UNBR. Conferință de lansare a celei de a 2-a ediții a Proiectului FAST – Fii Avocat în Școala Ta!
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a urmărit constant subiectul promovării și cultivării educației juridice, a susținut proiectele care s-au derulat în școli de către profesioniști ai dreptului, a încercat să promoveze performanța în domeniul dreptului și accesul la justiție pentru fiecare cetățean.
Astfel, proiectul „Fii avocat în școala ta!”, inițiat de UNBR și implementat de avocații voluntari din barourile din România, reprezintă un vector de promovare a acestor preocupări permanente. Colaborarea avută în ultimul an cu Ministerul Educației, cu inspectoratele școlare și cu Inspectoratul General al Municipiului București, dar în special cu școlile și cu profesorii este o bază solidă pentru ceea ce se propune pentru viitor.
De asemenea, încurajați de succesul repurtat în cursul anului școlar anterior și având în vedere începerea pe data de 5 septembrie a noului an, se dorește marcarea printr-un eveniment special debutul acestei noi ediții.
Totodată, sunt invitați să participe personalități ale profesiei de avocat, din cadrul inspectoratelor județene, dar și coordonatorii echipelor de implementare de la nivelul fiecărui județ și, de ce nu, elevi – destinatari ai efortului depus de avocați.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.