Sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris (NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 839/2017

NCPP: art. 275 alin. (2), art. 339 alin. (4), art. 340, art. 549^1

Analizând contestația formulată pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale relevante în materia de referință, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, o constată ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 549^1 C. proc. pen., în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, și sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale sau a desființării unui înscris, ordonanța de clasare sau, după caz, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoțită de dosarul cauzei, se înaintează instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunțarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanța de renunțare la urmărirea penală.

În procesul penal, desființarea totală sau parțială a unui înscris reprezintă o modalitate fie de reparare în natură a prejudiciului cauzat prin infracțiuni de rezultat (când desființarea unui înscris constituie o măsură prin care se restabilește, practic, situația anterioară săvârșirii infracțiunii), fie de înlăturare a stării de pericol ce ar deriva din menținerea în circuitul civil a unor înscrisuri necorespunzătoare adevărului, caracteristică infracțiunilor de fals și care constituie finalitatea procedurii prevăzute de art. 5491 C. proc. pen.

Din interpretarea dispozițiilor legale precitate rezultă că, în situația în care, într-o cauză penală, se pune problema desființării unui înscris falsificat, în ipoteza clasării sau a renunțării la urmărirea penală, procurorul are obligația să sesizeze judecătorul de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală sau parțială a înscrisului, ordonanța de clasare sau, după caz, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, conținând această dispoziție, confirmată în procedura prevăzută de art. 339-340 C. proc. pen., constituind actul de sesizare a judecătorului de cameră preliminară.

Deopotrivă, rezultă că obiectul judecății în procedura prevăzută de art. 549^1 C. proc. pen. poartă exclusiv asupra desființării totale sau parțiale a unui înscris constatat fals în procedura penală anterioară desfășurată de procuror, iar nu asupra însuși caracterului fals al acestuia, care determină, subsecvent, anularea sa.

Aceasta presupune, prin urmare, că, în situația în care se solicită desființarea unui înscris ca efect al unei soluții de netrimitere în judecată, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale trebuie să ateste existența infracțiunii de fals, respectiv întrunirea tuturor cerințelor normei de încriminare, dar și persoanele în sarcina cărora s-a decelat forma de vinovăție a intenției, chiar dacă acțiunea penală s-a stins prin prescripție.

Prin urmare, sesizarea formulată de procuror trebuie să-și găsească un fundament probator în dosarul de urmărire penală, acesta fiind punctul de pornire pe baza căruia judecătorul de cameră preliminară, în procedură contradictorie, va putea soluționa sesizarea, administrând, fie din oficiu, fie la cererea părților sau a altor persoane interesate citate în procedură, dacă este cazul, probele necesare pentru definitiva stabilire a caracterului fals al înscrisurilor a căror desființare totală ori parțială este solicitată.

În acest context, circumscriindu-și examenul principiului jurisprudențial conform căruia desființarea înscrisului nu poate fi decât consecința constatării existenței infracțiunii de fals, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată că organul de urmărire penală nu a evidențiat, în ordonanța de clasare, date suficiente pentru a se releva elementele necesare reținerii caracterului fals al înscrisurilor analizate, limitându-se la invocarea împlinirii termenului de pescripție a răspunderii penale a notarului public, ce a paralizat cercetarea penală.

Se reține, în acest sens, că analiza efectuată în actul procedural de clasare nu vizează vreun aspect util identificării elementului material al infracțiunii sesizate în privința notarului public A. (fals intelectual), procurorul limitându-se la a preciza că notarul public a emis certificatul suplimentar de moștenitor în condițiile în care persoanele audiate pe parcursul procedurii notariale, respectiv martorii G. și H., nu au făcut nicio mențiune referitoare la existența celor 3 copii ai defunctului E., aspect, de altfel, invocat, ca atare, în cuprinsul plângerii penale formulate de petentul F. Or, procurorul nu a menționat ce fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului au fost atestate de notar sau care date au fost omise a fi inserate în cuprinsul certificatului suplimentar de moștenitor a cărei desființare se solicită, care îi conferă acestuia un caracter fals.

Dată fiind însă natura juridică a procedurii pendinte, instanța de contestație nu poate suplini integral urmărirea penală și nici nu se poate substitui procurorului pentru a decela, ea însăși, elementele necesare constatării existenței infracțiunii de fals intelectual. Așa fiind, situația juridică a moștenirii defuncților D. și C., constând în imobilul din municipiul Onești, jud. Bacău, poate fi clarificată numai de către instanțele civile, judecătorul de cameră preliminară neputând da o astfel de rezolvare în prezentul cadru procesual.

Deopotrivă, constată că, în prezenta procedură, instanța poate desființa, total sau parțial, înscrisurile falsificate, ale căror efecte se produc, în principiu, asupra persoanelor a căror implicare sau tangență cu activitatea ilicită a fost deja stabilită de către organul de urmărire penală care a emis ordonanța de clasare.

Situația este însă diferită în ipoteza în care, urmare desființării înscrisului falsificat, se tinde și la desființarea actului subsecvent (nefalsificat), nu în scopul înlăturării stării de pericol pe care o implică rămânerea, în circuitul civil, a unui înscris care nu reflectă adevărul – finalitate esențial specifică procedurii prevăzute de art. 549^1 C. proc. pen. -, ci, mai degrabă, în vederea reparării în natură a unui prejudiciu civil – cum este cazul în speță. Or, specificitatea problematicii reparării prejudiciului civil, prin comparație cu cea a desființării unui înscris fals, impune recurgerea la mijloacele procesual civile adecvate și sesizarea instanțelor civile competente.

Pentru aceste considerente, constatând legală și temeinică soluția primei instanțe de respingere a propunerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău de desființare de înscrisuri, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de petentul F. împotriva încheierii nr. 31 din 25 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, dispunând, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

Sursa informației: www.scj.ro.