Respingerea cererii privind repunerea în termenul de declarare a căii de atac. Calcularea termenului de revizuire de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri (NCPC, Constituția României, L. nr. 310/2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 2389/2020

NCPC: art. 25 alin. (1), art. 27, art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I, art. 185 alin. (1), art. 186, art. 430 alin. (2), art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (1), art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 513 alin. (4) teza I, art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I; Constituția României: art. 21, art. 24, art. 129, L. nr. 310/2018: art. I pct. 61

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, trebuie subliniat că, deși recurentul a indicat, în mod expres, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile acestuia, în sensul că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 186 și art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la faptul că nu a fost analizată aplicabilitatea art. 430 alin. (2) din același cod, se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În concret, recurentul a susținut că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu trebuia să respingă cererea privind repunerea în termenul de declarare a căii de atac, ci trebuia să facă aplicarea art. 186 C. proc. civ. în considerarea faptului că din motive temeinice nu a avut posibilitatea să cunoască considerentele deciziei atacate anterior datei de 28 ianuarie 2019.

Instanța supremă reține că potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Neexercitarea oricărui act procedural în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel, în conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Motivul invocat de revizuent în susținerea cererii de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac în retractare nu se circumscrie sintagmei „motive temeinic justificate”, de tipul celor avute în vedere de legiuitor la momentul edictării art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.

Faptul că recurentul din prezenta cauză nu a avut posibilitatea să cunoască, în termenul de o lună prevăzut de lege, considerentele deciziei nr. 2606/13.12.2018 a Curții de Apel București, nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea căii de atac, întrucât art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu distinge după momentul comunicării hotărârii atacate cu revizuire, termenul fiind calculat prin raportare la data rămânerii definitivă a ultimei hotărâri, care în cazul de față, este data pronunțării acesteia.

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., „când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

Prin calcularea termenului de revizuire de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care coincide cu data pronunțării acesteia, nu este încălcat dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituție, întrucât instanța de revizuire nu are competențe să examineze pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci analizează doar dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea lucrului judecat a unei hotărâri pronunțate anterior. Chiar dacă autoritatea de lucru judecat privește atât dispozitivul hotărârii judecătorești, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, în cazul motivului de revizuire privind contrarietatea de hotărâri este protejat numai efectul negativ, nu și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, aspect ce rezultă din conținutul dispozițiilor art. 513 alin. (4) teza I din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, incidentă în cauză potrivit art. 25 alin. (1) și art. 27 C. proc. civ.

În acest sens, s-a pronunțat Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020 și prin decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva momentului de la care se calculează termenul procedural de exercitare a acestei căi extraordinare de atac în situația în care nerespectarea autorității de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile prin raportare la care se invocă motivul de revizuire menționat.

Instanța de contencios constituțional a statuat că:

„faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nu contravine prevederilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită”.

Curtea a mai reținut că „obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților”. Tot astfel, Curtea a statuat că „în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21”.

De asemenea, s-a constatat că „formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunțării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădește accesul liber la justiție al revizuentului și nici dreptul său la un proces echitabil”.

Aserțiunea recurentului referitoare la faptul că i se aplică noua concepție a C. proc. civ. din perspectiva sensului pe care legiuitorul îl conferă, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018, efectelor autorității de lucru judecat la care se referă art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primită.

Aceasta deoarece dispozițiile procedurale ale Legii nr. 310/2018 se aplică, de regulă, numai proceselor și executărilor silite începute ulterior intrării în vigoare, raportat la art. 24 din C. proc. civ., potrivit căruia dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

În continuare, ținând cont de prevederile art. 25 alin. (1) din același cod, potrivit cărora procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acestei legi, rezultă că art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, nu se aplică procesului de față care, la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, era deja început (cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. D. S.R.L., fiind înregistrată la 15 iunie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă), ci exclusiv celor demarate ulterior datei de 21 decembrie 2018.

În speță, ultima hotărâre pretins potrivnică – decizia civilă nr. 2606 din 13.12.2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă – a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii, a rămas definitivă la data pronunțării, respectiv la 13 decembrie 2018, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I raportat la alin. (2) teza finală, al aceluiași articol din C. proc. civ., fiind pronunțată în apel, într-un dosar având ca obiect contestația formulată de un creditor al debitoarei D. S.R.L. împotriva tabelului preliminar de creanțe modificat nr. 2, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 7092/04.04.2018.

Așadar, termenul imperativ de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă la data de 13 decembrie 2018.

Fiind un termen stabilit pe luni, devin aplicabile dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I din C. proc. civ., care prevăd că termenele socotite pe luni se împlinesc în ziua corespunzătoare din ultima lună.

Cum termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 13 decembrie 2018, rezultă că ultima zi în care putea fi depusă cererea de revizuire a fost 14 ianuarie 2019 (prima zi lucrătoare care a urmat zilei de 13 ianuarie 2019), conform dispozițiilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

În acest context, instanța supremă constată că formularea cererii de revizuire în luna februarie 2019 s-a făcut cu nerespectarea termenului imperativ defipt de lege, ceea ce a atras decăderea părții din dreptul de a exercita calea de atac în retractare a revizuirii întemeiate pe motivul contrarietății, conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, decizia atacată se dovedește a fi legală, așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat în cauză urmează să fie respins ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.