RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. a depus documentația pentru a fi desemnat administrator al sistemului de garanție-returnare în România
Compania RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. a depus la Ministerul Mediului documentele necesare pentru a primi acreditarea de a administra viitorul sistem de garanție- returnare din România.
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie înființată de către asociațiile reprezentative ale producătorilor de băuturi și ale comercianților, prin intermediul căreia va fi gestionat sistemul de garanție-returnare, dacă va fi desemnată ca administrator al sistemului. Conform legii, în condițiile în care este o singură solicitare de desemnare, RetuRO are la dispoziție 30 de zile pentru a coopta ca acționar Statul Român, prin autoritatea publică pentru protecția mediului, iar Ministerul Mediului are 60 de zile la dispoziție pentru a desemna viitorul operator al sistemului.
„În aceste luni, am lucrat intens pentru a finaliza documentația necesară pentru licențiere, respectând toate criteriile stipulate în HG 1074/2021. Este un moment-cheie pentru viitorul sistem de garanție-returnare, cel mai mare proiect de mediu pe care îl va implementa România în următorii ani. În același timp, planul de afaceri aferent dosarului se aliniază cu informațiile pe care le avem de la furnizorii de echipamente, de infrastructură sau de soluții logistice, în ceea ce privește calendarul de implementare”, declară Julia Leferman, Director General al Asociației Berarii României pentru Mediu, unul dintre acționarii RetuRO.
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. a fost formată ca o organizație ce are la bază principiul not-for-profit, ceea ce înseamnă că, prin actul constitutiv, aceasta și-a asumat obligația de a reinvesti eventualul profit exclusiv în dezvoltarea sistemului.
„Acesta este un moment definitoriu pentru noi, iar prin înființarea RetuRO și prin depunerea documentației, suntem cu un pas mai aproape de îndeplinirea unui obiectiv la care lucrăm intens de câțiva ani deja, acela de a implementa sistemul de garanție-returnare în România. Acesta va fi un instrument extrem de important pentru colectarea și ulterior reciclarea ambalajelor de băuturi. Avem încredere și suntem nerăbdători ca acest sistem să devină funcțional, însă mai avem pași importanți de parcurs pentru a ne asigura că va fi implementat corect și că va funcționa în mod corespunzător încă din prima zi. Pentru ca acest lucru să se întâmple, dincolo de toate acțiunile pe care le va întreprinde RetuRO, dacă va fi desemnat ca administrator al sistemului, e nevoie de efort și pentru modificarea legislației primare de mediu și a celei fiscale, dar și de campanii intense de conștientizare pentru a obișnui consumatorul român cu sistemul de garanție-returnare”, declară Alice Nichita, Președinte al Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, cel de-al doilea acționar al RetuRO.
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. are în acționariat reprezentanți ai producătorilor de băuturi răcoritoare, ai producătorilor de bere și ai comercianților din comerțul modern.
În conformitate cu prevederile legale, viitorul operator al sistemului de garanție-returnare în România va fi autorizat și supravegheat de către autoritățile guvernamentale abilitate și va avea următoarele responsabilități:
- să implementeze sistemul de garanție-returnare la nivel național;
- să obțină finanțarea necesară pentru implementarea sistemului;
- să instaleze centrede sortare și numărare a ambalajelor colectate prin sistem;
- să semneze aproximativ 000 de contractecu comercianții, ce vor avea obligația de a organiza centre de returnare, și aproximativ 4.000 de contracte cu producătorii și importatorii de băuturi;
- să asigure colectarea, sortarea și ulterior reciclarea deșeurilor de ambalaje, pentru a se asigura circularitatea acestora și conversia lor în materiale noi, reutilizabile;
- să gestioneze campania de informare a consumatorilor despre sistemul de garanție-returnare.
„Din octombrie 2021, imediat după adoptarea H.G. nr. 1074/2021, lucrăm susținut la îndeplinirea formalităților pentru înființarea Asociației Retailerilor pentru Mediu. Alături de cele două asociații ale producătorilor, suntem foarte dedicați să facem toate demersurile necesare implementării sistemului de garanție-returnare în România. RetuRO este un nou pas către operaționalizarea unui instrument necesar pentru țara noastră. Totodată, continuăm să avem o bună colaborare între toate părțile implicate și să lucrăm împreună la un plan clar și transparent, astfel încât sistemul să fie coerent atât pentru comercianți, cât, mai ales, pentru consumatori”, declară Maria Maxim, Președinte al Asociației Retailerilor pentru Mediu, al treilea acționar al RetuRO.
Încă din 2018, industria producătorilor de băuturi a susținut introducerea sistemului de garanție- returnare în România, purtând un dialog constant cu autoritățile și cu toate părțile implicate. Termenul de implementare al sistemului, așa cum este prevăzut în acest moment în legislația aplicabilă, este luna octombrie 2022, însă, din perspectivă operațională, este necesară o reevaluare a acestuia. Un termen mai realist ar fi unul de 18 luni, calculat din momentul în care operatorul primește acreditarea, termen ce ar fi absolut necesar pentru setarea infrastructurii, care presupune: organizarea punctelor de returnare de către comercianți, operaționalizarea centrelor de sortare și numărare la nivel regional, setarea sistemului IT care va asigura registrul ambalajelor, efectuarea unei campanii de educare a publicului larg și nu numai.
Compania RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. se angajează să implementeze sistemul de garanție-returnare în România într-un mod cât mai eficient, în așa fel încât să fie la îndemâna consumatorilor încă din prima zi de funcționare. Obiectivele de colectare și reciclare impuse de Uniunea Europeană sunt ambițioase, însă un dialog constant între producători, comercianți și autorități ne va aduce tot mai aproape de îndeplinirea lor.
Despre sistemul de garanție-returnare
Sistemul de garanție-returnare reprezintă un sistem în care românii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, practic în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Scopul acestui sistem este de a introduce ambalajele într-o economie circulară, ajutând România să atingă țintele naționale de colectare și reciclare agreate la nivel european, care cer, spre exemplu, ca până în anul 2025 să se colecteze 77% din PET-urile puse pe piață, iar până în anul 2029 – 90%. De asemenea, sistemul va ajuta la atingerea noilor ținte de colectare și reciclare pentru restul tipurilor de materiale, și anume 75% pentru sticlă și 60% aluminiu, începând cu anul 2030.
Despre asociațiile acționare în RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A.
Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Retailerilor pentru Mediu sunt asociații înființate special pentru a asigura implementarea, gestionarea, operarea și finanțarea sistemul de garanție-returnare (SGR) în România, ca acționari în cadrul RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. Scopul lor este de a contribui, prin toate mijloacele legale, la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, în vederea prevenirii și reducerii impactului asupra mediului.