Acţiunea în despăgubiri. Neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii patrimoniale a autorităţilor publice pârâte (NCPC, NCC, VCC, L. nr. 554/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 1389/2021

NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (1); L. nr. 554/2004: art. 19 alin. (1), art. 20 alin. (1); NCC: art. 1349; VCC: art. 998 – 999; L. nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (3), art. 19, art. 28 alin. (1); O.U.G. nr. 34/2006: art. 180, art. 181 alin. (1) lit. b); C. proc. fisc.: art. 41 

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare invocat de către ambele recurente, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.

1. Cu privire la recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B.

Criticile recurentei-reclamante vizând soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Din conținutul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce reprezintă temeiul de drept indicat de către reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată, rezultă că acțiunea formulată pe cale separată pentru despăgubiri este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, având în vedere că repararea pagubei cauzate persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ.

În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorității publice, în condițiile art. 998 – 999 din vechiul C. civ., respectiv art. 1349 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

Dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, invocate de către recurenta-reclamantă, reglementează situația care constituie regula în contenciosul administrativ, și anume aceea în care cererea de despăgubiri se formulează odată cu acțiunea principală îndreptată împotriva actului administrativ tipic sau asimilat, urmând soarta cererii principale.

Înalta Curte reține că art. 19 din Legea nr. 554/2004 se referă la o situație distinctă, în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri și formulează această cerere pe cale separată, în termen de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Prin urmare, acțiunea în despăgubiri introdusă în temeiul acestor dispoziții legale, deși este subsumată tot noțiunii de „reparare a pagubei”, utilizată în cuprinsul art. 1 și art. 8 din lege, are un regim juridic diferențiat, existând posibilitatea formulării acesteia pe cale separată, în termen de un an de la data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, conform art. 19 din lege.

Pornind de la aceste considerații referitoare la condițiile de admisibilitate și regimul juridic ale cererii de despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, se reține că, în speță, în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii patrimoniale a autorităților publice pârâte, motivat de faptul că prejudiciul solicitat a fi reparat de către reclamantă, nu are un caracter cert.

Examinând această condiție a răspunderii patrimoniale, judecătorul fondului a apreciat în mod judicios, analizând situația de fapt expusă în detaliu în considerentele sentinței, în sensul că, pe de o parte, nu se poate stabili cu certitudine că reclamanta ar fi participat la procedurile de achiziție la care a făcut referire, iar pe de altă parte, împrejurarea că ofertantul figurează cu debite la bugetele componente ale bugetului general consolidat, menționată de reclamantă, nu constituie unul dintre motivele pentru care autoritatea contractantă are obligația de a exclude un ofertant din procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziție publică, reglementate în mod expres de art. 180 din O.U.G. nr. 34/2006.

În situația în care ofertantul figurează cu debite la bugetele componente ale bugetului general consolidat, prevăzută la art. 181 alin. (1) lit. b) din actul normativ menționat, autoritatea contractantă are un drept de apreciere în privința excluderii ofertantului din procedura de achiziție publică, astfel că, în speță, în raport de împrejurarea invocată de către societate, prima instanță a apreciat în mod întemeiat că nu poate specula în legătură cu posibila conduită a autorității contractante, care, pe baza datelor deținute în privința ofertantului, poate decide să nu îl excludă din procedura de achiziție publică.

Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, dispozițiile Legii nr. 554/2004 se completează cu prevederile C. civ. în materie de răspundere civilă delictuală, nu pot fi primite drept argumente de natură să conducă la o concluzie contrară celei reținute anterior.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de această lege.

Această normă de trimitere poate avea ca obiect doar acele dispoziții procedurale pentru care nu este prevăzută nicio reglementare specială în legea contenciosului administrativ, în baza căreia a fost sesizată instanța.

Pornind de la premisele juridice și factuale mai sus evidențiate, prima instanță a efectuat o analiză corectă și argumentată în privința condiției prejudiciului, iar aplicarea pe care a dat-o dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este justificată în raport de situația concretă dedusă judecății.

Pe cale de consecință, urmează a fi înlăturate și susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora s-a dovedit faptul că reprezintă o conduită generalizată a autorităților publice excluderea din procedura de atribuire a acelor societăți care prezintă certificate de atestare fiscală, din care rezultă că figurează cu debite la bugetul general consolidat.

Critica recurentei-reclamante în sensul că sentința atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și a prevederilor art. 41 din Codul de procedură fiscală, este, de asemenea, neîntemeiată.

Instanța de fond a examinat în mod distinct condițiile instituite de lege pentru atragerea răspunderii patrimoniale a autorității publice, constatând că nu este îndeplinită condiția prejudiciului, și doar cu titlu subsidiar, în măsura în care ar fi fost îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, a făcut trimitere la actul care, teoretic, i-ar fi putut produce reclamantei un prejudiciu, respectiv la actul în care se atestă nereal că societatea figurează cu debite la bugetele componente ale bugetului general consolidat.

În condițiile arătate, și având în vedere temeiul de drept al cererii de despăgubiri formulate în cauză, judecătorul fondului a constatat că societatea nu a solicitat anularea actului mai sus indicat, aceasta reprezentând una dintre condițiile de admisibilitate a acțiunii în despăgubiri, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte împărtășește raționamentul instanței de fond, care, în contextul expunerii condițiilor prevăzute pentru atragerea răspunderii patrimoniale, reținând că acțiunea în despăgubiri formulată pe cale separată este condiționată de soluționarea unei acțiuni anterioare în contencios administrativ, prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, s-a raportat la situația de fapt dedusă judecății în prezentul litigiu și a constatat că societatea reclamantă nu a solicitat anularea actului care ar fi putut sta la baza deciziei de excludere din procedura de achiziția publică.

Distinct de argumentele prezentate de judecătorul fondului cu referire la condițiile de admisibilitate a cererii de despăgubiri, pe care instanța de control judiciar le validează în totalitate, se reține că exced prezentului cadru procesual și limitelor de învestire a prezentei instanțe, aspectele înfățișate prin cererea de recurs vizând efectele nulității actului administrativ fiscal, precum și natura juridică a certificatului de atestare fiscală, motiv pentru care, urmează a se respinge aceste critici ale recurentei-reclamante.

Instanța de control judiciar achiesează la opinia primei instanțe și în ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante vizând refuzul intimatei-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București de a pune în executare sentința civilă nr. 3564 din 15 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă, reținând că în situația învederată, reclamanta are posibilitatea de a recurge la procedura specială reglementată de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Față de dezlegarea dată aspectelor mai sus menționate, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de reclamantă, care se circumscriu cazului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de reclamantă, ca nefondat.

2. Cu privire la recursul incident declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală

Examinând criticile recurentei-pârâte privind soluția dată asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.

În acord cu cele arătate de judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că acțiunea în răspundere patrimonială întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim, astfel încât cercetarea condițiilor răspunderii patrimoniale nu poate face abstracție de sfera condițiilor acțiunii în anulare însăși.

Pornind de la premisa mai sus evidențiată, în mod corect prima instanță a constatat că se justifică calitatea procesuală pasivă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2013, astfel cum a fost modificată, reclamanta a solicitat și anularea Deciziei nr. 119/26.04.2013, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, care funcționează în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar prin sentința civilă nr. 3564 din 15 noiembrie 2013, pronunțată în cauza menționată, s-a dispus anularea Deciziei nr. 119/26.04.2013.

Așa cum a reținut și instanța de fond, nu prezintă relevanță împrejurarea că actul administrativ fiscal anulat a fost emis de către o structură din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, întrucât în raport de obiectul cererii deduse judecății, chiar și în ipoteza în care în cadrul litigiilor privind controlul de legalitate al actelor vizate de prezenta cerere, ar fi avut calitatea de pârâtă Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în calitate de emitent al respectivelor acte, rezultă că acțiunea în despăgubiri întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, prin prisma caracterului său accesoriu, se impune a fi introdusă în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Susținerile recurentei-pârâte în sensul că nu se dispune nicio obligație în sarcina sa prin dispozitivul sentinței civile nr. 3564 din 15 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, nu pot fi primite drept argumente în susținerea nelegalității soluției mai sus criticate.

În mod evident, prin soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, nu s-a stabilit existența unui raport juridic obligațional între reclamantă și această pârâtă, conduita pretins vătămătoare a autorităților publice pârâte fiind un aspect care se examinează pe fondul cauzei.

Pentru motivele arătate, recursul incident declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală va fi respins ca nefondat.

3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., precum și recursul incident declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Sursa informației: www.scj.ro.