Ştiri juridice
Facultatea de Drept, Universitatea din București. Selecție pentru competiția GTTC Universities Project 2022 – ediția a VI-a
Prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii octombrie 2021 (OMF nr. 1.227/2021)
Cerere privind încheierea contractului individual de muncă. Respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate (NCPC, L. nr. 47/1992, C. muncii)
Reducerea deficitului de încasare la TVA, obiectiv asumat prin PNRR
Contestaţia la executare. Procedeu jurisdicţional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârii penale (NCPP, NCC, Constituția României)
UNBR. Seminar de instruire ONPCSB pentru reprezentanții entităților raportoare – 8 octombrie 2021
Lista cu clasificarea ţărilor/teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată (HCNSU nr. 77/2021)
Cerere prin care se solicită exercitarea autorităţii părinteşti de către reclamant şi majorarea pensiei de întreţinere (NCPC)
Prima etapă a proiectului pilot „Povești neștiute din penitenciare” − Ignoranța face victime
Curtea de Apel Galați. Vizită de lucru, în premieră, din partea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Cahul, Republica Moldova
Guvernul României. O.U.G. privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor și altor categorii de persoane și alte acte acte normative adoptate în cadrul ședinței din 2 octombrie 2021
Un nou incendiu într-o secţie de terapie intensivă
ASF. Deciziile adoptate de Consiliu în cadrul ședinței din 30 septembrie 2021
Președintele României a solicitat discutarea la nivelul Consiliului European a temei privind creșterea prețurilor la energie
DIICOT. Concurs de promovare în funcţii de execuţie a personalului auxiliar de specialitate − 1 noiembrie 2021
ANAF. Verificări privind îndeplinirea obligației de asigurare a conectării la distanță a AMEF
Acte normative publicate în Monitorul Oficial al României – 30 septembrie 2021
CAA. Procedura ANAF referitoare la indemnizațiile acordate în baza O.U.G. nr. 30/2020 și O.U.G. nr. 132/2020
Camera Notarilor Publici București a lansat nr. 75 al publicației „Notar de București”
DIICOT. Examenul pentru definitivarea în funcție a personalului auxiliar de specialitate debutant din cadrul direcției
CCR. Ședința din 5 octombrie 2021: (excepții de neconstituționalitate: Codul muncii și alte acte normative)
UNBR. Ziua Europeană a Avocaților – 2021
INM. Anunț selecție seminar CEPOL – „Language Development: Professional Law Enforcement Terminology in English”
O.U.G. nr. 51/2021 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. II pct. 9 şi art. III din Legea nr. 295/2020 pentru modificarea Codului de procedură fiscală, precum şi aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare – modificări (O.U.G. nr. 107/2021)