Actele şi faptele supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului. Recurs respins ca inadmisibil (NCPC, L. nr. 26/1990)

28 mai 2021
Vizualizari: 338
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1130/2020

L. nr. 26/1990: art. 21 alin. (1) lit. h), art. 22 alin. (1) și (2), art. 60, NCPC: art. 97 pct. 1, art. 453 alin. (1), art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (1)

Prezentul recurs este formulat împotriva deciziei nr. 46 din 13 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, și a sentinței civile nr. 144/C din 29 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Sibiu.

În ceea ce privește decizia nr. 46 din 13 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, Înalta Curte reține că acțiunea introductivă de instanță este întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 31/1990.

Conform dispozițiilor art. 21 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 26/1990, în registrul comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare la „orice modificare privitoare la actele, faptele și mențiunile înregistrate”.

De asemenea, conform prevederilor art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, „1) Comerciantul are obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare. (2) Înregistrarea mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării”.

Potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data introducerii acțiunii, orice înregistrări în registrul comerțului sunt executorii și sunt supuse numai apelului.

Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac – care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, de asemenea, că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

Prin urmare, decizia decizia nr. 46 din 13 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 144/C din 29 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Sibiu, nu a fost pronunțată în prezenta cauză și, mai mult decât atât, raportat la dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite inadmisibilității recursului, invocată de intimați și va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., în nume propriu și în calitate de reprezentantă (asociată) a societății B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 46 din 13 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă și a sentinței civile nr. 144/C din 29 martie 2018, pronunțate de Tribunalul Sibiu, ca inadmisibil. Totodată, raportat la dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă A., în nume propriu și în calitate de reprezentantă (asociată) a societății B. S.R.L. la plata către intimații C. și D. a sumei de 3.589,04 RON, cheltuieli de judecată.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Sursa informației: www.scj.ro.

Actele și faptele supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului. Recurs respins ca inadmisibil (NCPC, L. nr. 26/1990) was last modified: mai 28th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.