Neconstituționalitate (comunicat CCR): Dispozițiile art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

3 iun. 2016
Vizualizari: 1756
Decizia CCRActul normativArticolSumar
D.C.C. pronunțată în ședința din 2 iunie 2016Legea nr. 317/2004
(M. Of. nr. 628 din 1 septembrie 2012; cu modif. ult.)
Art. 54 alin. (1) teza întâi
 
Dispozițiile art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004 sunt constituționale în măsura în care persoana aleasă pentru ocuparea unui loc vacant își exercită calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani

  

Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul Curții Constituționale (www.ccr.ro), în ședința din 2 iunie 2016, Curtea Constituțională s-a reunit pentru a soluționa excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Obiectul excepției de neconstituționalitate

Art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004

Durata mandatului membrilor aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii. […]”.

D.C.C. pronunțată în ședința din 2 iunie 2016

 

Prin Decizia pronunțată în ședința din 2 iunie 2016, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale în măsura în care persoana aleasă pentru ocuparea unui loc vacant își exercită calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța constituțională a reținut că este obligată să se pronunțe asupra dispozițiilor legale în noua interpretare pe care autoritățile publice implicate (Senatul României și Consiliul Superior al Magistraturii) le-o conferă și să constate neconstituționalitatea acestora prin raportare la prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră principiul supremației Constituției și obligația respectării legilor, în componenta referitoare la claritatea și previzibilitatea normelor, și în art. 133 alin. (4) care stabilește durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Durata mandatului constituțional și legal al Consiliului vizează autoritatea publică, în ansamblul său, în vreme ce persoanele alese dobândesc calitatea de membru al acestuia și o exercită până la împlinirea termenului de 6 ani. Prin urmare, având în vedere trăsătura Consiliului Superior al Magistraturii de organism colegial, mandatul membrilor săi expiră la împlinirea termenului de 6 ani, deci la aceeași dată pentru toți membrii. Cu alte cuvinte, persoanele care dobândesc calitatea de membru al Consiliului pe parcursul termenului de 6 ani, ocupând un loc vacant în cadrul organismului colegial, își vor îndeplini atribuțiile legale și constituționale de la data validării sau alegerii în funcție, după caz, pentru restul de mandat rămas până la expirarea acestui termen. Orice interpretare contrară, în sensul că fiecare membru al Consiliului Superior al Magistraturii poate fi validat sau ales pe un mandat întreg de 6 ani, care curge individual, independent de mandatele celorlalți membri, este neconstituțională.

 

Pentru a vedea respectivul comunicat, vizitați site-ul Curții Constituționale (www.ccr.ro).

👍Vezi și: UNJR, Forumul Judecătorilor din România și Cristi Danileț comentează Decizia CCR din 2 iunie 2016 privind durata mandatului membrilor aleși ai CSM

Neconstituționalitate (comunicat CCR): Dispozițiile art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii was last modified: iunie 10th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.