Procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă. Competenţă teritorială alternativă (NCPC, L. nr. 62/2011, C. muncii)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 324/2021

L. nr. 62/2011: art. 210, art. 216; C. muncii: art. 269 alin. (2); NCPC: art. 12, art. 135 alin. (4)

Litigiul de față, având ca obiect cererea formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., în calitate de angajați, în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Târgu Jiu, în calitate de angajator, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenței, în cauza de față, dispozițiile art. 269 din Codul muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”, iar art. 216 din același act normativ stipulează: „Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.”.

Coroborând prevederile art. 210 și 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanțe, deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde își are domiciliul sau cea de la locul de muncă al acestuia.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 12 C. proc. civ., „Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește și muncește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

Normele Codului muncii care reglementează competența teritorială, potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al acestuia.

În acest sens, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 945 din 7 iulie 2011, a stabilit că „reglementarea diferită a Codului muncii față de cea a C. proc. civ. referitoare la competența teritorială a instanțelor de judecată, este justificată de specificul și necesitățile ce decurg din raporturile de muncă; în acest sens trebuie observat că reglementarea criticată urmărește facilitarea accesului la justiție și a apărării salariatului care are, în cele mai multe cazuri, calitatea de reclamant”.

În cauză se constată că reclamanții, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, aveau reședința stabilită pe raza județului Vâlcea, nefiind dovedită voința reclamanților de a eluda prevederile legale în sensul stabilirii arbitrare a competenței.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Sursa informației: www.scj.ro.