Regimul juridic al societăţii cu răspundere limitată în sistemul de drept bulgar

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Noțiuni generale

Legea comercială bulgară definește, în mod general, în a zecea sa secțiune, societățile, în art. 63 alin. (1), ca fiind: „unirea a doua sau mai multor persoane în scop de a desfășura activități comerciale cu resurse comune”. Alineatul 3 face precizarea că: „societățile comerciale sunt persoane juridice”.

O definiție dată de doctrină ar fi: „Societățile comerciale sunt rezultatul asocierii a două sau mai multor persoane, pe baza unui contract, care se înțeleg să pună în comun resurse și cunoștințe cu scopul de a desfășura activități comerciale, astfel, rezultând o entitate juridică nouă”^[1].

Articolul 63 ne mai arată prin dispozițiile alineatului 2 că, în anumite cazuri prevăzute de lege, societățile pot fi înființate de către o singură persoană.

Din reglementarea legii comerciale reiese că formele de societăți sunt numerus clausus (limitate), ele fiind enumerate în art. 64 alin. (1) pct. 1-5, astfel:

1. Societatea în nume colectiv;

2. Societatea în comandită simplă;

3. Societatea cu răspundere limitată;

4. Societatea pe acțiuni;

5. Societatea în comandită pe acțiuni.

În Bulgaria, nu se pot înființa decât acele societăți care sunt strict prevăzute în alineatul 2. Principiul legalității a fost stabilit în interesul securității juridice. În măsura în care societățile intră în raporturi juridice cu o multitudine de alți subiecți de drept, raporturi ce au o natură publică, este necesar ca acestea să aibă o reglementare legală. În caz contrar, ar exista un haos economic și ar apărea o mulțime de formațiuni neidentificabile^[2].

Alineatul 3 al articolului 64 clasifică societățile în două categorii, anume societăți de persoane și societăți de capitaluri. Societățile de persoane sunt societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă, iar societățile de capitaluri cuprind societatea cu răspundere limitată, societatea pe acțiuni și societatea în comandită pe acțiuni. Criteriul acestei clasificări este importanța caracterului personal (intuitu personae), acest caracter referindu-se la măsura în care caracteristicile persoanei asociatului sunt luate în vedere în ceea ce privește apartenența acestuia la societate.

Societățile de persoane se constituie pe baza încrederii reciproce dintre asociați, acestea având de obicei un număr mic de persoane. În societățile de capitaluri, relațiile dintre asociați nu au importanță, ele sunt constituite dintr-un număr mare de asociați, iar ceea ce contează este capitalul social investit. Societatea cu răspundere limitată este considerată o societate de capitaluri, deși această are unele din caracterele societății de persoane, și anume caracterul intuitu persoane și numărul mic de persoane în anumite situații.

Aceste cinci forme de societăți se mai clasifică în societăți în care asociații răspund solidar și nelimitat (societatea în nume colectiv și societatea în comandită simplă) și societăți în care asociații răspund numai până în limita capitalului social subscris (societatea pe acțiuni, societatea în comandită pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată).

Pe lângă definiția generală a societăților, codul comercial definește și societatea cu răspundere limitată în articolul 113 numit „definiție” din secțiunea a treisprezecelea a legii: „Societatea cu răspundere limitată poate fi înființată de către una sau mai multe persoane fizice sau juridice, care vor răspunde pentru obligațiile societății proporțional cu partea lor vărsată în capitalul social”. Indubitabil, acest articol nu este o definiție, ci arată doar unele dintre caracteristicile societății cu răspundere limitată. În plus conține inexactități conceptuale. Asociații nu răspund pentru obligațiile societății. Responsabilitatea revine societății, ca persoană juridică, această fiind cea care a încheiat actele creatoare de obligații, în nume propriu. Obligația asociaților este față de societate în legătură aducerii aportului, iar nu față de creditorii societății^[3].

Caracteristicile esențiale ale S.R.L.-ului pot fi deduse analizând legea comercială. Din reglementările generale ale societăților vor reieși anumite aspecte. Astfel, societatea cu răspundere limitată este o societate comercială, asta însemnând că i se aplică toate dispozițiile generale ale legii comercial adresate societăților în mod general.

De asemenea, S.R.L.-ul este persoană juridică și răspunde ea însăși pentru obligațiile sale. Asociații nu răspund pentru obligațiile societății, așa cum societatea nu răspunde pentru obligațiile lor. Asociații vor participa obligatoriu la constituirea capitalului social al societății cu răspundere limitată și vor răspunde în limita capitalului social subscris. Valoarea minimă a capitalului social este stabilită prin lege, în momentul înființării trebuind vărsată cel puțin valoare respectivă. Un alt aspect este acela că S.R.L.-ul este o societatea „închisă”, acceptarea unui nou asociat făcându-se prin hotărârea A.G.A.

Totodată, asociații participă la conducerea societății și sunt obligați să coopereze pentru realizarea activității societății. Pe lângă toate acestea S.R.L.-ul împrumută și din caracteristicile societăților de persoane, astfel relațiile personale dintre asociați jucând un rol important în constituirea acesteia^[4].

Elementele specifice contractului de societate

Contractul de societate, pe lângă elementele generale necesare la încheierea oricărui contract (consimțământul părților, cauza licită și morală, obiectul determinat și licit precum și capacitatea de a contracta), are și elemente specifice care trebuie respectate la formarea contractului de societate, și anume: aportul, affectio societatis, realizarea și împărțirea beneficiilor.

Aportul este element esențial al formării capitalului social al societăți. Articolul 117 arată necesitatea aportului, în alineatul 1 „Capitalul societății cu răspundere limitată (…) este alcătuit din aporturi ale asociaților, care nu pot fi mai mici de un leva” și 2 „totalitatea aporturilor trebuie să fie egală cu capitalul social al societății”. Aporturile sunt datorate de asociați și în cazul majorării capitalului social. Art. 148 alin. (1), pct. 2 și 3 enunță că „Majorarea capitalului social se realizează prin subscrierea unor aporturi noi de către asociați”, și că „majorarea capitalului social se realizează prin aprobarea unor asociați noi”. Cea de a doua ipoteză în pct. 3 este legată de art. 122, anume aprobarea asociaților noi: „asociatul nou este acceptat de către adunarea generală a asociaților, pe baza cererii sale scrise în care acceptă condițiile contractului societății”, astfel, acceptând condițiile contractului, el se obligă să aducă aport, care va mări capitalul social.

Deci, rezultă că aportul reprezintă valoarea patrimonială cu care asociatul contribuie la formarea capitalului social la momentul constituirii societății sau, ulterior, la majorarea capitalului social, aceste aporturi neputând avea valoare mai mică de un leva^[5].

Art. 120 ne arată că aducerea aportului este obligatorie: „Fiecare asociat este obligat să plătească/ să verse partea pe care a subscris-o la formarea capitalului social, în ordinea și după regulile arătate în contractul societății”. Reiese, așadar, că aportul este o condiție pentru dobândirea calității de asociat.

Aporturile asociaților pot fi diferite ca valoarea sau ca obiect. Nu este necesar ca ele să fie egale pentru fiecare asociat [art. 117 alin. (3)], iar acestea se determină în contractul de societate^[6].

Un aport poate fi asumat în comun de către două sau mai multe persoane [art. 117 alin. (4)], în acest fel ei dobândind parți sociale în co-proprietate. Aceste persoane vor deveni asociați, dar vor putea exercita drepturile lor de asociați doar împreună. Ei răspund solidar pentru obligațiile care provin din această parte socială^[7].

Aportul în cazul societății cu răspundere limitată este de doua tipuri: aport în numerar și aport în natură^[8]. Primul trebuie vărsat la momentul constituirii societății. Aportul este în leva.

Aportul în numerar îi asigură asociatului dreptul la părțile sociale corespunzătoare capitalului social subscris. Când vine vorba de bunurile achiziționate cu sumele provenite din aportul asociaților, dreptul de proprietate asupra acestora îi revine societății, ca persoană juridică de sine stătătoare, iar nu asociaților^[9].

Aportul în natură poate avea ca obiect bunuri mobile și imobile, corporale sau incorporale aflate în proprietatea asociatului. Dreptul de proprietate asupra acestora trebuie să fie probat prin actul de proprietate. Nu pot fi aduse ca aport bunurile mobile sau imobile în proprietatea unei terțe persoane. Pentru a se identifica ce valoare din părțile sociale revine asociatului, aportul în natură adus de acesta va fi evaluat în bani^[10]. Evaluarea va fi făcută de asociați sau de către un expert. Vărsarea aportului în natură se face prin transferul dreptului pe care asociatul îl are asupra bunului adus ca aport către societate. Vărsarea are loc la momentul înmatriculării societății (și nu la momentul încheierii contractului de societate)^[11].

Capitalul social este construit din aporturile asociaților, iar partea din capitalul social ce le revine asociaților în urma aducerii aportului, în cazul S.R.L.-ului, se numește parte socială^[12].

Conceptul de affectio societatis nu este tratat în doctrină bulgară, dar intenția asociaților de a se asocia în scopul formării unei societăți reiese din anumite practici precontractuale. În faza precontractuală, viitorii asociați se întâlnesc cu scopul de a discuta/negocia formarea societății, motivele și interesele în vederea cărora se asociază și formează societatea și de a stabili scopurile și obiectivele societății. Ei discută elemente legate de obiectul activității societății, capitalul social și celelalte surse de fonduri necesare pentru desfășurarea activității societății. Tot în această etapă se clarifică felul și valoarea aporturilor. În baza acestor întâlniri se decide structura de conducere a societății, dreptul de vot, împărțirea dividendelor, firma, sediul social precum și toate celelalte subiecte de interes al asociaților. Asociații pot să semneze un contract (contract pregătitor/ante contract)^[13] conținând elementele care s-au discutat și asupra cărora s-a ajuns la consens^[14]. Semnarea acestui contract nu are efetul înființării societății.

Scopul pentru care este înființată o societate și pentru care aceasta își desfășoară activitatea este obținerea beneficiilor sau manipularea profitului economic în așa fel încât societatea să se dezvolte. În ceea ce privește beneficiile, acestea sunt împărțite între asociați. Aceștia au dreptul la o cotă-parte din câștig proporțională cu partea lor socială, dacă nu se prevede altfel în contractul societății [art. 133 alin. (1)]. Această cotă-parte poartă denumirea de dividende. Dreptul este consacrat și în art. 123: „fiecare asociat (…) are dreptul de a primi dividende”. Așadar, dividendele reprezintă partea de profit net pe care asociații o primesc după încheierea exercițiului/anului financiar.

Felul în care se vor repartiza dividendele în societatea cu răspundere limitată se stabilește în contractul de societate sau în actul constitutiv (pentru S.R.L.-ul cu unic asociat) și ele sunt plătite după luarea hotărârii prin care se stabilesc de către adunarea generală a asociaților (art. 137, alin. 1, pct. 3), ea fiind organul suprem de deliberare și decizie al societății, ce are atribuția, printre altele, de a decide cu privire la împărțirea dividendelor^[15]. Dividendele pot fi distribuite în diferite modalități. Acestea pot fi plătite în numerar, modalitatea reprezentând regula în doctrină, sau prin alocarea unor noi părți sociale, ipoteză întâlnită doar în cazul majorării capitalului social. Dividendele se plătesc în termenul prevăzut în hotărârea adunării generale a asociaților.

Pentru ca dividendele să poată fi împărțite între asociați, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: să se fi încheiat anul financiar, să fi fost acceptate/aprobate situația financiară și bilanțul anual, să existe o hotărâre A.G.A. referitoare la modul de utilizare a profiturilor realizate, la distribuirea și plata acestora și, nu în ultimul rând, să fi fost realizat profit după încheierea anului financiar^[16].