerentele Deciziei nr. 16 din 18 septembrie 2017, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii s-a reținut că birourile electorale sunt organisme administrativ-electorale cu prerogative temporare de putere publică, iar actele lor sunt acte administrative sau administrativ-jurisdicționale, care aparțin materiei contenciosului electoral (paragraful 58), remarcându-se existența a trei categorii de acte determinate de competențele legale.

Astfel, birourile electorale: soluționează conflictele apărute în perioada electorală (atribuții de contencios electoral – acte administrativ-jurisdicționale); hotărăsc în legătură cu unele operațiuni electorale (acte administrative); emit acte de legiferare și interpretare unitară a dispozițiilor electorale cu obligativitate pentru toate celelalte structuri electorale (atribuții care intră doar în competența Biroului Electoral Central) (paragraful 57).

În aceleași considerente se arată că, atunci când legea organică stabilește o procedură specială de cenzură a actelor administrative se aplică această procedură, iar ori de câte ori în legile electorale nu se prevede o procedură specială de contestare a actelor emise de structurile electorale, în jurisprudență s-a recunoscut dreptul de acces la justiție potrivit Legii contenciosului administrativ, ca jurisdicție cu caracter general în materia actelor administrative.

Astfel, având în vedere dispozițiile legale menționate și în raport cu obiectul cauzei, de temeiul de drept invocat și de calitatea pârâtului, de autoritate publică locală, Înalta Curte constată că cererea dedusă judecății este supusă cadrului procedural special prevăzut de Legea nr. 554/2004, iar sub aspectul competenței de soluționare cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora,

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, (…)”.

Totodată, la art. 126 alin. (1) din Constituție se prevede că „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”.

Înalta Curte are în vedere principiul consacrat de art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Art. 126 alin. (3) din Constituție consacră rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, însă acest rol se exercită „potrivit competenței sale”.

În conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., „când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., „Necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad”.

2. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența materială de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.