UNBR. Selecție pentru proiectul european LawyerEx

6 sept. 2019
Vizualizari: 509

Potrivit site-ului oficial (www.unbr.ro), Uniunea Națională a Barourilor din România participă în calitate de partener la Proiectul LawyerEx al cărui scop este schimbul de avocați între țările Uniunii Europene (UE).

Acest proiect urmărește să permită o mai mare mobilitate a avocaților în cadrul Uniunii Europene și să contribuie la dezvoltarea unei culturi judiciare europene. În acest sens, UNBR inițiază procesul de selectare a 6 barouri și forme de exercitare a profesiei de avocat pentru avocații europeni selectați în proiect dintr-un alt stat UE.

Totodată, în cadrul proiectului, avocații din 9 state membre ale UE (cu până la 7 ani vechime în profesie) vor avea posibilitatea de a fi instruiți în străinătate în instituțiile gazdă din sectorul juridic.

Durata fiecărei etape de schimb de experiență va fi de 10 zile lucrătoare (2 săptămâni), iar instituțiile-gazdă din țările partenere vor fi fie societăți de avocatură cu activitate transfrontalieră pe teritoriul Europei, fie barourile locale ori asociațiile naționale de barouri.

Pe această cale, UNBR invităp barourile și formele de exercitare a profesiei să se înscrie, până pe 13 septembrie 2019, pe lista instituțiilor care pot primi în gazdă avocați din țările partenere în acest proiect.

Propunerile pot fi trimise prin e-mail la următoarea adresă: unbr@unbr.ro, cu menționarea în titlul mesajului a titlului proiectului, precum și a perioadei de schimb pentru care se exprima disponibilitatea.

Mai mult decât atât, cheltuieli de deplasare, de ședere și de cazare ale avocaților participanți sunt acoperite de Comisia Europeană și parțial de avocații selectați să participe în proiect.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

 

UNBR. Selecție pentru proiectul european LawyerEx was last modified: septembrie 6th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: