Acțiune în revendicare. Lipsa certificatului de atestare a dreptului de proprietate (NCPC, NCC, Constituția României, L. nr. 15/1990)

27 feb. 2020
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 532

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 3880/2018

NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 496 alin. (1); NCC: art. 563;  Constituția României: art. 21; L. nr. 15/1990: art. 5

Original Black Friday pe UJmag.ro!

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., din perspectiva susținerilor reclamantului ce vizează  nemotivarea hotărârii, precum și existența unor elemente străine și contradictorii în cuprinsul ei, Înalta Curte reține că acest motiv este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele  pentru care s-au  înlăturat  cererile  părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul  motivării fiind  acela de a explica  soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția, și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv  decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la susținerile reclamantului legate de nemotivarea hotărârii, și respectiv de existența unor elemente străine sau contradictorii, Înalta Curte constată că instanța de apel a argumentat atât în fapt  cât și în drept  soluția pronunțată în condițiile în care obiectul dedus judecății vizează o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 555, 563 C.civ., (fapt ce rezultă din cererea de chemare în judecată) precum și în condițiile în care reclamantul și-a susținut titlul/dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, pe dispozițiile art. 5 din  Legea nr. 15/1990.

Astfel, în  motivarea /argumentarea soluției adoptate instanța de apel  a reținut, ca situație de fapt, că în anul 1962, urmare a fuzionării Institutului D. cu Institutul E., a fost creat Institutul F., că în  baza Decretului nr. 170/1981, Centrul G. a început să funcționeze ca unitate fără personalitate juridică în subordinea Institutului F., și că în baza încheierii nr. 9121/1983 a Notariatului de Stat Județean Arad, urmare a dezmembrării, a fost întabulat dreptul de proprietate al Statului Român asupra imobilului teren intravilan în suprafață de 7200 mp situat administrativ în str. O. nr. x3 cu nr. top x9/x4/2.5.1/2, înscris în CF x27 Arad, destinat Centrului G.

Prin decizia nr. 1269/1983 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Județului Arad, imobilul teren situat în Arad, str. O. nr. x3, înscris în CF x27 Arad, cu nr. top x9/x8/2.5.1/2, a trecut din administrarea operativă a municipiului Arad, în administrarea operativă a Centrului G., în vederea folosirii de către Laboratorul de cercetare producție și asistență tehnică Arad.

În motivarea soluției adoptate și în raport cu actele de la dosar din ciclurile procesuale anterioare, instanța de apel a constatat că anterior, prin Ordinul nr. 1656/1983 al Ministerului Industriei Ușoare, imobilul teren intravilan 1 ha și construcții, inclusiv clădirea clinicii veterinare situată în str. O. nr. x3, a trecut din administrarea Întreprinderii H. în administrarea Centrului G. În baza ordinului s-a încheiat procesul-verbal nr. 9674/1983 vizând predarea imobilelor teren și construcții, inclusiv clădirea Clinicii veterinare, între Întreprinderea H. și Centrul G. În baza deciziei nr. 55/1987 a Directorului Institutului F., Laboratorul de cercetare și producție, cu sediul în str. O. nr. x1-x3, a trecut din structura organizatorică a Centrului G. în structura organizatorică a Institutului F., cu denumirea de Filiala Zonală Arad a Institutului F.

Potrivit pct. 5 al deciziei, patrimoniul Filialei Zonale Arad, a fost inclus în patrimoniul comun al Institutului F. în baza unui protocol ce urma a fi încheiat între reprezentanții Centrului G. și Institutul F. Protocolul cu nr. 314/1987 a menționat predarea și a imobilelor situate în str. O. nr. x1-x3.

În argumentarea/ motivarea  soluției pronunțate, raportat la  succesiunea de fapte și acte juridice. și în acord cu acestea, instanța de apel a reținut de asemenea că după schimbarea sistemului politic din anul 1989, prin H.G. nr. 665/1991 a fost înființată Regia Autonomă C., că prin H.G. nr. 638/1998, s-a procedat la reorganizarea Regiei Autonome C., care s-a desființat, fiind înființată Societatea Națională A. SA, care a preluat patrimoniul fostei regii evidențiat în bilanțul contabil de la data de 30.06.1998.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

De asemenea, instanța de apel  în acord cu  obiectul dedus judecății și-a motivat  soluția adoptată cu referire la faptul că prin  Hotărârea nr. 91/1998  emisă de  Consiliul Local al Municipiului Arad cu privire la repartizarea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință situate în cadrul imobilului din str. L. nr. x1-x3, s-a aprobat „darea în folosință gratuită, pe durata desfășurării activității universitare, către Universitatea  B. a imobilului situat în str. L. nr. x1 – x3, înscris în CF nr. x27 și nr. top x9/x4/2.5.1.2/1, constând în clădire veche ce a cuprins clinicile, cu aula Facultății de Medicină Veterinară, conform planului de situație, în vederea reînființării acestei Facultăți și pentru restabilirea destinației de spațiu de învățământ universitar, avut prin construcție”, precum și cu referire la  faptul  că prin decizia civilă nr. 76/R/1999 a Curții de Apel Timișoara, a fost respinsă irevocabil acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SN A. SA, pentru anularea Hotărârii nr. 91/1998 emisă de Consiliul Local al Municipiului Arad, prin care s-a statuat irevocabil că proprietar asupra imobilului obiect al litigiului pendinte este Statul Român care este înscris în cartea funciară, și nu SN A.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a mai reținut că prin Hotărârea nr. 84/2009 a Consiliului Local al Municipiului Arad, s-a aprobat „parcelarea terenului situat în municipiul Arad, str. L. nr. x1-x3, înscris în CF nr. x40, proprietatea municipiului Arad – drept de proprietate publică în suprafață de 6723 mp și înscris în CF nr. x27 cu nr. top x9/x4/2.5.1.2/1, proprietatea Statului Român, cu drept de administrare operativă în favoarea SN A. SA și pentru Universitatea B., un drept de folosință gratuită, pe durata desfășurării activității universitare, în ce privește terenul în suprafață de 7113 mp, conform planului de parcelare anexat”.

Ca urmare, soluția adoptată de instanța de apel  a fost motivată/argumentată  prin raportare atât la obiectul dedus judecății, precum și la actele de la dosar și susținerile părților, reținând că imobilul din litigiu este înscris în CF nr. x71, cu nr. top x9/x4/2.5.1.2/1 – teren în suprafață de 7113 mp, clădire clinică veterinară și magazie și clinicile și Aula Facultății de Medicină Veterinară, având ca proprietar Statul Român, că în favoarea SN A. SA există doar un drept de administrare operativă.

Din perspectiva celor expuse, în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat atât în fapt cât și în drept soluția adoptată în raport de obiectul dedus judecății și de succesiunea faptelor și actelor juridice, Înalta Curte reține că este nefondată susținerea reclamantului  legată de nemotivarea  hotărârii.

În ceea ce privește susținerea reclamantului că hotărârea cuprinde elemente contradictorii și străine de cauză, Înalta Curte  reține că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C.pr.civ.,  pot viza  existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum ar putea fi cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Din această perspectivă, Înalta Curte  reține că aceste ipoteze nu se verifică în cauză, cu atât mai mult cu cât  considerentele hotărârii sunt clare, concise, în acord cu obiectul dedus judecății, și susțin în drept soluția  pronunțată, motiv pentru care sunt nefondate susținerile reclamantului legate de existența unor elemente contradictorii sau străine  de  natura și obiectul dedus judecății.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte  reține că  în cauză  nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.pr.civ.

Nefondate sunt și criticile  întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin.(1) pct. 8 C.pr.civ.

Astfel,  potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ. casarea unor hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Incidența dispozițiilor legale enunțate a fost susținută din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990, pe care reclamantul le-a invocat în justificarea titlului/a dreptului de proprietate  asupra imobilului din litigiu în susținerea acțiunii în revendicare imobiliară.

Or, în condițiile unei acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 563 Cod civil, reclamantul, trebuie să dovedească pe de o parte că este titular al dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu, iar pe de altă parte să dovedească faptul că acest teren este ocupat în mod abuziv de către pârât.

Este real că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, prevăd că „Regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său. În exercitarea dreptului de proprietate, regia autonomă posedă, folosește și dispune, în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniu, sau le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită”, numai că, în condițiile în care în patrimoniul fostelor unități de stat, care a fost preluat de către societățile comerciale nou constituite în baza acestei legi, nu se regăsea decât un drept de folosință asupra terenurilor aferente construcțiilor, legiuitorul prin H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, a prevăzut o procedură specială pentru ca noile societăți să poată dobândi dreptul de proprietate asupra respectivelor terenuri.

Astfel, potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea  unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, „terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană”.

De asemenea, Înalta Curte reține că dispozițiile art.5 din Legea nr. 15/1990, prevăd  expres și imperativ că „Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, precum și autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2.  Aceste certificate sunt  supuse regimului de publicitate imobiliară”.

Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991, care stabilește modalitatea de trecere în patrimoniul societăților comerciale a terenurilor deținute de fostele unități de stat, transformate în societăți comerciale în conformitate că Legea nr. 15/1990, rezultă fără posibilitate de echivoc că în situația  entităților juridice arătate unicul titlu care conferă dreptul de proprietate asupra terenurilor este certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

De asemenea, este de reținut că actul normativ enunțat, prevede în mod expres că „până la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, (care este supus publicității  imobiliare potrivit art. 5 din H.G. nr 834/1991), societățile plătesc în continuare taxele legale, ulterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate achitând obligațiile fiscale, în conformitate cu prevederile legale” (art.8 din H.G. nr 834/1991).

Ca atare, în condițiile expres și imperativ prevăzute de dispozițiile legale enunțate, certificatul de atestare a dreptului de proprietate reprezintă dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor, în condițiile în care acesta urmează a fi supus regimului de publicitate imobiliară, certificatul de  atestare a dreptului de proprietate are natura juridică a unui act constitutiv de drepturi, și nu declarativ de drepturi cum greșit susține reclamantul.

Din  dispozițiile  legale  evocate,  rezultă  că entitățile  juridice  înființate în baza  Legii nr. 15/1990, prin reorganizarea fostelor unități economice de stat, numai după parcurgerea procedurii prevăzută de H.G. nr. 834/1991 au aptitudinea (vocația) de a dobândi dreptul de proprietate asupra acestor terenuri, neputându-se reține că dreptul de proprietate asupra terenurilor folosite de aceste entități poate fi dobândit prin efectul art. 5 din Legea nr. 15/1990, în lipsa parcurgerii procedurii prevăzute de această Hotărâre de Guvern.

În litigiul pendinte, reclamantul a învederat că a inițiat procedura de obținere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, așa cum am rezultă din  înscrisurile depuse ca Anexa 9 la termenul din 29.06.2017, însă aceasta nu s-a finalizat prin obținerea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu.

Or, în condițiile în care obiectul dedus judecății vizează revendicarea unor imobile, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 563 C.civ., reclamantul, trebuie să dovedească pe de o parte că este titular al dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu, iar pe de altă parte să dovedească faptul că acest teren este ocupat în mod abuziv de către pârât.

Din această perspectivă, în condițiile în care în litigiul pendinte reclamantul nu deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, certificat care, pentru motivele deja expuse, reprezintă dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, precum și în condițiile în care asupra imobilului din litigiu înscris în CF x71, cu nr. top x9/x84/2.5.1.2/1 – teren în suprafață de 7113 mp, clădire clinică veterinară și magazie și clinicile și Aula Facultății de Medicină Veterinară, proprietar este Statul Român, reclamantul având doar un drept de administrare operativă, că acest drept de administrare operativă nu s-a transformat în drept de proprietate, ope legis, că transformarea lui în drept de proprietate se putea  realiza  numai în condițiile  expres și imperativ prevăzute prin parcurgerea procedurii consacrate prin HG nr.834/1991, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile reclamantului legate de încălcarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990, motiv pentru care dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ. nu sunt incidente în cauză.

De asemenea, față de cele expuse, de obiectul dedus judecății (acțiune în revendicare imobiliară întemeiată pe dispozițiile art.563 C.civ.), în lipsa titlului /certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, celelalte susțineri ale reclamantului nu se mai impun a fi analizate.

Cum nici unul din motivele de recurs nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.proc.civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 1335/2017 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Acțiune în revendicare. Lipsa certificatului de atestare a dreptului de proprietate (NCPC, NCC, Constituția României, L. nr. 15/1990) was last modified: februarie 23rd, 2020 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter