Acţiune în contencios administrativ. Anularea parţială a H.G. nr. 1/2016 cu privire la punctul 94 alin. (1) lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal

În M. Of. nr. 884 din 15 septembrie 2021 s-a publicat Decizia ÎCCJ nr. 2073 din 31 martie 2021 privind anularea în parte a H.G. nr. 1/2016 cu privire la punctul 94 alin. (1) lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Redăm, în continuare, parte din considerentele Înaltei Curți:

„În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că societatea are ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate. În concret, societatea achiziționează cărbune de la diverși producători și livrează acest cărbune către diverși destinatari, între care se numără și companii de termoficare, comercializând produse energetice care sunt scutite de la plata accizelor în conformitate cu dispozițiile art. 399 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; cu toate acestea organele fiscale i-au refuzat dreptul la restituirea accizelor plătite pentru produsele energetice care au fost utilizate pentru producția combinată de energie electrică și termică.

(…)

Prima instanță a reținut că prevederile art. 399 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare începând cu data de 1.01.2016, transpun în legislația națională scutirea de la plata accizelor prevăzută la art. 15 lit. c) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice, dispoziții în baza cărora scutirea de la plata accizelor este o posibilitate, o prerogativă a statelor membre, iar nu o obligație imperativă.

Înalta Curte apreciază, în acord cu susținerile recurentei reclamante, că, chiar dacă este la latitudinea statelor membre modalitatea de implementare a condițiilor de stabilire a taxării produselor energetice și de electricitate utilizate pentru producerea combinată de căldură și energie, punerea în aplicare a acestei măsuri trebuie realizată cu respectarea principiului nediscriminării.

Or, în situația de față, Înalta Curte apreciază că prevederile Codului fiscal și ale directivei sunt incorect aplicate, întrucât modul în care scutirea este reglementată prin normele metodologice adoptate conduce la o limitare a sferei de beneficiari ai scutirii, limitare care creează o stare de discriminare între comercianți, fără a avea în vedere utilizarea efectivă a produsului, singurul criteriu obiectiv în baza căruia scutirea de la plata accizelor trebuie recunoscută.

În această ordine de idei trebuie observat că nici pârâta și nici intervenienta în interesul acesteia nu au invocat criterii obiective care să justifice deosebirea de tratament de care beneficiază operatorii economici care efectuează achiziții intracomunitare sau importuri din state terțe, nemembre UE, față de operatorii economici care achiziționează astfel de produse pe plan național, deși aceste categorii, deopotrivă, efectuează livrări în scopul unor activități scutite de accize, comercializând produse energetice pe plan național fără a avea calitatea de producători și, ca atare, se află în situații similare.

În concluzie, sunt întemeiate criticile invocate de către reclamantă conform cărora prevederile Codului fiscal și ale directivei sunt incorect aplicate și, respectiv, implementate, întrucât scutirea este acordată în alte condiții decât cele prevăzute în norma superioară. Cu alte cuvinte, dacă la art. 399 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal s-a statuat că scutirea vizează produsele energetice și energia electrică utilizate pentru producția combinată de energie electrică și energie termică, sfera de beneficiari ai scutirii nu poate fi reglementată prin normele metodologice de aplicare în raport cu sursa de aprovizionare a respectivelor produse. Mai mult, modalitatea și condițiile de acordare a scutirii nu pot conduce la ipoteze în care produsul final să includă accize dacă acestea încorporează produse energetice livrate de comercianții care operează pe plan național.

(…)

În concret, reglementarea condițiilor de acordare a scutirii de accize prin norme metodologice trebuie să privească produsul energetic în sine și presupune:

– scutirea directă, de care pot beneficia operatorii economici care livrează produse energetice către centrale la prețuri fără accize, urmată de

– scutire indirectă, care trebuie recunoscută operatorilor economici care solicită autorității fiscale teritoriale restituirea accizelor aferente cantităților livrate către centrale dacă fac dovada modului în care au fost utilizate produsele energetice livrate.

În caz contrar, dacă operatorului economic care a livrat centralei nu i se restituie acciza plătită după ce s-a făcut dovada modului de utilizare a produsului energetic, atunci se ajunge la situația în care pentru acest produs rămâne accizat și se încalcă dispozițiile art. 399 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal.

În același timp, dacă anumitor operatori economici li se permite restituirea accizei, însă altor operatori economici aflați într-o situație similară nu li se permite restituirea accizei, se produc discriminarea între operatori economici, precum și distorsionarea condițiilor concurențiale, încălcându-se art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996.

Este neconcludentă apărarea intimatei, din perspectiva dispozițiilor legale încălcate, prin care se arată că prin normele metodologice adoptate s-a urmărit crearea unui instrument eficient de urmărire a livrărilor de produse energetice utilizate într-un scop scutit, întrucât acest scop se putea atinge și fără a restrânge aria de aplicabilitate a scutirilor respective prin favorizarea operatorilor care achiziționează produse energetice din alte state membre UE sau a celor care importă produse din afara spațiului Uniunii Europene pentru a le comercializa pe teritoriul național, în detrimentul comercianților care efectuează achiziții și livrări din producția internă.

Având în vedere cele reținute, Înalta Curte consideră că dispozițiile pct. 94 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal au fost emise cu nerespectarea prevederilor art. 399 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, ale art. 108 și 135 din Constituția României, precum și ale dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, normele de drept fiscal fiind greșit aplicate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat, va casa sentința recurată și va admite acțiunea formulată”.