Tribunalul Dâmboviţa. Conferinţa „Aspecte teoretice şi practice privind munca nedeclarată şi regimul sancţionator aplicabil”

19 oct. 2017
Vizualizari: 857

Potrivit unui comunicat CSM, din data de 17 octombrie 2017, Tribunalul Dâmbovița, în colaborare cu Asociația pentru Studiul Relațiilor Profesionale de Muncă, Asociația Magistraților din România – Filiala Dâmbovița și Centrul de Cercetări în Științe Juridice și Administrative din Cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative, organizează vineri, 20 octombrie 2017, începând cu ora 9.30, Conferința „Aspecte teoretice și practice privind munca nedeclarată și regimul sancționator aplicabil”.

Conferința, aflată la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în Amfiteatrul Institutului de Cercetări al Universității Valahia, situat în Târgoviște, Aleea Sinaia, Nr. 13, județul Dâmbovița și are ca scop reunirea profesioniștilor dreptului, teoreticieni și practicieni, pentru clarificarea unor aspecte doctrinare și jurisprudențiale.

Se menționează în respectivul comunicat și faptul că evenimentul face parte din programul de formare continuă descentralizată a judecătorilor și își propune să contribuie la conturarea unui punct comun între jurisprudență și doctrină, acolo unde sunt probleme controversate generate de legislație în continuă schimbare.

Astfel, la lucrările conferinței au fost invitați magistrați din raza Curții de Apel Ploiești, Curții de Apel București și Curții de Apel Pitești.

Probleme de drept abordate:

  • Conținutul muncii nedeclarate – Prof. univ. dr. Alexandru  ȚICLEA
  • Aspecte teoretice și practice privind flexibilitatea în organizarea timpului de lucru – Conf. univ. dr. Luminița DIMA
  • Sancțiunile contravenționale privind munca nedeclarată – Inspector general al Inspecției Muncii Dantes BRATU
  • Tutela administrativă și jurisdicția muncii. Studiu de caz – Judecător drd. Dragoș  POPOIAG
  • Impactul modificărilor aduse prin O.U.G. nr.53/2017 asupra contractului de ucenicie la locul de muncă din perspectiva muncii nedeclarate – Avocat drd. Anca ALDESCU
  • Considerații privind reglementarea în Codul muncii a muncii nedeclarate  –  Prof. univ. dr. Dan ȚOP
  • Reintegrarea salariatului după hotărârea fondului. Probleme practice – Avocat Costel GÂLCĂ
  • Considerații privind calitatea procesuală a funcționarului public în constatarea nulității absolute a Contractului Colectiv de Muncă – Judecător drd. Grety CRISTEA
  • Competența de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici – Judecător Ionel FLOREA 
  • CYBER – Supravegherea angajatului la locul de muncă – Judecător dr. Oana – Octavia MUNTEANU
  • Scurte considerații despre forma scrisă a contractului individual de muncă – Asistent judiciar dr. Marius MIHĂLĂCHIOIU
  • Pedeapsa condamnatului; pedeapsă și pentru familie? – Judecător Iulia POPESCU, Judecător Adrian POPESCU

Sursa informației

Tribunalul Dâmbovița. Conferința „Aspecte teoretice și practice privind munca nedeclarată și regimul sancționator aplicabil” was last modified: octombrie 19th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: