Refuzul punerii în executare a mandatului european de arestare. Împrejurarea specială care să justifice un astfel de refuz (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 209/2018

L. nr. 302/2004: art. 98 alin. (2) lit. c), NCP: art. 162 alin. (1) lit. b), NCPP: art. 275 alin. (2) și (6)

Astfel, privitor la susținerea persoanei solicitate în sensul că acesta are din anul 2001 reședința stabilă în România unde desfășoară și activități economice, Înalta Curte consideră că această împrejurare poate constitui, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, un temei pentru refuzul punerii în executare a mandatului european de arestare. Cu toate acesta, trebuie avut în vedere că regula în această materie este că autoritățile de executare dau curs cererilor de executarea a unor mandate de arestare europeană, la solicitarea autorităților emitente din statele membre ale Uniunii Europene, bazându-se pe principiului recunoașterii și încrederii reciproce.

Așadar, respingerea cererii de executarea a unui mandat european de arestare pentru acest motiv ar trebuie să aibă la bază împrejurării speciale care să justifice un astfel de refuz. Or, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor astfel de împrejurării, ci doar că persoana solicitată este rezident în România de mai multă vreme (ultima carte de rezidență fiindu-i emisă la 24 octombrie 2010) și desfășoară activități economice.

Referitor la susținerea apărării în sensul că, pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, s-ar fi împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei, Înalta Curte constată că, așa cum s-a reținut mai sus, persoana solicitată are de executat pedeapsa de 9 ani, 3 luni și 29 zile închisoare și cea de 3 luni arestare, aplicată prin Ordinul de închisoare al Procuraturii Republicii din Modena 28 martie 2011.

Potrivit art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, printre altele, când, conform legislației române, executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.

Potrivit legii române (art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen.), executarea pedepselor cu închisoarea mai mici de 20 de ani se prescrie într-un termen de 5 ani la care se adaugă pedeapsa ce se execută. În cauză, așa cum s-a reținut, persoana solicitată are de executat o pedeapsă rezultantă de 9 ani, 3 luni și 29 de zile, plus 3 luni arest. Așadar, adăugând la pedeapsa ce se execută cei 5 ani prevăzuți la dispozițiile amintite, rezultă că termenul de prescripția a executării acestei pedepse este de 14 ani, 3 luni și 29 de zile, care a început că curgă la 28 martie 2011, nefiind împlinit la acest moment.

În sfârșit, privitor la susținerea persoanei solicitate în sensul că a fost judecat și condamnat în lipsă în statul solicitant, fiind aplicabile dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident acest motiv de refuz al executării.

Astfel, din mandatele europene de arestare depuse la dosar a rezultat (cu excepția cauzei soluționate prin sentința penală 480/96 – când a participat personal la proces), că persoana solicitată într-adevăr nu a participat personal la procesele respective. Cu toate acestea, persoana solicitată a fost reprezentată de apărător în persoana avocatului B. din Baroul Modena, care a și formulat recurs, respectiv apel, în două cauze, cea soluționată prin sentința nr. 73/04 n. 1585/03 Reg. Trib. RGNR 598/98 și cea soluționată prin sentința nr. 26/98 n. 376/97 Reg. Trib. RGNR 125/96, Tribunalul din Modena. În cauza ce a fost soluționată prin sentința nr. 3520 n. 1144/06 Reg. Trib. RGNR 920/05, Tribunalul din Modena, persoana solicitată a fost judecată în lipsă însă a fost asistată de avocat de încredere în cursul procesului, de care avea și cunoștință și pentru că a asistat la operațiunile de sechestrare a mijloacelor în obiectul de apropriere.

În consecință, Înalta Curte constată că sentința contestată este legală și temeinică, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 302/2004 nefiind incident niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al executării.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 11 din data de 26 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., persoană solicitată va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoană solicitată, în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului, urmând ca onorariul interpretului de limbă italiană să fie plătit din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sursa informației: www.scj.ro.