UAIC. Întâlnire cu Secretarul Ambasadei Federației Ruse în România

8 oct. 2021
Vizualizari: 289

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit vineri, 8 octombrie 2021, vizita oficială a Secretarului II al Ambasadei Federației Ruse în România, evidențiindu-se, astfel, buna colaborare pe care UAIC o are cu instituțiile de învățământ superior din Federația Rusă.

În acest sens, discuțiile s-au axat pe actuala cooperare dintre UAIC și universitățile din Federația Rusă, dar s-au oprit și asupra unei viitoare intensificări a acesteia, atât în privința schimburilor de studenți și profesori, cât și în ceea ce privește colaborarea academică în cadrul unor proiecte comune.

Totodată, s-a evidențiat și faptul că, în perioada 2010-2021, studenții, profesorii și cercetătorii UAIC au efectuat 128 de vizite academice la universități, institute sau organizații din Federația Rusă, vizite care au avut drept scop participarea la diferite evenimente și manifestări științifice, întâlniri de lucru în cadrul unor proiecte europene, realizarea de stagii de cercetare/documentare sau de specializare. În același sens, conform Web of Science, în această perioadă au fost elaborate în comun cu parteneri din Federația Rusă 479 de lucrări științifice.

De asemenea, UAIC amintește că, în luna mai a acestui an, reprezentanți ai universității au participat la cea de-a VII-a ediție a Forumului Internațional al Învățământului Pedagogic, organizat de Ministerul Științei și Învățământului Superior din Federația Rusă, Universitatea Federală din Kazan, Academia de Științe ale Educației din Rusia și Consorțiul Științifico-Metodic Federal din învățământul superior pentru grupele de specialități în domeniul învățământului și științelor pedagogice.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și UAIC. Concurs pentru acordarea Bursei Legatio

UAIC. Întâlnire cu Secretarul Ambasadei Federației Ruse în România was last modified: octombrie 8th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: