Suspendarea soluționării contestației administrative. Recurs (Legea nr. 554/2004, NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 3030/2016

Codul de Procedură Fiscală: art. 214 alin (1) lit. a); Legea nr. 554/2004: art. 20; NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (1)

Instanța de fond, după cum rezultă și din expunerea rezumativă de la punctele 1-2 din prezenta decizie, a analizat în fond și a admis acțiunea precizată a reclamantei intimate în parte, respectiv numai în ceea ce privește solicitarea de anulare, în parte, a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 294 din 30.09.2013, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, în ceea ce privește pct.2 din dispozitivul acesteia, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de 29.356.895 lei, reprezentând impozit pe profit – 7.442.578 lei și TVA – 9.177.933 lei, la care se adaugă accesoriile, obligând aceeași autoritate pârâtă să soluționeze pe fond contestația depusă de reclamanta SC „A” SRL la data de 12.02.2013 sub numărul 960427, cu privire la suma totală de 29.356.895 lei.

Reevaluând probatoriul administrat în cauză în contextul propriului demers de analiză a criticilor recurentei pârâte, înfățișate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că instanța de fond, printr-o motivare cuprinzătoare și convingătoare, în mod corect  a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de Procedură Fiscală, apreciind astfel ca fiind nelegală decizia organului fiscal de suspendare a soluționării contestației administrative a reclamantei intimate, pentru suma totală de 29.356. 895 lei.

În acord cu cele reținute de către prima instanță dar și cu apărările intimatei reclamante, instanța de recurs constată că adresele invocate în cererea de recurs de către recurenta pârâta nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea hotărârii atacate și nici de a antrena casarea acesteia.

Corespondența invocată de către recurenta pârâtă și prin cererea de recurs, atestă, fără dubiu, astfel cum bine a reținut și prima instanță, că nu organele fiscale care au efectuat activitatea de control au sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă, ci Direcția de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul General al Poliției Române, a fost cea care a solicitat relații cu privire la inspecția fiscală.

Totodată, dosarele penale la care se face referire în corespondența invocata de recurentă privește alte societăți, dintre care unele au avut calitatea de furnizor al societății reclamante. În ceea ce privește adresa numărul 252/P/10.09.2013, apreciată ca fiind deosebit de relevantă, se retine din conținutul acesteia că, urmare a solicitării adresate de recurenta pârâtă, DNA a comunicat că în dosarul numărul 252/P/2013, urmare a declinării dosarului numărul 390/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, se efectuează activități specifice actelor premergătoare urmăririi penale, fiind dispusă și efectuarea de constatări tehnico-științifice, cauza privindu-i pe furnizori ai reclamantei intimate.

Așadar, raportat la probatoriul existent la dosar, instanța de recurs apreciază că, în mod corect a reținut judecătorul fondului neîndeplinirea condițiilor prevăzute prin art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de Procedură Fiscală, potrivit cărora organul de soluționare a contestației poate suspenda, prin decizie motivata, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indicilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte reține așadar că sunt neîntemeiate criticile recurente pârâte întrucât, în sensul normei legale sus citate, pe lângă faptul că nu organele fiscale de control au sesizat organele de urmărire penală cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a rezultat totodată, că în dosarul penal aflat pe rolul DNA se efectuează numai activități specifice fazei actelor premergătoare urmăririi penale, fără a rezulta cu acuratețe obiectul cauzei penale și nici persoana sau persoanele care au calitatea de suspect, nefiind emisă o soluție de începere a urmăririi penale din care s-ar fi putut deduce indiciile săvârșirii unei infracțiuni.

Instanța de recurs apreciază, în acord cu concluziile instanței de fond, că există temeiuri ce îndreptățesc concluzia conform căreia autoritatea recurentă și-a exercitat abuziv dreptul de a proceda la suspendarea soluționării contestației administrative, deoarece din datele existente nu rezultă indiciile privitoare la săvârșirea unei infracțiuni și nici că presupusa activitate infracțională desfășurată de societățile comerciale care au avut rolul de furnizori pentru societatea recurentă ar avea înrâurire hotărâtoare asupra deciziei de soluționare a contestației.

Astfel și în ceea ce privește condiția referitoare la existența raportului de dependență între faptele cu privire la care a fost sesizat organul de urmărire penală și soluționarea contestației administrative, Înalta Curte reține că nu s-a demonstrat în cauză existența acelei strânse legături, necesare, care sa justifice suspendarea soluționării contestației administrative, simplele susțineri ale recurentei pârâte referitoare la activitatea furnizorilor reclamantei intimate nefiind suficiente.

Drept urmare, nu pot fi primite susținerile recurentei în sensul că faptele pentru care se efectuează acte premergătoare au o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, o atare înrâurire hotărâtoare nefiind dovedită, ci doar afirmată.

În acest sens, se impune a fi avută în vedere și jurisprudența Curții Constituționale în care s-a reținut că ipoteza „de suspendare a procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, se referă la o situație de excepție, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrative”, or în cauză, pentru argumentele deja înfățișate, premisele unei atare situațiuni nu au fost demonstrate și nici susținute probator. (Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 204 din 10 aprilie 2013. În același sens, a se vedea și Decizia nr.189 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010, și Decizia nr.63 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006)

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicata va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Sursa informației: www.scj.ro.