Absenţa motivării, contradicţia argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii. Respingerea recursurilor declarate ca nefondate (NCPC, VCPC, L. nr. 221/2009)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1768/2019

NCPC: art. 488, art. 496 alin. (1); VCPC: art. 998 – 999; L. nr. 221/2009: art. 1, art. 5 alin. (1) lit. b) 

Recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și D.

Cu prioritate, se impune observația că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară nedevolutivă ce are ca obiect decizia prin care s-a soluționat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond și este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel enumerate de art. 488 C. proc. civ. Această cerință va impune cenzurarea argumentelor propuse de recurenții-reclamanți în sensul limitării analizei la cele care ar fi de natură a genera un control de legalitate și înlăturării celor care privesc aspecte de netemeinicie.

Din această perspectivă Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza criticile încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța sau dacă există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

Or, susținerile recurenților-reclamanți privind presupusa contradictorialitate a reținerilor instanței de apel din decizia recurată față de reținerile din decizia pronunțată în apel în primul ciclu procesual, nu pot fi incluse în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți motivele cuprinse în ultimele două paragrafe din fila x, respectiv primele paragrafe din fila x din decizia recurată, nu contrazic motivele cuprinse în paragrafele 3 și 4 din fila x.

Astfel, instanța de apel în menționatele paragrafe a explicat detaliat efectele Legii nr. 221/2009 și a expus în mod clar de ce, din perspectiva art. 998 – 999 C. civ. de la 1864, Sentința penală nr. 505/25.08.1959 pronunțată de Tribunalul Militar Iași în Dosarul nr. x/1959, rămasă definitivă, nu are caracterul unei fapte ilicite și nu este lipsită de efectele produse la momentul intrării în puterea lucrului judecat.

Totodată, instanța de apel a explicat de ce moștenitorii numitului C. nu pot solicita despăgubiri în numele autorului lor doar dacă acesta ar fi introdus acțiune în răspundere civilă delictuală în timpul vieții sau dacă în timpul vieții defunctului s-ar fi stabilit calitatea acestuia de victimă a unui delict, situații în care dreptul de reparație era apt să fie transmis pe cale succesorală și să fie exercitat cu respectarea termenelor de prescripție de către moștenitori.

Ca atare, presupusa contradictorialitate, invocată de recurenții-reclamanți, nu există.

În cauză, se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de statuările din primul ciclu procesual ce au intrat în puterea lucrului judecat, de situația de fapt și de probele administrate și nu se poate reține existența unor contradicții, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată.

Va fi înlăturată și susținerea conform căreia instanța de apel a reținut în mod greșit și fără legătură cu natura cauzei incidența dispozițiilor din Legea nr. 221/2009 și a Deciziei nr. 6/2013 pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl reprezintă fundamentul, respectiv actul sau faptul juridic sau material, pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmărește prin intermediul acțiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acțiunii.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 1 și următoarele din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative, asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, astfel încât nu se poate reproșa instanței de apel că a reținut dispoziții fără legătură cu natura cauzei.

Prin primul petit al cererii de chemare în judecată, reclamanții au solicitat constatarea caracterului politic al condamnării lui C. prin Sentința nr. 505/25.08.1959 pronunțată de Tribunalul Militar Iași în Dosarul nr. x/1959, rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 2479/16.09.1959 pronunțată în Dosar nr. x/1959 de Tribunalul Militar al Regiunii a 2-a Militare.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că pentru soluționarea primului petit al cererii există lege specială, respectiv Legea nr. 221/2009 care stabilește calități procesuale specifice, instituie anumite prezumții, dă naștere unor drepturi și face posibilă introducerea unor acțiuni de către moștenitorii victimelor condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative asimilate acestora, care nu puteau ori nu mai puteau fi introduse potrivit dreptului comun.

Astfel, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect că posibilitatea de a obține despăgubiri materiale sau morale de către moștenitorii unor persoane care au fost victime ale unor măsuri administrative sau ale unor condamnări cu caracter penal există doar din perspectiva Legii nr. 221/2009 și doar în cadrul unui litigiu al cărui temei juridic se regăsește în această lege specială.

De altfel, instanța de apel a reiterat faptul că pretențiile sunt judecate din perspectiva dreptului comun și nu din perspectiva Legii nr. 221/2009, astfel încât susținerile recurenților-reclamanți sunt nefondate.

În ceea ce privește Decizia nr. 6/2013 pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că menționarea deciziei de către instanța de apel a fost făcută în scopul de a explica de ce bunurile ce au făcut obiectul sechestrului asigurător, respectiv un cal, trei oi, o căruță, nu pot face obiectul acordării despăgubirilor materiale din perspectiva dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.

Din motivarea explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției rezultă că s-au respectat circumstanțele cauzei și că au fost analizate motivele de fapt și de drept care s-au invocat, instanța referindu-se expres la dispozițiile legale aplicabile.

Se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unor contradicții, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, criticile recurenților-reclamanți nu susțin motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată.

În consecință, împrejurarea că recurenții-reclamanți sunt nemulțumiți de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. absența motivării, contradicția argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, instanța de apel a analizat acțiunea reclamanților în raport de temeiul juridic invocat de aceștia, și anume art. 998 – 999 C. civ., stabilind că din perspectiva art. 998 – 999 C. civ., Sentința penală nr. 505/25.08.1959 pronunțată de Tribunalul Militar Iași în Dosarul nr. x/1959, rămasă definitivă prin respingerea recursului în baza Deciziei nr. 2479/16.09.1959, pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare în Dosar nr. x/1959, nu are caracterul unei fapte ilicite și nu este lipsită de efectele produse la momentul intrării în puterea lucrului judecat.

Totodată, este de reținut că instanța de apel a reținut în mod corect că, pe calea dreptului comun reclamanții și intervenientul nu pot solicita despăgubiri în numele autorului lor decât dacă acesta ar fi introdus acțiune în răspundere civilă delictuală în timpul vieții sau dacă în timpul vieții defunctului s-ar fi stabilit calitatea acestuia de victimă a unui delict, situații în care dreptul la reparație era apt să fie transmis pe cale succesorală și să fie exercitat cu respectarea termenelor de prescripție de către moștenitori.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți instanța de apel nu a reținut că reclamanta și intervenientul ar încerca prin acțiunea introductivă o „completare a legii generale” cu legea specială, ci a reliefat că, în speță, deși legea specială se completează cu legea generală, aceasta din urmă nu se completează cu cea dintâi.

Criticile privind respingerea capetelor 3, 4 și 5 din cererea de chemare în judecată, vor fi înlăturate, întrucât recurenții-reclamanți au prezentat critici privind sentința primei instanțe și aspecte ale situației de fapt, ori, reținerile primei instanțe au făcut obiectul analizei în calea de atac a apelului, iar analiza înscrisurilor din dosarul penal sau a notelor informative ale angajaților Ministerului Afacerilor Interne sunt aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală.

2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut, în esență, că, în cauză, calitatea procesuală pasivă aparține pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și că nu pot fi primite invocările instanței de apel a prevederilor C. civ. referitoare la răspunderea delictuală.

Având în vedere presupusa faptă ilicită prezentată de către reclamanți privind intruziunea din partea prepușilor pârâtului Ministerului Afacerilor Interne în viața privată a autorului lor C., instanța de apel a analizat în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, reținând în mod judicios că Ministerul Afacerilor de Interne are calitate procesuală într-o acțiune în care se solicită repararea unui prejudiciu cauzat de către prepușii acestuia.

Vor fi înlăturate susținerile recurentului-pârât în ceea ce privește invocarea de către instanța de apel a prevederilor C. civ. referitoare la răspunderea delictuală, întrucât așa cum corect a reținut instanța de apel, faptul că Ministerul Afacerilor de Interne nu ar fi avut calitate procesuală pasivă dacă acțiunea ar fi fost judecată din perspectiva Legii nr. 221/2009, nu înseamnă că acesta nu are calitate procesuală pasivă din perspectiva art. 998 și următoarele din C. civ. (dreptul comun).

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți B. și D. și recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva Deciziei nr. 1206/A din 21 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.