Respingerea contestației la executare. Menținerea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării (NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 1005/2017

L. nr. 302/2004: art. 31, art. 32, art. 36 alin. (2), art. 43 alin. (5), art. 52 alin. (3), art. 57; NCPP: art. 275 alin. (2)

Se reține că față de persoana extrădabilă A. a fost emis mandatul de punere în executare a pedepsei nr. 2017/1/4994/ESAS din data de 17 mai 2017 în vederea executării pedepsei de 7 ani, 5 luni și 29 de zile de închisoare stabilită prin sentința de condamnare din data de 03 decembrie 2013 a Înaltei Curți Penale, nr. 20 din Istanbul.

Se observă că cererea de extrădare este formulată în scris de către autoritatea competentă a statului solicitant și este însoțită, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, de hotărârea de condamnare, cu mențiunea rămânerii definitive, de mandatul de executare a pedepsei închisorii, mandatul internațional de arestare, expunerea faptelor pentru care se solicită extrădarea, precum și dispozițiile legale aplicabile că între România și Republica Turcia există o convenție privind transferul persoanelor condamnate, ratificată prin Legea nr. 99/1992, prin care cele două state s-au angajat să-și acorde reciproc, în condițiile prevăzute în convenția anterior menționată, transferarea persoanelor condamnate, (art. 2 din Convenția între România și Republica Turcia privind transferul persoanelor condamnate din 28 mai 1991, ratificată prin Legea nr. 99/1992).

Totodată, se reține că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate este prevăzută și de legea română, că pentru această faptă nu a intervenit prescripția, potrivit legislației naționale, că pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare din Republica Turcia este mai mare de 4 luni închisoare, aspecte față de care se apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune extrădarea persoanei solicitate.

Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii arestării provizorii, aceste dispoziții fiind aplicabile în cursul soluționării cererii de extrădare. Or, în cauză, cererea de extrădare formulată de autoritățile din Turcia a fost admisă prin sentința penală nr. 186/F din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2017 (nr. x/2017).

În acest sens, instanța conchide că dispozițiile art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 nu mai sunt incidente, devenind aplicabile dispozițiile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, dispoziții aplicate prin sentința penală nr. 186/F din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, „în cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, hotărăște admiterea cererii de extrădare, dispunând, totodată, menținerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57”.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că opoziția la extrădare a persoanei solicitate este fundamentată, în esență, pe neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 31 și 32 din Legea nr. 302/2004, privind dreptul la apărare și judecarea în lipsă, aspecte care sunt recunoscute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În cauză nu există niciun indiciu, care să echivaleze cu neexercitarea dreptului la un proces echitabil, inclusiv prin asigurarea dreptului la apărare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că măsura arestării provizorii în vederea extrădării nu a încetat de drept, motiv pentru care a respins, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 186/F din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2017 (nr. x/2017).

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată persoana solicitată A. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sursa informației: www.scj.ro.