[UPDATE: Ordinea de zi soluționată] Ședința CSM din 26 martie 2019: Ordinea de zi (Plen)

27 mart. 2019
Vizualizari: 1078

Update 27 martie 2019: Ordinea de zi soluționată din ședința CSM (Plen) din 26 martie 2019. Organizarea concursului de admitere în magistratură

Conform site-ului oficial (www.csm1909.ro), în ședința din 26 martie 2019, CSM a hotărât organizarea concursului de admitere în magistratură, la București, conform calendarului propus de INM, astfel cum a fost modificat de Direcția resurse umane și organizare – Anexa 1 la nota direcției de specialitate.

De asemenea, a aprobat:

– tematica și bibliografia concursului, propuse de Institutul Național al Magistraturii – Anexa 5 la nota direcției de specialitate;

– metodologia privind organizarea și desfășurarea interviului – Anexa 6 la nota direcției de specialitate;

– metodologia privind organizarea și desfășurarea testării psihologice – Anexa 7 la nota direcției de specialitate;

– modelul cererii tipizate de înscriere la concurs – Anexa 8 la nota direcției de specialitate;

– taxa de înscriere la concurs în cuantum de 650 lei, conform propunerii direcției de specialitate.

În aceeași ședință a pronunțat următoarele hotărâri:

– a aprobat numărul și posturile de judecător care urmează a fi scoase la concursul de admitere în magistratură – 48 posturi;

– a aprobat numărul și posturile de judecător în privința cărora se poate dispune suplimentarea în condițiile art. 25 alin. (2) din Regulament – 325 posturi;

– a aprobat numărul și posturile de procuror în privința cărora se poate dispune suplimentarea în condițiile art. 25 alin. (2) din Regulament – 47 posturi;

– a hotărât ca la stabilirea numărului de posturi din listele suplimentare, distinct pentru instanțe și parchete, corespunzător numărului de candidați admiși după cele două etape ale concursului și care nu s-au încadrat în numărul de posturi scoase la concurs, să fi avută în vedere ponderea 3 judecători/2 procurori.

De asemenea, CSM a desemnat psihologul (membru/supleant) și reprezentantul societății civile (membru/supleant), la concursul pentru numirea în funcția de inspector șef al Inspecției Judiciare.

Sursa informației


Potrivit site-ului oficial (www.csm1909.ro), la data de 26 martie 2019, va avea loc ședința Plenului CSM.

Pe ordinea de zi se află mai multe lucrări, dintre care menționăm:

– Desemnarea reprezentantului societății civile și a psihologului în cadrul comisiei de concurs pentru numirea în funcția de inspector șef al Inspecției Judiciare;

– Organizarea unui concurs de admitere în magistratură, în condițiile art. 33 alin.(1) din Legea nr.303/2004, pentru ocuparea unor posturi vacante de judecător și procuror.

Sursa informației

[UPDATE: Ordinea de zi soluționată] Ședința CSM din 26 martie 2019: Ordinea de zi (Plen) was last modified: martie 27th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: