Astăzi, în ședința de Guvern: modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și alte proiecte de acte normative

29 mart. 2018
Vizualizari: 1216
Ședința de GuvernActele normativeSumar
29 martie 2018
Proiecte de legi– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date
– Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de parteneriat privind relațiile și cooperarea între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 5 octombrie 2016
– Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de securitate socială între România și Republica Orientală a Uruguayului, semnat la Montevideo, la 13 septembrie 2017
– Proiectul de Lege privind limitarea emisiilor în aer a anumitor poluanți proveniți de la instalații medii de ardere
Proiecte de hotărâri– Proiectul de Hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență familiilor cetățenilor români afectați de explozia de la uzina chimică din Kralupy nad Vltavou, Republica Cehă
– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea plății cotizației anuale de participare a României în calitate de membru afiliat la Asociația Internațională a Securității Sociale (ISSA) pentru anul 2018
– Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimb de scrisori semnate la București la 6 noiembrie 2017 și la Paris la 15 noiembrie 2017, între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, la Acordul-cadru de împrumut F/P 1579 (2006) dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la București la 7 septembrie 2007 și la Paris la 25 septembrie 2007, precum și pentru modificarea art. 3 din H.G. nr. 163/2008 pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut F/P 1.579 (2006) dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la București la 7 septembrie 2007 și la Paris la 25 septembrie 2007
– Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Amendamentului nr. 8 convenit între Guvernul României și Banca Europeană de Investiții, prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 12 decembrie 2017 și la București la 19 decembrie 2017, la Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții destinat finanțării proiectului privind reabilitarea sectorului sanitar, semnat la București la 28 februarie 2005
– Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Acordului între Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării din Republica Letonă privind cooperarea în domeniul militar, semnat la București, la 18 decembrie 2017
– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Companiei Naționale „Romtehnica” – S.A., aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naționale
– Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Consolidare și reabilitare pavilion A din cazarma 928 București”
– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Societății Comerciale „Compania Națională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Companiei Naționale „Administrația Canalelor Navigabile” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Regiei Autonome „Administrația Fluvială a Dunării de Jos” Galați aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” – S.A. Constanța aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Societății „Telecomunicații C.F.R” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Proiectul de Hotărâre privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” – S.A. – Sucursalele Regionale CF Craiova și Constanța, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării, după caz
– Proiectul de Hotărâre privind modificarea datelor de identificare și actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sănătății prin unitățile din subordine
– Proiectul de Hotărâre privind actualizarea datelor unui imobil din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflat în administrarea Ministerului Sănătății și darea acestuia în administrarea Direcției Județene de Sănătate Publică Brăila, instituție subordonată Ministerului Sănătății
– Proiectul de Hotărâre privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin instituțiile subordonate, bunuri cuprinse în Anexa 30 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
– Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei nr. 8 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea Notei de fundamentare a caracteristicilor principale și a indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului de investiții „Optimizarea interacțiunii cu mediul de afaceri și implementarea unor mecanisme avansate de analiză și schimb de date prin implementarea unui sistem informatic de eguvernare și analiză de tip Big Data în cadrul Consiliului Concurenței”
– Proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea H.G. nr. 36/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale
– Proiectul de Hotărâre privind reorganizarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Secuieni și pentru modificarea Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Puncte de vedere– Punctul de vedere al Guvernului referitor la Proiectul de lege pentru modificarea art. 6 alin. (6) din O.G. nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, provenit dintr-o propunere legislativă
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea art. 1 lit. a)-d) și a art. 42 lit. o) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea art. 234 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă privind transmiterea unui bun imobil-teren din domeniul public al statului și din administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din municipiul Timișoara în domeniul privat al statului și în proprietatea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din municipiul Timișoara, județul Timiș
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la Legea privind statutul controlorului civil de trafic aerian din România, provenită dintr-o propunere legislativă – aflată în reexaminare la solicitarea Președintelui României
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 31/1990 Legea societăților
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea art. 15 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea art. 178 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru înființarea Muzeului Național al Victimelor Comunismului
– Punctul de vedere al Guvernului referitor propunerea legislativă pentru modificarea prevederilor art. 7 alin. (1), din Cap. II al ANEXEI II la LEGEA-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea art. 704 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind achizițiile publice nr. 98/2016
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea art. 257 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal
– Punctul de vedere al Guvernului referitor propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 341/2004 a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței nr. 24 din 24 august 2016 privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la Proiectul de lege pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, provenit dintr-o propunere legislativă precum și referitor la amendamentul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a Camerei Deputaților
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea art. 16 al Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, provenit dintr-o propunere legislativă
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/2011 privind educația națională și a Legii nr. 263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor
– Punctul de vedere al Guvernului referitor propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă privind combaterea și prevenirea actelor cu caracter pedofil și a infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale ale persoanelor
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 52 din 15 aprilie 2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri
– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011
– Punctul de vedere al Guvernului referitor propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare

 

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Guvernului (www.gov.ro), pe lista ședinței din 29 martie 2018 au fost înscrise mai multe proiecte de acte normative.

Vă redăm, mai jos, lista detaliată privind respectivele acte normative:

 

Proiecte de legi

– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;

– Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de parteneriat privind relațiile și cooperarea între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 5 octombrie 2016;

– Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de securitate socială între România și Republica Orientală a Uruguayului, semnat la Montevideo, la 13 septembrie 2017;

– Proiectul de Lege privind limitarea emisiilor în aer a anumitor poluanți proveniți de la instalații medii de ardere.

 

Proiecte de hotărâri

– Proiectul de Hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență familiilor cetățenilor români afectați de explozia de la uzina chimică din Kralupy nad Vltavou, Republica Cehă;

– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea plății cotizației anuale de participare a României în calitate de membru afiliat la Asociația Internațională a Securității Sociale (ISSA) pentru anul 2018;

– Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimb de scrisori semnate la București la 6 noiembrie 2017 și la Paris la 15 noiembrie 2017, între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, la Acordul-cadru de împrumut F/P 1579 (2006) dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la București la 7 septembrie 2007 și la Paris la 25 septembrie 2007, precum și pentru modificarea art. 3 din H.G. nr. 163/2008 pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut F/P 1.579 (2006) dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la București la 7 septembrie 2007 și la Paris la 25 septembrie 2007;

– Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Amendamentului nr. 8 convenit între Guvernul României și Banca Europeană de Investiții, prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 12 decembrie 2017 și la București la 19 decembrie 2017, la Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții destinat finanțării proiectului privind reabilitarea sectorului sanitar, semnat la București la 28 februarie 2005;

– Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Acordului între Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării din Republica Letonă privind cooperarea în domeniul militar, semnat la București, la 18 decembrie 2017;

– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Companiei Naționale „Romtehnica” – S.A., aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naționale;

– Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Consolidare și reabilitare pavilion A din cazarma 928 București”;

– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor;

– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Societății Comerciale „Compania Națională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Companiei Naționale „Administrația Canalelor Navigabile” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor;

– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Regiei Autonome „Administrația Fluvială a Dunării de Jos” Galați aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor;

– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” – S.A. Constanța aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor;

– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Societății „Telecomunicații C.F.R” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor;

– Proiectul de Hotărâre privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” – S.A. – Sucursalele Regionale CF Craiova și Constanța, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării, după caz;

– Proiectul de Hotărâre privind modificarea datelor de identificare și actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sănătății prin unitățile din subordine;

– Proiectul de Hotărâre privind actualizarea datelor unui imobil din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflat în administrarea Ministerului Sănătății și darea acestuia în administrarea Direcției Județene de Sănătate Publică Brăila, instituție subordonată Ministerului Sănătății;

– Proiectul de Hotărâre privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin instituțiile subordonate, bunuri cuprinse în Anexa 30 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului;

– Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei nr. 8 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului;

– Proiectul de Hotărâre privind aprobarea Notei de fundamentare a caracteristicilor principale și a indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului de investiții „Optimizarea interacțiunii cu mediul de afaceri și implementarea unor mecanisme avansate de analiză și schimb de date prin implementarea unui sistem informatic de eguvernare și analiză de tip Big Data în cadrul Consiliului Concurenței”;

– Proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea H.G. nr. 36/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale;

– Proiectul de Hotărâre privind reorganizarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Secuieni și pentru modificarea Anexei nr. 3 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

 

Puncte de vedere

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la Proiectul de lege pentru modificarea art. 6 alin. (6) din O.G. nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, provenit dintr-o propunere legislativă;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea art. 1 lit. a)-d) și a art. 42 lit. o) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea art. 234 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă privind transmiterea unui bun imobil-teren din domeniul public al statului și din administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din municipiul Timișoara în domeniul privat al statului și în proprietatea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din municipiul Timișoara, județul Timiș;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la Legea privind statutul controlorului civil de trafic aerian din România, provenită dintr-o propunere legislativă – aflată în reexaminare la solicitarea Președintelui României;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 31/1990 Legea societăților;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea art. 15 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea art. 178 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru înființarea Muzeului Național al Victimelor Comunismului;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor propunerea legislativă pentru modificarea prevederilor art. 7 alin. (1), din Cap. II al ANEXEI II la LEGEA-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea art. 704 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind achizițiile publice nr. 98/2016;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea art. 257 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 341/2004 a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței nr. 24 din 24 august 2016 privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la Proiectul de lege pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, provenit dintr-o propunere legislativă precum și referitor la amendamentul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a Camerei Deputaților;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea art. 16 al Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, provenit dintr-o propunere legislativă;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/2011 privind educația națională și a Legii nr. 263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă privind combaterea și prevenirea actelor cu caracter pedofil și a infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale ale persoanelor;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 52 din 15 aprilie 2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011;

– Punctul de vedere al Guvernului referitor propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

 

Pentru a vedea respectivul comunicat de presă, vizitați site-ul Guvernului (www.gov.ro).

Astăzi, în ședința de Guvern: modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și alte proiecte de acte normative was last modified: martie 29th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.