Transferul de proceduri în materie penală. Formă de cooperare judiciară internaţională în materie penală (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 247/2021

L. nr. 302/2004: art. 1 alin. (1) lit. c), art. 131, art. 133 alin. (2); NCP: art. 154 alin. (1) lit. d), art. 155 din C. pen. și art. 154 alin. (1) lit. d); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6)

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din legea-cadru în această materie, respectiv Legea nr. 302/2004, transferul de proceduri în materie penală reprezintă o formă de cooperare judiciară internațională în materie penală.

În doctrină (N. Neagu, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 111), s-a considerat că transferul de proceduri în materie penală poate fi definit ca acea formă de cooperare judiciară internațională în materie penală prin care, la cererea unui stat (solicitant), un alt stat (solicitat) preia exercitarea urmăririi penale sau a judecății împotriva unei persoane acuzate de săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul statului solicitant, dacă statul solicitant are competența de a exercita urmărirea.

Același autor afirmă că esența și originile acestei forme de cooperare judiciară se regăsesc în adagiul aut dedere, aut judicare (fie predai, fie urmărești).

În ceea ce privește necesitatea adoptării acesteia, s-a apreciat că este posibil ca exercitarea jurisdicției proprii asupra comiterii unei infracțiuni să nu fie posibilă, deși statul respectiv ar fi în cea mai bună poziție să judece persoana care a săvârșit infracțiunea. În asemenea situații, este posibil ca un alt stat să exercite urmărirea penală ori judecata, în special datorită faptului că persoana care a săvârșit infracțiunea este propriul cetățean ori rezident pe teritoriul său.

Esențială pentru realizarea transferului de proceduri este cererea statului solicitant. Prin cerere se exprimă voința statului solicitant de a renunța la propria jurisdicție și a delega cauza autorităților competente ale statului solicitat.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 302/2004, orice cerere de preluare a procedurii penale adresată de un stat străin parchetelor sau instanțelor române se înaintează, după caz, Ministerului Justiției sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Competența de soluționare a unei asemenea cereri diferă în funcție de locul unde a fost comisă fapta, respectiv pe teritoriul statului român sau în afara acestui teritoriu.

(i) Astfel, în cazul în care infracțiunea a fost comisă pe teritoriul României, cererile de preluare a urmăririi penale sau a judecății se soluționează, după caz, de parchetele de pe lângă curțile de apel sau curțile de apel în circumscripția cărora se află locul unde a fost săvârșită fapta sau a fost identificată persoana cercetată ori locuiește persoana vătămată.

(ii) Dacă infracțiunea a fost comisă în afara teritoriului statului român, cererile de preluare a urmăririi penale sau a judecății se soluționează, după caz, de parchetul de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție locuiește făptuitorul sau de curtea de apel. Dacă acesta nu are domiciliul și nici nu locuiește în România, soluționarea cererii este de competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București sau a Curții de Apel București, după caz. Cererile de preluare a urmăririi penale care privesc fapte care, potrivit legii, sunt de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau a Direcției Naționale Anticorupție se soluționează de către acestea.

Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta dispune asupra urmării date cererii în conformitate cu dispozițiile C. proc. pen.

Cererea de preluare a judecății se transmite de Ministerul Justiției parchetului de pe lângă curtea de apel competentă să o soluționeze. Procurorul general competent sesizează curtea de apel cu propunerea de admitere sau respingere a cererii. În doctrină, s-a arătat că, spre deosebire de cererea de transfer de procedură formulată în faza de urmărire penală, textul nu mai lasă posibilitatea procurorului general competent să delege competența de soluționare a cererii altui procuror.

Odată învestită cu o cerere de preluare a judecății, curtea de apel competentă dispune prin încheiere motivată asupra admisibilității cererii. Încheierea este supusă contestației, în termen de 5 zile de la pronunțare.

În cazul în care cererea a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispozițiilor C. proc. pen.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau Ministerul Justiției informează autoritățile statului solicitant în ceea ce privește admiterea sau respingerea cererii de transfer de proceduri penale.

De asemenea, art. 133 din Legea nr. 302/2004 prevede, referitor la cererea de preluare a procedurii penale, următoarele:

„(1) Cererea statului străin de preluare sau inițiere a procedurilor penale se respinge dacă exercitarea urmăririi penale este contrară principiului non bis in idem sau dacă, la data menționată pe cerere, prescripția răspunderii penale este împlinită potrivit legii române.

(2) Totodată, cererea statului străin de preluare sau inițiere a procedurilor penale poate fi respinsă, în tot sau în parte, în următoarele cazuri:

a) motivul pe care se bazează cererea nu este justificat;

b) făptuitorii sunt necunoscuți;

c) persoana cercetată nu are reședința obișnuită în România;

d) persoana cercetată nu este cetățean român și nu avea reședința obișnuită pe teritoriul României în momentul săvârșirii faptei;

e) infracțiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are un caracter politic sau este o infracțiune pur militară ori pur fiscală;

f) există motive serioase să se creadă că cererea de urmărire penală este determinată de considerente de rasă, naționalitate sau opinii politice;

g) legea penală română este deja aplicabilă faptei și, potrivit acestei legi, răspunderea penală este prescrisă la momentul primirii cererii;

h) urmărirea penală este contrară angajamentelor internaționale ale României;

i) urmărirea penală este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice române;

j) față de împrejurările cauzei, preluarea urmăririi penale nu este oportună”.

Aplicând aceste considerații teoretice la speța de față, Înalta Curte, în acord cu instanța fondului, constată nu există niciun motiv pentru respingerea cererii statului solicitant de preluare a judecății, nici dintre cele obligatorii prevăzute de art. 133 alin. (1) din Legea 302/2004, nici dintre cele facultative, conform art. 133 alin. (2) din aceeași lege.

Astfel, cererea nu este contrară principiului non bis in idem, nefiind pronunțată o hotărâre definitivă pentru aceleași fapte nici în Republica Slovenia și nici în România, iar pentru fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a numitului A. de autoritățile judiciare slovene nu s-au împlinit termenele de prescripție a răspunderii penale prevăzute de art. 155 din C. pen. și art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.

În fața instanței de fond contestatorul a invocat motivele facultative de respingere a cererii statului străin de preluare a procedurilor penale prevăzute de art. 133 alin. (2) lit. c) și j) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea 302/2004, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat întrucât A. este cetățean român, iar acesta figurează cu domiciliul în municipiul Vaslui, județul Vaslui, adresă la care a fost identificat la momentul executării mandatului de aducere emis pe numele acestuia.

În declarația dată în fața instanței de fond, A. a indicat că ar locui, fără forme legale, la domiciliul mamei sale, F., în municipiul x, strada x, nr. x, județul x, susținere care nu este de natură a face aplicabil motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța fondului că A. nu a făcut dovada că are un loc de muncă pe teritoriul Irlandei sau a unor demersuri, cu grad ridicat de concretizare, nu a făcut dovada existenței unui contract de închiriere în derulare pe teritoriul Irlandei (simpla existență a cărții de reședință nefiind de natură, prin ea însăși, a face dovada unei reședințe obișnuite pe teritoriul Irlandei), înscrisurile prezentate vizând perioada 2016-2018.

În ceea ce privește motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este oportună desfășurarea procedurii penale în România, transferul procedurii penale servind intereselor unei bune administrări a justiției întrucât contestatorul este cetățean român, cu reședința în România, executarea unei eventuale condamnări în România fiind susceptibilă să amelioreze posibilitățile de reintegrare socială a acestuia.

De asemenea, în ceea ce privește administrarea probatoriului se apreciază că aceasta se poate realiza de instanța română prin videoconferință, prin intermediul unui ordin european de anchetă; în ceea ce privește persoana vătămată B., aceasta a fost de acord cu predarea procedurii către autoritățile judiciare române.

Mai mult decât atât, instanța de control judiciar, în acord cu instanța fondului, apreciază că A. nu a manifestat un minim interes în clarificarea situației sale juridice, cât timp dosarul s-a aflat pe rolul autorităților judiciare slovene, deși cunoștea existența procedurilor judiciare îndreptate împotriva sa, astfel încât, o eventuală judecată efectuată de către autoritățile slovene ar conduce la o reluare a acestei atitudini de ignorare a afacerilor judiciare de pe teritoriul statului sloven.

În ceea ce privește diferențele dintre cele două state privind etapele procesuale existente, în doctrina recentă (I.-C. Morar, Cooperarea judiciară internațională în materie penală, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 92), s-a subliniat că „După preluarea judecății și stabilirea instanței potrivit competenței organelor judiciare, se pune problema pentru această din urmă instanță competentă dacă:

a) va parcurge și faza camerei preliminare și, în caz afirmativ, cum și prin ce modalitate va verifica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală care au fost realizate de către organele abilitate ale unui alt stat (membru sau terț); sau

b) va acorda eficiență direct dispozițiilor procedurale ale Titlului III din Partea specială a noului C. proc. pen. ce reglementează judecata, apreciind că este legal sesizată (deci fără parcurgerea fazei camerei preliminare).

În aceste condiții, instanța constată că cel de-al doilea punct de vedere este pertinent, pe de o parte, având în vedere formularea textului art. 131 alin. (6), care se referă la continuarea judecății potrivit dispozițiilor C. proc. pen., iar, pe de altă parte, ar fi imposibil de verificat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală ale altui stat”.

În consecință, în acord cu instanța fondului, Înalta Curte constată că prin desfășurarea procedurilor judiciare în fața unei instanțe din România, chiar și în absența procedurii de cameră preliminară, sunt create premisele ca persoana acuzată să fie prezentă la judecarea cauzei (instanța făcând trimitere și la dificultățile inerente de deplasare la nivel internațional în contextul pandemic), să beneficieze de asistență juridică din partea unui apărător ales, cu care poate comunica în limba nativă, procedura judiciară urmând a se desfășura în limba română.

În raport cu argumentele prezentate, constatând că cererea de transfer de procedură în materie penală satisface pe deplin exigențele impuse de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de prima instanță în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită conform dispozițiilor mai sus enunțate, este temeinică și legală, iar criticile formulate de contestator, neîntemeiate.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 8/FCJI din data de 11 februarie 2021 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.âro.