Recurs declarat admis. Casarea deciziei instanței de apel. Trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului în ce priveşte dobânda penalizatoare (NCPC, VCPC, VCC, O.G. nr. 13/2011, L. nr. 71/2011)

24 ian. 2020
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 962

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 906/2019

O.G. nr. 13/2011: art. 3 alin. (2); VCPC: art. 522 alin. (2); VCC: art. 1088 alin. (2), art. 1341, art. 1531 alin. (1) și (2), art. 1535; L. nr. 71/2011: art. 5; NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 497

Forumul Național de Drept Bancar, ediția a II-a

1) Recursul dedus judecății de pârâtă, prin care s-a contestat recunoașterea dreptului reclamantei de a fi despăgubită cu dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 aferentă echivalentului în RON al sumei de 5.175.020 USD, calculată pe fiecare zi de întârziere începând cu 31.07.2014 până la data plății efective, este nefondat.

Potrivit recurentei-pârâte, soluția instanței de apel este nelegală sub un dublu aspect: pe de o parte, întrucât a apreciat greșit asupra inexistenței efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 97/24.09.2012 a Curții de Apel București în privința necuprinderii în sfera art. 522 alin. (2) vechiul C. proc. civ. a dreptului la actualizarea prețului de adjudecare cu indicele de inflație sau cu dobânda legală; pe de altă parte, nelegalitatea ar decurge din aprecierea eronată a instanței de apel în sensul că sumele solicitate cu titlu de dobânzi legale se încadrează în limitele art. 522 alin. (2) vechiul C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că niciuna din aceste susțineri nu poate fi reținută.

Astfel, după cum corect a reținut și instanța de apel, pretenția vizând acordarea de dobânzi legale la suma de 5.175.020 USD nu a făcut obiectul judecății finalizate prin Sentința civilă nr. 97/24.09.2012 a Curții de Apel București, litigiu ce a soluționat cererea S.C. A. S.R.L. de întoarcere a executării silite prin obligarea AAAS la restituirea sumei de 5.175.020 USD, actualizată cu rata inflației.

Prin această sentință, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursului (Decizia civilă nr. 4273/3.12.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă) a fost încuviințată doar cererea de restituire a sumei menționate, nu și aceea a actualizării debitului principal cu rata inflației. În privința acestei din urmă pretenții, instanța care a pronunțat hotărârea a reținut că suma datorată este exprimată în valută (dolar american) care s-a apreciat față de moneda națională până la momentul soluționării litigiului, că din modul de calcul se înțelege că nu s-a avut în vedere o actualizare cu o eventuală rată de inflație a monedei străine, ci aplicarea dobânzii legale, ce nu corespunde obiectul cererii de chemare în judecată și, de asemenea, că în raporturile dintre părți sunt aplicabile dispozițiile art. 522 alin. (2) C. proc. civ., din al cărui conținut s-a apreciat că poate face obiectul restituirii prețul de adjudecare, în limita sumei încasate, care nu poate fi majorată prin actualizarea cu rata inflației.

Nefăcând obiectul de cercetare judecătorească în Dosarul nr. x/2011, nici statuări din partea instanței de judecată nu puteau exista asupra dreptului reclamantei la dobânzi legale în raport de conținutul art. 522 alin. (2) C. proc. civ., în cuprinsul Sentinței civile nr. 97/24.09.2012 a Curții de Apel București. Ceea ce nu a fost dedus judecății și, mai ales, ceea ce nu dezleagă prin hotărârea sa o instanță de judecată, nu are cum să fie înzestrat cu puterea lucrului judecat, astfel că fără temei și lipsit de orice bază reală se prevalează recurenta-pârâtă de puterea lucrului judecat a menționatei sentințe în sensul unei statuări asupra necuprinderii în textul art. 522 alin. (2) din vechiul C. proc. civ. a dobânzii legale.

Singura trimitere a considerentelor Sentinței nr. 97/2012 la mențiunea de dobânzi legale – atunci când semnalează incorectitudinea calcului pretinsei actualizări efectuat, nu în raport de o eventuală rată de inflație a monedei străine (USD), ci prin aplicarea dobânzii legale – susține ideea exprimată anterior, aceea că dobânda legală nu a făcut obiectul judecății, de vreme ce instanța reține că o atare pretenție „nu corespunde obiectului cererii de chemare în judecată”.

Astfel fiind, argumentul că se opune recunoașterii dreptului reclamantei la acordarea dobânzii legale aplicate sumei de 5.175.020 USD, puterea lucrului judecat a Sentinței civile nr. 97/2012 prin care s-ar fi statuat asupra incidenței între părți a dispozițiilor art. 522 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., dar și asupra faptului că suma încasată nu poate fi actualizată nici cu rata inflației, dar nici conform altui criteriu de actualizare, cum ar fi dobânda legală, reprezintă o adăugare nepermisă pe care prima instanță a adus-o considerentelor hotărârii analizate și o interpretare eronată a acesteia.

Această statuare greșită a primei instanțe, în mod legal și justificat înlăturată de curtea de apel, este și consecința confundării rolului ori funcției dobânzii legale – de fructe civile, în cazul dobânzii convenționale sau de daune-interese (dobânda moratorie, penalizatoare) pentru neexecutarea ori pentru executarea cu întârziere a unei obligații bănești, funcție care este și cea a pretențiilor din acțiunea reclamantei – cu acela al unei actualizări a creanței (operațiune prin care se asigură menținerea puterii de cumpărare în cazul unei sume exprimată într-o monedă afectată de fenomenul inflaționist).

Această premisă de analiză greșită a primei instanțe, a fost corect explicată și înlăturată de instanța de apel.

Cât privește sfera de cuprindere a dispozițiilor art. 522 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., pe care recurenta-pârâtă o vede ca fiind limitată la suma încasată cu titlu de preț de adjudecare în considerarea particularității speței, așadar prin excluderea posibilității acordării de dobânzi legale, instanța de apel a statuat din nou în mod corect, înlăturând apărarea AAAS în acest sens.

Susținerile recurentei-pârâte nu au nici un suport în dispozițiile textului de lege menționat. Practic, nimic din tezele de reglementare ale acestuia nu lasă de înțeles că norma în discuție și-ar propune a consacra o excepție de la regulile generale aplicabile materiei răspunderii, între care se regăsește și principiul reparării integrale a prejudiciului, a cărui expresie este cererea de plată a daunelor moratorii sub forma dobânzii legale.

Pachet: Principiile procedurei judiciare

Reglementând dreptul de regres al adjudecatarului evins împotriva creditorilor care au încasat prețul de adjudecare, alin. (2) al art. 522 din vechiul C. proc. civ. stabilește limita răspunderii la „suma încasată de aceștia” nu în scopul înlăturării vreuneia din regulile aplicabile reparării prejudiciului (limite obiective), ci pentru a limita răspunderea între creditorii ce s-au îndestulat din prețul adjudecării (limite subiective), atunci când e cazul, la suma încasată de fiecare dintre aceștia, prevăzând că niciunul dintre ei nu poate fi ținut pentru întreg ori în numele celorlalți.

Recurenta-pârâtă nu detaliază ce face atât de particulare raporturile între părți cât să se admită că, spre deosebire de cumpărătorul dintr-un contract de vânzare-cumpărare ce a fost evins – care, potrivit art. 1341 din vechiul C. civ., poate cerere restituirea prețului, fructele bunului, spezele din procesul deschis contra vânzătorului sau a celui deschis de evingător, daunele-interese și spezele contractului de vindere -, adjudecătorul unui bun la licitație publică (care este cumpărătorul dintr-o vânzare forțată), de asemenea evins, nu ar avea dreptul decât la restituirea prețului, nu însă și a daunelor-interese sub forma dobânzii legale.

Întrucât o dispoziție legală care să limiteze în acest fel răspunderea sa nu a fost arătată de recurenta-pârâtă și întrucât o asemenea soluție nu se poate justifica în dispozițiile art. 522 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., Înalta Curte apreciază criticile susținute de această parte ca fiind nefondate, astfel că va respinge, în consecință, recursul său.

2) Recursul dedus judecății de reclamantă a contestat data de la care, prin hotărârea instanței de apel, i-a fost recunoscut dreptul la acordarea dobânzii legale calculată la suma de 5.175.020 USD, respectiv data cererii de chemare în judecată, 31.07.2014.

Determinarea acestui moment a fost justificat prin decizia atacată ca efect al aplicării dispozițiilor art. 1088 alin. (2) C. civ. de la 1865 (incident prin prisma dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 71/2011), potrivit cu care daunele-interese sunt debite „decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.

Recunoscând dreptul reclamantei la daune-interese sub forma dobânzii legale, instanța de apel a reținut în fundamentarea acestei pretenții că este vorba despre „executarea cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul ei (…)” și că „În cauză, (…) deși hotărârea prin care s-a stabilit existența obligației de plată a sumei de 5.175.020 USD a devenit executorie la 24.09.2012, momentul la care Sentința civilă nr. 97/24.09.2012 a devenit definitivă, iar la 3.12.2013 aceasta a devenit și irevocabilă, până în prezent, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată stabilită prin titlu executoriu”.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței de apel, susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1531 alin. (1) și (2) și art. 1535 alin. (1) din noul C. civ., dat fiind că dreptul la dobânzi i-a fost recunoscut începând cu 31.07.2014, iar nu începând cu data pronunțării Sentinței civile nr. 97/2012 (respectiv 24.09.2012).

Pe de o parte, s-a susținut că instanța de apel nu a motivat înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și (2) și ale art. 1535 alin. (1) din noul C. civ., a căror incidență reclamanta a invocat-o prin motivele de apel, iar pe de altă parte, că este nelegală în sine soluția de a nu recunoaște dreptul său la dobânzi legale începând cu data de 24.09.2012, când prin Sentința civilă nr. 97/2012 pârâta a fost obligată în mod definitiv să-i restituire suma de 5.175.020 USD, ca urmare a anulării procesului-verbal al licitației.

Înalta Curte, contrar criticilor recurentei-reclamante, reține că decizia instanței de apel cuprinde o justificare a neaplicării în cauză a acestor dispoziții legale, care se regăsește în chiar motivarea ce argumentează aplicarea dispozițiilor echivalente din vechiul C. civ. (art. 1088 alin. (2) C. civ. de la 1865), prin reținerea normei tranzitorii a art. 5 din Legea nr. 71/2011.

Potrivit acestei norme, dispozițiile C. civ. se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, iar efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior (intrării în vigoare a acestuia), doar când sunt derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție, obligația legală de întreținere, raporturi de proprietate, regimul general al bunurilor, raporturi de vecinătate, ceea ce nu e cazul în speță.

Deși nu o explică suficient, se înțelege că norma tranzitorie aplicată de instanța de apel a fost cea a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu referire la raporturile juridice născute între părți prin încheierea Procesului-verbal de licitație nr. x/15.12.2006.

Cu toate acestea, așa cum s-a arătat, dreptul reclamantei la dobânzi legale a fost recunoscut cu titlu de daune-interese pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a sumei de 5.175.020 USD stabilită prin Sentința civilă nr. 97/24.09.2012, executorie din 24.09.2012 (punctual, pentru neîndeplinirea obligației de plată stabilită prin titlu executoriu).

Deși a dedus judecății o cerere prin care a solicitat, inițial, obligarea pârâtei A.A.A.S. la plata dobânzii legale aferentă debitului principal în sumă de 5.175.020 USD pentru perioada 6.07.2009 (data notificării pârâtei în vederea restituirii debitului principal) – plata debitului principal, iar conform ultimei precizări (determinată de admiterea de către prima instanță a excepției de prescripție a pretențiilor pe perioada 6.07.2009 – 31.07.2011), pentru perioada 1.08.2011 – plata debitului principal, această cauză juridică a pretenției recurentei-reclamante se regăsește afirmată în acțiunea sa, alături de aceea a lipsei unui temei legal care să justifice deținerea prețului bunurilor vândute la licitație de către A.A.A.S., ca o consecință a anulării Procesului-verbal de licitație nr. x/15.12.2006 prin Decizia nr. 1550/21.05.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Această cauză a acțiunii a fost mai amplu dezvoltată prin memoriul de apel al reclamantei, în cuprinsul căruia partea se referă în mod repetat la fapta ilicită a pârâtei de a nu executa Sentința civilă nr. 97/24.09.2012 a Curții de Apel București și prin care se prevalează de dispozițiile art. 1531 alin. (1) și (2) și 1535 din noul C. civ.

Întrucât ceea ce instanța de apel a sancționat din conduita pârâtei a fost faptul de a nu executa o obligație stabilită în sarcina sa, cu titlu executoriu, prin dispoziția unei instanțe judecătorești (iar nu faptul de a folosi și profita de suma încasată de la reclamantă ulterior momentului anulării procesului-verbal de licitație sau ulterior momentului notificării ei asupra restituirii prețului licitației), înțelegând să acopere prejudiciile suferite de reclamantă prin refuzul executării titlului executoriu – Sentința civilă nr. 97/2012 a Curții de Apel București (iar nu pe acelea decurgând din lipsa unui titlu pentru deținerea sumei de 5.175.020 USD de către pârâtă, urmare a anulării Procesului-verbal de licitație nr. x/15.12.2006), se apreciază că dispozițiile tranzitorii ale art. 5 din Legea nr. 71/2011 nu oferă o justificare legală a reținerii aplicării în cauză a dispozițiilor art. 1088 alin. (2) C. civ. de la 1865, în detrimentul celor ale art. 1531 alin. (1) și (2) și art. 1535 alin. (1) din noul C. civ.

Art. 5 din Legea nr. 71/2011 nu oferă o explicație legală pentru reținerea regimului legal dat de C. civ. de la 1865 în privința unei obligații stabilite în sarcina pârâtei la 24.09.2012, așadar sub regimul noului C. civ., intrat în vigoare la 1.10 .2011. Aceste dispoziții tranzitorii pot justifica, cel mult, aplicarea regimului legal al vechiul C. civ. obligațiilor născute între părți la 15.12.2006, însă nu sancționarea acestora, cu corelativul acoperirii prejudiciilor aferente, a dispus-o instanța de apel prin hotărârea sa.

Deoarece instanța de apel a considerat îndreptățită pretenția reclamantei de a fi despăgubită pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 97/24.09.2012 a Curții de Apel București, obligație născută sub regimul noului C. civ., Înalta Curte apreciază întemeiate susținerile recurentei-reclamante referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 1531 alin. (1) și (2) și art. 1535 alin. (1) din noul C. civ., corespondente, de altfel, celor ale art. 1088 din C. civ. de la 1865 și identice în conținut acestora, cu singura diferență a reglementării momentului de la care sunt datorate daunele moratorii ca fiind cel al scadenței (spre deosebire de reglementare din art. 1088 alin. (2) C. civ., care vorbește despre faptul că daunele-interese se cuvin „decât din ziua cererii în judecată”).

Astfel fiind, și în aceste limite, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat recursul reclamantei fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanței de apel fiind nelegală sub aspectul greșitei determinări a regimului legal aplicabil obligației a cărei nerespectare a reținut-o și ale cărei prejudicii generate (prin neexecutarea) a înțeles să le asigure repararea prin recunoașterea dreptului la dobânzi legale, cu consecințe directe asupra momentului de la care acestea sunt datorate.

Acest moment este cel prevăzut de art. 1535 alin. (1) C. civ., respectiv data scadenței, care în cazul dedus judecății, se confundă cu data pronunțării Sentinței nr. 97/2012 a Curții de Apel București, respectiv 24.09.2012.

Date fiind însă limitele judecății de recurs pe care o realizează Înalta Curte, determinate prin dispozițiile art. 497 C. proc. civ., care nu dispune de o soluție de casare și/sau de modificare în același timp a deciziei de apel constatată ca fiind nelegală, recursul declarat va fi admis iar decizia instanței de apel va fi casată în parte, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului în ce privește dobânda penalizatoare pentru suma de 5.175.020 USD, potrivit celor mai sus arătate.

Celelalte dispoziții ale deciziei de apel vor fi menținute pentru motivele reținute în considerentele anterioare sau ca nefiind atacate (spre exemplu, dezlegarea dată pretențiilor vizând plata de dobânzi, comisioane și speze bancare aferente creditului în valoarea de 3.625.000 euro).

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel se va pronunța inclusiv asupra cererii recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată aferente judecății de recurs (taxe de timbru și onorariu de avocat) ce a fost câștigat de această parte, dar asupra căreia nu s-a putut dispune la acest moment dată fiind soluția care s-a impus, în baza legii, a casării cu trimitere, care nu a permis finalizarea litigiului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sursa informației: www.scj.ro.

Recurs declarat admis. Casarea deciziei instanței de apel. Trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului în ce privește dobânda penalizatoare (NCPC, VCPC, VCC, O.G. nr. 13/2011, L. nr. 71/2011) was last modified: ianuarie 19th, 2020 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter