Spitalul Clinic „Dr. I Cantacuzino” din București. Post vacant de consilier juridic IA

31 iul. 2019
Vizualizari: 478

Potrivit site-ului oficial (www.posturi.gov.ro), Spitalul Clinic „Dr. I Cantacuzino” organizează concurs pentru ocuparea postului de consilier juridic IA.

 

Candidații interesați trebuie să respecte o serie de condiții generale pentru a putea participa, dintre care menționăm:

– are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

– cunoaște limba română, scris și vorbit;

– are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

– are capacitate deplină de exercițiu;

– are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

– îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

– nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

 

Totodată, aceștia trebuie să respecte următoarele condiții specifice:

– studii superioare juridice;

– vechime de minimum 5 ani.

 

Calendarul concursului este următorul:

– 21 august 2019, ora 09:00, proba scrisă;

– 22 august 2019, ora 09:00, proba interviu.

 

Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției și trebuie să conțină următoarele documente:

– cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;

– copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

– copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;

– carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;

– cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;

– adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;

– curriculum vitae.

 

Relații suplimentare se pot obține la Spitalul Clinic „Dr. I Cantacuzino„ București sau la nr. de telefon: 021/210.71.00, interior 196.

 

Sursa informației

 

 

Spitalul Clinic „Dr. I Cantacuzino” din București. Post vacant de consilier juridic IA was last modified: iulie 31st, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: