Accesul ilegal la un sistem informatic, distrugere și furt calificat. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru executarea mandatului european de arestare (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 458/2021

L. nr. 302/2004: art. 84 alin. (2), art. 87, art. 97, art. 99, art. 104, art. 106, art. 109, art. 117 alin. (4); NCP: art. 228, art. 229 alin. (1) lit. e), art. 253 alin. (1), art. 360; NCPP: art. 202 alin. (4) lit. b), c) și d), art. 275 alin. (2) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, reglementând situațiile care pot determina respingerea cererii autorităților judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004 prevede expres motivele obligatorii (alin. (1) și facultative (alin. (2) de refuz, reținând (în alin. (2) lit. a) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat în situația prevăzută la art. 97 alin. (2) din lege, respectiv când nu este îndeplinită condiția dublei incriminări.

Verificând actele dosarului în raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată, din analiza conținutului mandatului european de arestare emis de către Curtea de Apel Paris – Tribunalul Judiciar Paris, la data de 21 decembrie 2020, că față de numitul A. a fost emis, la 27 noiembrie 2020, un mandat național de arestare în vederea cercetării sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de acces fraudulos la un sistem informatizat de tratare a datelor prevăzută de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez, menținere frauduloasă într-un sistem automatizat de tratare a datelor, prevăzută de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez, introducere frauduloasă de date într-un sistem automatizat de tratare a datelor, prevăzută de art. 323-1 alin. (1) C. pen. francez și furt în bandă organizată, prevăzută de art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 C. pen. francez, constând, în esență, în aceea că, A. a acționat în calitate de autor al faptelor comise la Mulhouse, Savingny- Sur – Orge, Orleans, Saint Remy, Condrieu și Valence de la 01 decembrie 2016 până la 31 decembrie 2016. Oficiul Central de luptă împotriva criminalității legate de tehnologia informației și comunicării (OCLCTIC) a desfășurat o anchetă în urma unui atac de tip B. comis asupra unui bancomat (DAB – Distribuitor Automat de Bancnote) al unei bănci din Mulhouse, cu un prejudiciu de 51.150 euro. Autorii au accesat conectica DAB perforându-i fațada pentru a-i conecta un calculator pilotat la distanță. Mai multe alte fapte comise în aceeași perioadă în diferite departamente și cu același mod de operare au fost atribuite acestei echipe. De la data de 15 martie 2017, Europol a informat anchetatorii că trei cetățeni români comiseseră aceleași infracțiuni în Norvegia au fost reținuți la data de 23 februarie 2017. Era vorba de A., C. și D.. Exploatarea telefoniei a arătat că faptele comise în Franța puteau fi imputate acestor trei indivizi.

Ca atare, astfel cum a reținut și prima instanță, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menționate toate informațiile enumerate în acest text de lege.

Totodată, Înalta Curte observă că, două dintre faptele reținute de autoritatea judiciară emitentă se regăsesc printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 11 și 18) care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

De altfel, faptele sunt incriminate și de legea penală română, circumscriindu-se infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 C. pen., acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 C. pen., distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. și furt calificat, prevăzută de art. 228 – 229 alin. (1) lit. e) C. pen.

Deopotrivă, se are în vedere că, fiind audiată, la termenul din 23 aprilie 2021, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea sa către autoritățile emitente ale mandatului, prevalându-se, totodată, de regula specialității și necontestându-și identitatea.

În ceea ce privește susținerile contestatorului în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea activităților imputate, întrucât nu s-a aflat pe teritoriul Franței în momentul comiterii acestora, Înalta Curte arată că antamarea vinovăției ori examinarea conținutului constitutiv al infracțiunilor care motivează mandatul european de arestare excedează analizei în prezenta procedură, având în vedere prevederile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce în conformitate cu dispozițiile Deciziei-Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13 iunie 2002, așa încât verificarea acestor aspecte revine în competența exclusivă a autorităților judiciare ale statului emitent.

Totodată, se constată că jurisprudența invocată de apărare este nerelevantă, aceasta vizând o situație particulară, diferită, respectiv aceea în care în cuprinsul mandatului european de arestare nu au fost făcute referiri concrete la persoana solicitată, ci la alte persoane.

În plus, se observă că, în speță, nu este incident nici vreunul din celelalte motive, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceeași acuzație în România sau în alt stat, iar răspunderea penală pentru faptele care motivează mandatul nu este prescrisă, după cum nu a intervenit nici amnistia potrivit legii române.

În ceea ce privește susținerile contestatorului, formulate în concluziile scrise depuse la dosar, instanța supremă arată că, în actualul stadiu procesual, nu poate forma obiect de analiză temeinicia solicitării de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, atâta timp cât, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 104 alin. (6) – (11) din Legea nr. 302/2004, rezultă că măsurile preventive reglementate de art. 202 alin. (4) lit. b), c) și d) C. proc. pen.. (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu) pot fi dispuse doar pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare desfășurate în fața instanței, nu și la finalizarea acesteia prin admiterea cererii formulate de autoritățile judiciare solicitante, când, odată cu încuviințarea predării, organul judiciar român trebuie să emită de îndată și un mandat de arestare (conform alin. (13) al art. 104 din Legea nr. 302/2004), astfel încât luarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate este obligatorie, iar nu facultativă.

Față de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare din data de 21 decembrie 2020 întocmit de către Curtea de Apel Paris – Tribunalul Judiciar Paris, cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea și nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Pentru motivele anterior expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 80/F din 23 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că aceasta se află în culpă procesuală, va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul – persoană solicitată, în sumă de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.