Verificarea caracterului complet al mandatului de executare al pedepsei închisorii (NCPP)

26 oct. 2020
Vizualizari: 427
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 135/2020

NCPP: art. 51, art. 275, art. 553, art. 598 alin. (1). lit. a) – d)

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., se poate face contestație contra executării unei hotărâri penale atunci când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă (lit. a) ori executarea era îndreptată împotriva unei alte persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare (lit. b), în cazul în care s-a ivit vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c) ori atunci când în cauză se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei (lit. d).

Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat. Ca atare, motivele invocate pe calea contestației la executare nu pot pune în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești atacate și nici aspecte de fond ce vizează individualizarea întrucât contestația la executare nu are natura juridică a unei căi de atac.

În cauză, prin sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Prahova, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., s-a formulat contestație la executare cu privire la Sentința penală nr. 87/06 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 563/07.06.2019 a Curții de Apel Ploiești privind pe condamnatul A., în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni.

În motivarea sesizării s-a arătat că, prin adresa din 24 iunie 2019, Penitenciarul Mărgineni a adus la cunoștința instanței că perioada deducerii menționate în cuprinsul Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 106/7 iunie 2019 și luate din extrasul Deciziei penale nr. 563/7.06.2019 a Curții de Apel Ploiești, nu este cea corectă, iar mențiunea cu privire la anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 571 din 3 iunie 2014 emis de Tribunalul Dâmbovița nu a fost inserată în cuprinsul mandatului.

Se constată, așadar, din conținutul sesizării, că aspectul invocat pe calea contestației la executare privește perioada dedusă din pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 87 din 06 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 563 din 07.06.2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Or, această chestiune se încadrează unei situații de micșorare a pedepsei prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar nu prevederilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. care vizează nelămurirea hotărârii care se execută sau vreo împiedicare la executare. Nu se poate aprecia că durata dedusă din cuantumul unei pedepse cu închisoarea, expres și explicit arătată în cuprinsul unei hotărâri, îmbracă forma unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută.

De asemenea, nu se circumscrie dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. verificarea caracterului complet al mandatului de executare al pedepsei închisorii emis în baza Sentinței penale nr. 87 din 06 martie 2017 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 563 din 07.06.2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., competența soluționării contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu este alternativă și revine, ca regulă, instanței de executare, iar dacă petentul se află în executarea pedepsei, instanței în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.

Ca atare, competența materială a soluționării prezentei contestații la executare revine Tribunalului Prahova, ca instanță de executare, potrivit art. 553 C. proc. pen., pe raza teritorială a acestei instanțe fiind și Penitenciarul Mărgineni unde se află în executarea pedepsei condamnatul A.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Prahova, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
Verificarea caracterului complet al mandatului de executare al pedepsei închisorii (NCPP) was last modified: octombrie 26th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.