UAIC. Tabere de vară pentru studenți

7 iul. 2021
Vizualizari: 164

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) anunță studenții interesați despre posibilitatea de a se înscrie în programul național de tabere studențești organizat de Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), până la data de 11 iulie 2021.

Astfel, taberele studențești se vor desfășura pe parcursul lunii august la mare, la munte și în Delta Dunării, iar pentru anul 2021, Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași i-au fost repartizate 160 locuri.

În acest sens, studenții care doresc să se înscrie în tabăra de vară trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:

− Să fie înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, la programul de studii licență sau la programul de studii masterat;

− Să fie integraliști (au promovat examenele la toate disciplinele de studiu din anul anterior de școlarizare și au promovat examenele la toate disciplinele în sesiunea de iarna, în cazul studenților din anul I);

− Să fie studenți în vârstă de până la 35 de ani în conformitate cu prevederile art. 2, alin. 2, lit. a) din Legea nr. 350/2006.

Pentru mai multe detalii despre modelul de cerere, procesul de selecție și metodologia privind organizarea taberelor studențești, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și UAIC. Cursurile de vară „România – Limbă și civilizație” − ediția a 49-a

UAIC. Tabere de vară pentru studenți was last modified: iulie 6th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: