PÎCCJ. Vizita vicepreședintelui Adunării Naționale Populare a Republicii Populare Chineze

23 mai 2018
Vizualizari: 455

Potrivit unui comunicat, în cursul zilei de 21 mai 2018, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a primit vizita domnului Cao Jianming, vicepreședinte al Adunării Naționale Populare a Republicii Populare Chineze și fost procuror general al Chinei.

În cadrul întâlnirii, la care au participat mai mulți reprezentanți ai conducerii Ministerului Public și douăzeci de înalți oficiali chinezi, s-au reliefat principalele aspecte ale colaborării judiciare între cele două țări, concretizată, printre altele, și prin tratate vizând asistența judiciară în materie penală și extrădarea.

Domnul Cao Jianming, care a condus Procuratura Supremă a Republicii Populare Chineze timp de zece ani, a accentuat importanța dezvoltării în continuare a relațiilor bilaterale româno-chineze în domeniul juridic și a arătat că este prima vizită oficială a unei delegații a Adunării Naționale Populare a Republicii Populare Chineze în România de la debutul actualei legislaturi, din luna martie a acestui an.

De asemenea, domnul procuror general Augustin Lazăr a subliniat tendința actuală de diversificare a formelor de criminalitate transfrontalieră și a reiterat necesitatea unei strânse colaborări judiciare internaționale în materie penală, în vederea combaterii acestui fenomen.

Reamintim că, în septembrie 2017, o delegație a Ministerului Public a participat la Beijing la cea de-a 22-a Conferință anuală și Adunare Generală a Asociației Internaționale a Procurorilor – AIP, prilej cu care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, a avut o întâlnire bilaterală cu domnul Cao Jianming, care la acea dată exercita funcția de procuror general al Republicii Populare Chineze, și a acordat un interviu ziarului Procuraturii Supreme a Republicii Populare Chineze.

 

(Sursa foto: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție)

Sursa informației

PÎCCJ. Vizita vicepreședintelui Adunării Naționale Populare a Republicii Populare Chineze was last modified: mai 23rd, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: