Săvârşirea unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii în calitate de funcţionari publici. Răspunderea civilă delictuală (NCC, NCPC, VCC, NCPP, L. nr. 188/1999)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2111/2020

NCPP: art. 25 alin. (5), art. 27 alin. (2); L. nr. 188/1999: art. 84, art. 85; NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 pct. 6 și 8; VCC: art. 998, art. 999; NCC: art. 1349

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Se reține că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata sumei de bani, ca urmare a săvârșirii de către aceștia a unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii în calitatea lor de funcționari publici în cadrul Administrației Finanțelor Publice Corabia, temeiul juridic la cererea de chemare în judecată fiind răspunderea civilă delictuală.

Pârâții B. și A. au avut calitatea de funcționari publici și au fost cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, fiind achitați prin decizia penală nr. 1931/20.12.2016 a Curții de Apel Craiova, decizie prin care a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă.

Pentru prejudiciul de 503.140,82 RON reclamanta a emis împotriva pârâților decizia de imputare nr. 67/23.02.2012, care a fost însă anulată prin sentința civilă nr. 1779/25.09.2012 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia civilă nr. 2131/28.02.2013 a Curții de Apel Craiova, constatându-se că s-a prescris dreptul de a se emite respectiva decizie de imputare.

Prin decizia recurată în cauză, instanța a reținut, în raport de temeiul de drept al cererii care se referă la art. 25 alin. (5) și art. 27 alin. (2) C. proc. pen. și de instituția răspunderii civile delictuale, că nu în toate cazurile în care acțiunea civilă a rămas nesoluționată în procesul penal este posibilă angajarea răspunderii persoanei față de care s-a dispus achitarea pentru săvârșirea unei fapte penale, întrucât instanța civilă este obligată să analizeze pe fond o astfel de acțiune.

Curtea de apel a confirmat raționamentul instanței de fond, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, indiferent de faptul că împotriva celor doi pârâți a fost formulată o plângere penală, iar faptele care au generat prejudiciul pretins în cauza de față au făcut obiectul unui dosar penal.

S-a apreciat că instanța civilă este chemată să stabilească dacă pârâții pot răspunde delictual civil, în condițiile dreptului comun, pentru producerea unui pretins prejudiciu prin desfășurarea unei activități profesionale specifice statutului lor de funcționari publici și prin raportare la jurisprudența Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea art. 85 din Legea nr. 188/1999.

Reclamanta a criticat decizia recurată, pentru incidența art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând că instanța a reținut în mod eronat că cererea de chemare în judecată este una de recuperare a unui prejudiciu produs de angajat prin încălcarea normelor legale care reglementează funcția sau profesia și aplicarea greșită a Legii nr. 188/1999.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ., invocat de recurentă în susținerea criticii privind greșita apreciere a cererii de chemare în judecată, care este una de recuperare a unui prejudiciu produs de angajat prin încălcarea normelor legale care reglementează funcția sau profesia este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile recurentei legate de incidența dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel se încadrează în exigențele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat soluția adoptată, față de obiectul dedus judecății și de limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată, din care rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de bani ca urmare a săvârșirii de către aceștia a unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, în calitatea lor de funcționari publici, pentru care au fost cercetați penal, instanța lăsând nesoluționată acțiunea civilă.

Astfel, în argumentarea soluției pronunțate de menținere a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, instanța de apel a reținut că răspunderea civilă a celor doi pârâți se angajează în cazurile în care prin acțiunile sau inacțiunile lor au cauzat pagube materiale serviciului public în care își desfășurau activitatea, regulile de răspundere fiind, pe fond, cele din materia răspunderii civile delictuale, iar nu cele contractuale, deoarece raporturile juridice stabilite între părți își au izvorul în actul administrativ de numire în funcția de funcționar public.

Instanța de apel, examinând motivele de apel și în argumentarea în fapt și în drept a soluției pronunțate, a mai arătat că deși devin aplicabile pe fondul cauzei condițiile răspunderii delictuale, din punct de vedere procesual condițiile specifice și proprii ale răspunderii civile a funcționarului public reglementate expres de art. 84 și art. 85 din Legea 188/1999 impun ca reclamanta să urmeze procedura prevăzută de aceste dispoziții, acțiunea directă în fața instanței întemeiată pe prevederile art. 998, 999 C. civ. de la 1864, respectiv art. 1349 și următoarele din noul C. civ. fiind inadmisibilă.

Înaltă Curte constată că soluția instanței de apel a fost argumentată și din perspectiva analizării unui eventual drept de opțiune al reclamantei, arătându-se că prin Legea nr. 188/1999 s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea, astfel că tribunalul a reținut corect că nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general.

Corect s-a apreciat că acțiunea în justiție pentru recuperarea prejudiciului apare ca inadmisibilă, întrucât încalcă dispozițiile art. 84 și 85 din Legea 188/1999 iar aspectul că anterior a fost sesizată instanța penală, care a stabilit definitiv că fapta nu este prevăzută de legea penală și a dispus achitarea, este irelevant în speță, nefiind întemeiată susținerea apelantului în sensul că este suficient să se constate că fapta care a generat prejudiciul derivă dintr-o cauză penală pentru a atrage răspunderea pârâților.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., indicat de reclamantă ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Cum din examinarea criticilor din cererea de recurs nu rezultă că instanța de apel ar fi încălcat sau aplicat greșit vreo normă de drept material, Înalta Curte reține că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme instanța a aplicat în cauză prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și a reținut că acest act normativ reglementează o modalitate specifică de recuperare a unei pagube produse cu vinovăție de către funcționarul public patrimoniului instituției publice, prin emiterea de către conducătorul instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, împotriva căreia funcționarul public are dreptul de a se adresa instanței de contencios administrativ, procedură care a fost, de altfel, urmată în cauză.

Față de cele expuse, Înaltă Curte reține că sunt nefondate susținerile reclamantei și că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., sens în care va respinge recursul, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.