Suprimarea căii de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii. Respingerea recursului ca inadmisibil (NCPC, Constituţia României, L. nr. 2/2013, L. nr. 310/2018, L. nr. 31/1990)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 2509/2020

NCPC: art. 248, art. 457, art. 460 alin. (2), art. 472, art. 473, art. 474, art. 482, art. 491 alin. (1), art. 493 alin. (5), art. 494; Constituția României: art. 129; L. nr. 2/2013: art. XVIII alin. (2); L. nr. 310/2018: art. III pct. 3; L. nr. 31/1990: art. 223 alin. (3^1)

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului principal Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Așadar, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care și cele pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În cauză, reclamantul A. a dedus judecății o cerere care vizează excluderea asociatului pârât B. din societatea C. S.R.L. și continuarea activității societății cu asociat unic, în persoana reclamantului, precum și obligarea pârâtului B. la plata sumei de 25.000 RON, reprezentând paguba cauzată societății C. S.R.L.

Prin cererea reconvențională pârâții B. și societatea C. S.R.L. au solicitat, la rândul lor, excluderea asociatului reclamant A. din societatea C. S.R.L., stabilirea drepturilor bănești cuvenite asociatului A., ca urmare a excluderii, continuarea activității societății cu asociat unic, în persoana pârâtului reconvenient B., obligarea reclamantului la plata sumei de 223.197 RON, reprezentând contravaloarea daunelor suferite de societate prin activitatea desfășurată de asociatul A., către pârâta reconvenientă C. S.R.L., precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 223 alin. (3^1) din Legea nr. 31/1990 „hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de excludere este supusă numai apelului”.

Prin urmare, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată (cererea principală) s-a solicitat excluderea pârâtului din societate, iar prin cererea reconvențională, în cadrul primului petit al cererii, pârâtul-reclamant a solicitat excluderea reclamantului din aceeași societate, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În ceea ce privește capătul al doilea din cererea reconvențională, prin care s-a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 223.197 RON, reprezentând contravaloarea daunelor suferite de societate prin activitatea desfășurată de asociatul A., către pârâta reconvenientă C. S.R.L., Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 460 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora „dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală”.

Așadar, se constată că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii, Înalta Curte urmează să constate ca acesta a rămas fără efect pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Dispozițiile art. 491 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc că „recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile”, la alin. (2) din același cod stabilindu-se că „prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător”.

Totodată, se reține că în conformitate cu prevederile art. 472 alin. (2) C. proc. civ. dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu al recursului incident în raport cu recursul principal și faptul că recursului principal promovat de pârâții S.C. C. S.R.L. și B. urmează să i se aplice sancțiunea inadmisibilității, Înalta Curte constată că recursul incident promovat de reclamantul A. a rămas fără efect.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul principal declarat de pârâții S.C. C. S.R.L. și B. împotriva deciziei civile nr. 227/2019 din 8 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și să constate că a rămas fără efect recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., raportat la art. 472 alin. (2) din același cod.

Sursa informației: www.scj.ro.