Trafic de influență. Cumpărare de influență. Apel (CP; NCP; NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 360/A/2016

CP: art. 25, art. 33, art. 34, art. 257 alin. (1), NCP: art. 38, art. 39, art. 47, art. 291 alin. (1), art. 292 alin. (1); NCPP: art. 275, art. 421 pct. 1 lit. b); Legea nr. 78/2000: art. 6, art. 6¹

Potrivit dispozițiilor art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, traficul de influență constă în „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu”.

N.C.P., la art. 291 alin. (1) incriminează traficul de influență ca fiind infracțiunea ce constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Înalta Curte are în vedere că instanța de fond a dat o interpretare corectă materialului probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în cea de judecată, cu consecința pronunțării unei soluții de condamnare.

În acest sens, instanța de apel reține că în mod corect s-a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche având în vedere că, deși limitele de pedeapsă prevăzute pentru cele două infracțiuni (trafic de influență și cumpărare de influență) sunt mai mici în N.C.P. – art. 291 alin. (1) și, respectiv, art. 292 alin. (1), ambele, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani) față de V.C.P. (art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, aceasta din urmă, anterior datei de 1 februarie 2014 (pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani), având în vedere că, în cazul ambilor inculpați se impune anularea suspendării condiționate/sub supraveghere a executării unor pedepse anterioare și apoi, aplicarea regulilor concursului de infracțiuni, se observă că tratamentul pluralității de infracțiuni este mai favorabil conform vechiului C. pen. (art. 33, 34 C. pen. 1969) față de N.C.P. (art. 38, 39 C. pen.).

Având în vedere că o parte din apărările apelantului inculpat A. se bazează pe faptul că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea nouă, instanța, în baza celor anterior menționate, constată că acestea sunt nefondate, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată și pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Instanța de control judiciar constată că situația de fapt a fost temeinic stabilită, iar încadrarea juridică dată faptelor săvârșite a fost corectă, astfel că în mod judicios se reține că fapta inculpatului A. care, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, în perioada iunie – august 2011, prevalându-se de influența avută asupra magistraților de la Curtea de Apel Oradea, a pretins suma de 20.000 euro și a primit suma de 24.000 euro de la denunțătoarea E., sub pretextul că sumele de bani vor fi remise judecătorilor implicați în soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul C., promițând că-i va determina pe aceștia să pronunțe hotărâri favorabile, în sensul punerii în libertate a inculpatului C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 (în prezent, art. 291 alin. (1) C. pen.), iar fapta inculpatului C. care în perioada iunie – august 2011, fiind arestat preventiv și condamnat în primă instanță de Judecătoria Satu – Mare la pedeapsa închisorii cu executare în detenție, cu intenție, a determinat-o pe denunțătoarea E. să-i remită inculpatului A. suma de 20.000 euro, pentru ca acesta să-și exercite influența pretins avută asupra magistraților Curții de Apel Oradea, astfel încât aceștia să-l pună în libertate pe inculpat – întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la cumpărare de influență prev. de art. 25 C. pen. 1969 rap. la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 (în prezent art. 47 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000).

Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță este corectă, faptele săvârșite întrunind atât sub aspectul laturii subiective cât și sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de dispozițiile art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, respectiv instigare la cumpărare de influență, prev. de art. 25 C. pen. 1969 rap. la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește criticile apelanților inculpați referitoare la nemotivarea sentinței penale apelate, drept pentru care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Curte de Apel Cluj, instanța constată că acestea sunt total nefondate întrucât în mod judicios judecătorul de la instanța de fond a dispus condamnarea celor doi inculpați făcând o analiză pertinentă a faptelor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, a mijloacelor de probă administrate, fiind înlăturate motivat probele considerate subiective sau irelevante și reliefate cele din care reiese vinovăția celor doi inculpați.

De asemenea, judecătorul fondului face o analiză corectă a apărărilor inculpaților, arătând în cuprinsul considerentelor probele din care reiese vinovăția inculpaților, precum și probele a căror valoare subiectivă sau irelevantă nu au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii de condamnare.

În consecință, se constată că instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale privind motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele care fac obiectul învinuirii, încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de apelanții inculpați, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele în care au fost comise faptele și a analizat probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale.

Astfel, instanța de control judiciar constată că probele administrate în faza apelului (proba cu înscrisuri, proba testimonială privind martorul N., audierea în ședință publică a înregistrărilor audio-video depuse de martora denunțătoare) coroborate cu probele administrate în fazele anterioare ale procesului penal, conduc în continuare la concluzia că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, iar situația de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță.

În acest sens, Înalta Curte își însușește motivarea instanței de fond în ceea ce privește situația de fapt cu completările care vor fi făcute referitor la apărările apelanților inculpați.

Susținerea apărării în sensul că suma despre care se face vorbire în înregistrare ar fi reprezentat onorariu nu se coroborează cu nicio altă probă, dimpotrivă declarația martorei denunțătoare, procesele-verbale de transcriere a înregistrărilor audio-video efectuate de denunțătoare, demonstrează că suma de bani solicitată reprezintă obiectul traficului de influentă din cauză.

Mai mult decât atât, în înregistrarea dintre denunțătoarea E. și soția inculpatului, B., nu se face vorbire de suma de 4.000 de lei cu titlu de onorariu, ci de suma de 10.000 de euro, însăși martora recunoscând că denunțătoarea a făcut vorbire de această sumă.

Apărarea a mai solicitat excluderea probelor privind interceptările și înregistrările comunicațiilor telefonice purtate de martorul F.

Instanța de control judiciar constată că din procesele-verbale de redare a interceptărilor și înregistrările comunicațiilor telefonice purtate de martorul F. cu inculpatul C. (13 mai 2011 – filele 252-255 vol. I D.u.p., 17 mai 2011 – filele 265-257 vol. I D.u.p.) și cu inculpatul A. (19 mai 2011 – filele 258-260 vol. I D.u.p., 26 mai 2011 – filele 261-263 vol. I D.u.p., 27 mai 2011 – filele 264-265 vol. I D.u.p.), chiar dacă nu reiese săvârșirea infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații, se desprinde necesitatea angajării de către inculpatul C. a unui „avocat bun” („ăștia ce-i ai îs zero”) și apoi „să vedem”. Ulterior, la întrebarea inculpatului C., „nu vorbești cu A.?” martorul a răspuns:„Am vorbit deja (…). O să vină, da’ acum n-are ce să facă aicea. Momentan”.

Astfel, inculpatul C. avea nevoie de intervenția coinculpatului A. pentru a face ceva întrucât dosarul trebuia să ajungă la Curtea de Apel Oradea, drept pentru care l-a angajat ca apărător pe inculpatul A..

De asemenea, în mod corect, prima instanță a reținut, cu privire la declarațiile martorilor F. și M., că „este explicabilă, de asemenea, și nesinceritatea martorilor F. și M., care nu au recunoscut că ar fi asistat la discuțiile dintre E. și inculpatul A. cu privire la sumele de bani date pentru intervenirea la judecători, atât timp cât martorul F. se află în relații foarte apropiate cu ambii inculpați, fiind nașul de cununie al lui C. și, cunoscându-l pe inculpatul A. de aprox. 20 de ani; martorul M., de asemenea, a arătat în cursul urmăririi penale că se afla în relații foarte apropiate cu inculpatul C., considerându-l „ca pe un al doilea tată”, subiectivismul său fiind evident în astfel de context, de vreme ce neagă cu vehemență că la întâlnirea din 25 august 2011 i-ar fi îndemnat pe cei doi să urce în mașină pentru predarea – primirea banilor, momentul fiind fixat în înregistrarea video realizată de E. și, vizionată și de instanță în prezența părților”.

Vinovăția inculpaților, contrar susținerilor apărării, rezultă din declarațiile martorei E., care se coroborează cu înregistrările audio-video, rezultând faptul că inculpatul A. a primit suma de 24.000 de euro în scopul traficării influenței.

Instanța de control judiciar constată ca fiind corecte și pertinente aprecierile făcute de judecătorul fondului cu privire la anumite inadvertențe și contradicții ivite în declarațiile denunțătoarei, fiind analizate și combătute în mod judicios susținerile apărării.

De asemenea, apreciază ca fiind întemeiate susținerile referitoare la starea conflictuală existentă între denunțătoarea E. și inculpatul C., precum și la caracterul „îndoielnic” al denunțătoarei, însă, toate acestea, nu sunt în măsură să înlăture susținerile denunțătoarei, atâta timp cât acestea sunt confirmate și de celelalte probe din dosar.

Așadar, din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de fond a reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, faptele și vinovăția inculpaților și a făcut o încadrare corespunzătoare în dispozițiile legii penale.

De asemenea, și sub aspectul individualizării, instanța de control judiciar apreciază că pedepsele aplicate de către instanța fond au fost corect individualizate cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute legea penală, astfel încât nu se impune stabilirea unei alte sancțiuni penale sau a unui alte modalități de executare a pedepsei.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate apelurile declarate de inculpații C. și A. împotriva sentinței penale nr. 361 din 15 decembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanții inculpați la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 90 lei, vor rămâne în sarcina statului.