Solicitarea anulării mărcii individuale verbale pentru înregistrarea acesteia cu rea-credinţă. Respingerea excepţiei lipsei de interes și analiza motivelor de apel ce vizează reaua credinţă la înregistrarea mărcii

• Legea nr. 84/1998: art. 47 alin. (1) lit. c) şi alin. (2)
• Legea nr. 84/1998: art. 5 alin. (1)
• Legea nr. 84/1998: art. 6
• NCPC: art. 33
• NCPC: art. 488 alin. (1)
• NCPC: art. 496 alin. (2)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și Oficiul De Stat Pentru Invenții și Mărci, anularea mărcii individuale verbale „C.”, având nr. de depozit x, data depunerii cererii de marcă 16.12.2019, nr. marcă x, acordată la 08.07.2020, dată expirare 16.12.2029, înregistrată în contul B. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1515 din 3 octombrie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În esență, recursul reclamantei vizează modul de soluționare a excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, excepție invocată la fond de către pârâta B. S.R.L., recurenta considerând că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material cuprinse în Legea nr. 84/1998, a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 33 din C. proc. civ., referitoare la interesul de a acționa, și a reținut, în motivarea soluției adoptate, considerente contradictorii, toate aceste aspecte de nelegalitate a deciziei atacate justificând, în opinia sa, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În concret, prin acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză, reclamanta a solicitat anularea mărcii individuale verbale C., având nr. de depozit x, data depunerii cererii de marcă 16.12.2019, dată acordare 08.07.2020 și numărul x, pentru înregistrarea acesteia cu rea-credință.

În fața primei instanțe, pârâta a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, susținând că aceasta nu justifică un interes personal și direct întrucât nu este titulara unui drept asupra mărcii C., societatea reclamantă fiind doar importatorul și distribuitorul în România al produselor C., și nu a motivat și nici nu a dovedit existența vreunei îngrădiri în comercializarea acestor produse ca urmare a existenței drepturilor înregistrate de pârâtă pentru marca C. a cărei anulare se solicită.

La fond, excepția lipsei de interes a fost respinsă, prima instanță reținând, în esență, că, în raport de dispozițiile exprese ale art. 47 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare de la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii (16.12.2019), care recunosc legitimare procesuală activă pentru formularea unei acțiuni în anularea unei mărci pentru înregistrarea ei cu rea-credință oricărei persoane care justifică un interes, precum și în raport de calitatea reclamantei de importator și distribuitor exclusiv pe teritoriul României al produselor furnizorului C. din Coreea, aceasta justifică interesul de a formula prezenta acțiune.

S-a apreciat ca fiind lipsită de relevanță împrejurarea că reclamanta nu este titulara unui drept asupra mărcii, instanța de fond reținând că, dacă s-ar condiționa interesul și dreptul la acțiunea în anularea mărcii pentru înregistrarea cu rea-credință, de calitatea anterioară a reclamantului de titular al mărcii, reglementarea de la art. 47 alin. (1) lit. c) din lege ar deveni superfluă întrucât, pentru o astfel de situație, titularul anterior al mărcii are la dispoziție o altă acțiune în anulare, respectiv pe cea reglementată de art. 47 alin. (1) lit. b), în cadrul căreia nu este ținut să facă dovada relei credințe, ci a conflictului. Mai mult, dacă s-ar accepta o astfel de ipoteză, s-ar impune, practic, o condiție suplimentară, pe care legea nu o prevede.

Instanța de fond a mai reținut că reclamanta este titulara unui drept de folosire a mărcii C., fiind distribuitorul autorizat pe teritoriul României al produselor ce poartă această marcă aparținând furnizorului C. din Coreea, interesul reclamantei de a contesta înregistrarea de către pârâtă a unei mărci identice, pentru produse identice, rezultând din faptul că aceasta din urmă îi poate opune drepturile sale exclusive derivând din marcă oricând pe durata de protecție a mărcii.

Reținând, deci, interesul reclamantei în promovarea acțiunii, instanța a respins excepția invocată de pârâtă, a pășit la analizarea pe fond a cererii și, constatând că au fost probate elementele esențiale ale relei credințe, și anume, elementul obiectiv, constând în cunoașterea faptului că produsele purtând marca C. se comercializează și pe teritoriul României, prin diferiți distribuitori, precum și elementul subiectiv, reprezentat de scopul ilicit al înregistrării mărcii și intenția de a o prejudicia pe cea care justifică un interes legitim, a admis acțiunea și a anulat marca verbală C..

Declarând apel împotriva hotărârii primei instanțe, pârâta a reiterat excepția lipsei de interes și toate argumentele invocate în susținerea acesteia la fond.

Calea de atac a fost admisă de Curtea de Apel București, cu consecința schimbării în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei de interes și al respingerii acțiunii reclamantei pe acest considerent.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, deși reclamanta are un anume interes mediat de a obține anularea mărcii C., din rațiuni de eliminare/reducere a concurenței presupus nelegitime de pe piața românească cu privire la comercializarea produselor C. importate de la producătorul coreean, produse cu privire la care reclamanta a obținut o exclusivitate a distribuției, dar pentru care producătorul nu deține un drept la marcă în România, și chiar dacă un astfel de interes nu este nelegitim, totuși, el nu este suficient pentru a justifica legitimarea procesuală activă a reclamantei, câtă vreme aceasta nu are drepturi proprii cu privire la marcă.

În opinia instanței de apel, interesul reclamantei trebuie să rezulte din chiar motivele pentru care se solicită anularea, din drepturile ce au fost invocate și afectate prin înregistrarea mărcii contestate. Deținerea unei mărci anterioare protejată în străinătate și înregistrarea cu rea-credință a acesteia pe teritoriul României pot justifica, în mod legitim, doar interesul titularului mărcii sau al unei persoane care a dobândit unele drepturi cu privire la marcă de la titular, dar nu și interesul unui terț, ceea ce înseamnă că reclamanta nu se poate prevala, în interes propriu, de interesul afectat al altuia, dacă acesta din urmă nu acționează el însuși.

Or, reclamanta este terț față de raporturile juridice ce decurg din înregistrarea anterioară în străinătate a mărcii C. de către producătorul coreean, neavând, deci, niciun drept cu privire la marcă.

Este adevărat că reclamanta are un interes propriu direct ca pârâta să nu se poată folosi de marca în discuție, însă, interesul reclamantei nu rezultă din motivele de anulare invocate, ci din contractul de distribuție, contract care nu îi dă decât dreptul de a cere socoteală partenerului producător pentru faptul că nu acționează pe căi juridice în România pentru a-și proteja marca și, astfel, pentru a întări și garanta exclusivitatea acordată reclamantei în comercializarea produselor C., iar nu dreptul de a cere ea însăși anularea mărcii.

Pe calea prezentului recurs, reclamanta susține că decizia Curții de Apel București este nelegală întrucât în mod greșit instanța de apel a interpretat noțiunea de orice persoană interesată, folosită de legiuitor în cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, atunci când a apreciat că titular al acțiunii în anularea unei mărci pentru înregistrarea cu rea-credință nu poate fi decât persoana care are un drept propriu asupra mărcii în litigiu.

Întrucât se invocă încălcarea normelor de drept material și procesual, cuprinse în Legea nr. 84/1998 și, respectiv, în art. 33 C. proc. civ., criticile astfel formulate se circumscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 8 C. proc. civ., din perspectiva cărora urmează a se analiza legalitatea deciziei atacate.

Deși se indică de către recurentă și cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., referitor la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată ca reclamanta nu a invocat și nu a demonstrat incidența niciuneia dintre ipotezele mai sus arătate, ci s-a referit doar la greșita interpretare și aplicare a art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 și a art. 33 C. proc. civ., motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. fiind indicat, deci, în mod pur formal, astfel că nu impune nicio analiză.

Cu referire la problema de drept în discuție, Înalta Curte reține că, potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii în litigiu (16.12.2019), anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului București de către orice persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive: a) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1); b) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6; c) înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință.

Din interpretarea gramaticală și sistematică a acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul recunoaște legitimare procesuală activă pentru formularea unei cereri de anulare a înregistrării unei mărci, oricărei persoane care justifică un interes.

Prin urmare, pentru identificarea corectă a potențialilor reclamanți în acțiunea în anularea înregistrării unei mărci, instanța învestită cu soluționarea unei astfel de acțiuni are de analizat dacă, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei spețe, reclamantul are un interes în promovarea unui asemenea demers judiciar, interesul la care se referă norma menționată fiind atât unul substanțial, interesând dreptul material, cât și unul procesual. Aceasta pentru că, la fel ca în cazul oricărei acțiuni în anularea unui act juridic, calitatea procesuală activă semnifică identitatea dintre reclamant și persoana care justifică un interes, din punctul de vedere al dreptului material, interes care, sub aspect procesual, presupune obținerea unui folos practic din anularea actului juridic.

Textul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii în litigiu, nu condiționează exercitarea acțiunii în justiție pentru anularea înregistrării unei mărci, de calitatea reclamantului de titular al mărcii sau de titular al unui drept anterior cu privire la semnul în litigiu, singura condiție impusă de legiuitor fiind aceea a existenței interesului, așa cum este el definit de art. 33 din C. proc. civ.

Este adevărat că, în funcție de motivul de anulare pe care se întemeiază demersul, sfera persoanelor care pot fi considerate interesate din punct de vedere legal să formuleze o astfel de cerere diferă.

Astfel, dacă se pune problema conflictului cu o marcă anterior înregistrată sau cu o marcă notorie, cum este cazul motivului de anulare reglementat de art. 47 alin. (1) lit. b), referitor la înregistrarea mărcii cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din lege, în mod evident, persoana interesată să solicite anularea nu poate fi decât titularul unui drept la marcă anterior înregistrată sau notorie, și nu orice persoană.

Însă, dacă motivul de nulitate invocat nu-1 constituie coliziunea cu un drept la marcă anterior recunoscut, cum este cazul celui reglementat de art. 47 alin. (1) lit. c), referitor la înregistrarea mărcii cu rea-credință, reclamant poate fi orice persoană, și nu doar titularul mărcii, singura condiție ce se impune a fi îndeplinită fiind aceea a dovedirii interesului în promovarea acțiunii.

Dacă s-ar condiționa dreptul la acțiune în anularea mărcii pentru înregistrarea ei cu rea-credință, de calitatea de titular al unei mărci anterioare, reglementarea din art. 47 alin. (1) lit. c) ar deveni superfluă, deoarece titularul mărcii anterioare are la dispoziție o altă acțiune în anulare, respectiv cea întemeiată pe art. 47 alin. (1) lit. b), în cadrul căreia este ținut să facă doar dovada conflictului cu marca anterioară sau notorie, nu și dovada relei-credințe.

În raport de aceste aspecte, având în vedere că, în speță, se pune problema anulării mărcii pentru înregistrarea ei cu rea-credință și nu a anulării pentru încălcarea unui drept la marcă anterior protejat, pentru a justifica legitimarea procesuală activă, reclamanta nu trebuie să facă decât dovada interesului, a folosului practic pe care îl urmărește pe calea acestui demers procesual, neinteresând dacă aceasta este sau nu titulara vreunui drept decurgând din marca în litigiu.

A considera că legitimare activă în promovarea acțiunii în anularea mărcii pentru înregistrarea ei cu rea-credință are doar titularul unui drept asupra mărcii respective înseamnă a adăuga la lege o condiție pe care aceasta nu o prevede, lucru ce nu poate fi acceptat.

Din această perspectivă, decizia atacată apare ca fiind nelegală, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., instanța de apel interpretând și aplicând în mod greșit dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii, în condițiile în care a reținut caracterul fondat al excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, prin raportare la împrejurarea că reclamanta nu deține niciun drept cu privire la marca în discuție.

Existența unui interes, la data formulării cererii, vătămat prin înregistrarea cu rea-credință a mărcii, este singura condiție ce trebuie îndeplinită în persoana titularului acțiunii în anulare, nefiind necesară dovedirea existenței unui drept subiectiv cu privire la marcă în patrimoniul reclamantei.

Deși reține existența unui anume interes mediat al reclamantei în anularea mărcii C. înregistrată de pârâtă, din rațiuni de eliminare/reducere a concurenței cu privire la comercializarea produselor C. importate de la producătorul coreea, precum și faptul că un asemenea interes nu ar fi nelegitim, cu precizarea suplimentară că reclamanta are chiar un interes propriu direct ca pârâta să nu se poată folosi de marca în discuție, Curtea de Apel consideră că, totuși, un asemenea interes nu este suficient pentru formularea unei acțiuni în anularea mărcii pentru rea-credință, câtă vreme el nu rezultă din chiar motivele de anulare a mărcii, ci din contractul de distribuție pe care reclamanta l-a încheiat cu furnizorul coreean.

Acest raționament este greșit pentru că pornește de la aceeași premisă eronată, anume că persoana interesată care poate promova acțiunea în anularea mărcii nu poate fi decât cea care are un drept decurgând din aceasta. Cu alte cuvinte, instanța de apel condiționează interesul, de existența unui drept al reclamantei asupra mărcii în discuție, deși, așa cum, s-a arătat deja, o asemenea condiționare nu rezultă din lege, textul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 fiind clar în această privință, astfel încât, concluzia la care ajunge este vădit nefondată.

În fapt, interesul reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca el să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, astfel cum impun dispozițiile art. 33 teza I C. proc. civ.

Cu privire la cerința ca interesul să fie determinat, aceasta se traduce prin aceea că trebuie să existe un avantaj, un folos practic efectiv pe care partea l-ar obține prin promovarea acțiunii. Interesul este legitim dacă este în concordanță cu legea, fiind evident că scopurile ilegitime sau ilegale urmărite de o parte echivalează cu o lipsă de interes. Interesul personal presupune că acțiunea nu poate fi promovată decât de titularul dreptului subiectiv material invocat, personal, prin reprezentant legal sau prin mandatar, iar cerința ca interesul să fie născut și actual înseamnă că el trebuie să existe la data la care se exercită dreptul la acțiune. Cu alte cuvinte, interesul este născut și actual atunci când partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge la acel moment la acțiunea pe care o are la îndemână pentru protejarea sau valorificarea dreptului său.

În lipsa oricăreia dintre condițiile mai sus arătate, se poate invoca excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, aceasta fiind o excepție absolută și peremptorie, care, atunci când este găsită ca fiind întemeiată, are drept consecință respingerea acțiunii ca fiind lipsită de interes.

Prin urmare, în analiza interesului reclamantei de a promova prezenta acțiune, instanța trebuie să se raporteze la aceste elemente, fiind lipsit de relevanță faptul că recurenta nu este titulara unor drepturi proprii cu privire la marcă și că prin contractele de distribuție încheiate cu producătorul coreean nu a primit o licență exclusivă cu privire la marcă, întrucât interesul, ca element al acțiunii civile deduse judecății, nu este condiționat de niciuna dintre aceste împrejurări.

A accepta interpretarea instanței de apel potrivit căreia interesul în promovarea acțiunii ar impune deținerea unui drept asupra mărcii încălcate, înseamnă a admite că sfera subiecților ce pot deține calitate procesuală activă în cadrul acțiunilor în anulare este restrânsă doar la titularii unor astfel de drepturi, concluzie ce ar contraveni dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, mai sus analizate, fiind de natură a limita în mod nelegal sfera persoanelor ce ar putea contesta validitatea mărcii.

În consecință, reținând că în analiza interesului reclamantei în promovarea acțiunii ce face obiectul cauzei, instanța de apel a verificat cerințele pe care acesta trebuie să le îndeplinească, conform art. 33 C. proc. civ., prin raportare la o condiție neprevăzută de lege, respectiv luând în considerare faptul că, nedeținând un drept asupra mărcii, reclamanta nu este persoană interesată să ceară anularea acesteia, Înalta Curte urmează a constata că și din această perspectivă soluția dată excepției lipsei de interes este nelegală, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ.

Prin urmare, reținând incidența motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul reclamantei și va casa decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, pornind de la aspectele ce conturează situația de fapt din speța de față și de la afirmația reclamantei în sensul că, în calitate de distribuitor exclusiv al produselor C. pe teritoriul României, a formulat prezenta acțiune cu scopul de a putea comercializa în mod nestingherit produsele ce poartă aceeași marcă cu cea înregistrată de pârâtă, fără riscul de a fi acuzată de aceasta din urmă de încălcarea drepturilor sale de proprietate intelectuală, urmează ca, în verificarea legalității și temeiniciei soluției date excepției lipsei de interes, instanța de apel să analizeze îndeplinirea condițiilor interesului reclamantei (de a fi determinat, legitim, personal, născut și actual, în sensul art. 33 C. proc. civ.) luând în considerare calitatea acesteia de persoană interesată, în sensul dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data de 16.12.2019, potrivit dezlegărilor date acestei noțiuni prin prezenta decizie, în analiza motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

În măsura în care va constata că motivele de apel ce vizează soluția dată acestei excepții de către prima instanță nu sunt fondate și va menține dispoziția de respingere a excepției lipsei de interes, instanța de apel urmează a analiza motivele de apel ce vizează fondul litigiului, respectiv cele referitoare reaua credință la înregistrarea mărcii.

Sursa informației: www.scj.ro.