Particularităţile respectării și apărării drepturilor părţilor în cadrul procedurii de executare

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Mai mult imprevizibilitatea dispozițiilor contestate, poate genera abuzuri din partea executorilor judecătorești, precum și critica cu privire la încălcarea dreptului de proprietate al debitorilor.

Potrivit standardelor CtEDO, în general, termenul rezonabil poate fi încălcat doar în cadrul procedurilor judiciare mai lungi de 2 ani de zile într‑o singură instanță sau în cazul neexecutării mai mari de un an de zile. În doctrina de specialitate acest principiu își găsește consacrare și sub denumirea de „celeritate a procedurilor judiciare”, ca și garanție oferită justițiabililor în vederea fixării unor termene obiectiv suficiente la organizarea procedurii jurisdicționale pentru valorificarea unor drepturi subiective pretins încălcate. Ca drept garantat individului (de a fi judecat într‑un termen rezonabil), el își găsește analiză teoretică în doctrină sub forma unui drept conex dreptului la judecător. Or, principiul termenului rezonabil nu se configurează ca unul absolut separat și de sine‑stătător, dar se încadrează în laturile complexe ale principiului procesual general de proces echitabil. Atât Codul de procedură civilă al RM în art. 4, intitulat „Sarcinile procedurii civile” și art. 70 al Codului de Executare” Documentul executoriu va fi executat în termenul indicat în el sau, în cazul în care nu este indicat, într‑un termen rezonabil”, prescrie că sarcinile procedurii constau în judecarea justă, în termen rezonabil, a cauzelor de apărare a drepturilor încălcate sau contestate, a libertăților și a intereselor legitime ale persoanelor fi zice și juridice.

Un alt aspect deosebit de important în ceea ce privește termenii în procedura de examinare a contestației la executare ține de termenul de examinare a acestora, prin urmare, ținând cont de faptul că, termenul rezonabil de efectuare a procedurii de executare silită în general este în limita a cel mult un an de zile, pe deoparte, iar pe de altă parte, de cele mai multe ori, contestarea actelor executorului judecătoresc și punerea pe rol a contestațiilor respective, duce la imposibilitatea continuării procedurii de executare silită, considerăm că instanțele de judecată ar trebui să clasifice, categoriile respective de litigii la categoria cauzelor care se judecă de urgență în sensul art. 192, alin. (2) CPC, potrivit căruia, cauzele privind încasarea pensiei de întreținere, apărarea drepturilor și intereselor minorului, repararea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrității corporale sau prin altă vătămare a sănătății ori prin deces, litigiile de muncă, contestarea actelor normative, a hotărârilor, acțiunilor sau inacțiunilor autorităților publice, ale altor organe și organizații, ale persoanelor oficiale și funcționarilor publici se judecă de urgență și în mod prioritar.

Prin urmare, reieșind din cele invocate, rezultă că instanțele de judecată nu numai că ar trebui, ci au obligația de a examina contestațiile împotriva actelor și acțiunilor sau inacțiunilor executorului judecătoresc de urgență și în mod prioritar.

Astfel, deși, prin art. IV, pct. 10 din Legea pentru modificarea și completarea acte legislative nr. 17 din 04.05.2018^[6], a fost modificat art. 163, alin. (1) CE, fiind exclusă obligația instanțelor de judecată de a examina categoria respectivă de cauze în decurs de 30 de zile, atât în fond cât și în ordine de recurs, totuși, pornind de la aspectele menționate supra, instanțele de judecată vor examina contestațiile privind actele și/sau acțiunile/inacțiunile executorului judecătoresc, în regim de urgență și în mod prioritar, luând toate măsurile necesare în acest sens, prevăzute de Codul de procedură civilă, cum ar fi de exemplu, fixare unui termen mai redus de judecare a cauzei în ședința de judecată (art. 190, alin. (2) CPC), adică în cauzele respective, instanța va putea stabili termenul de judecată astfel, încât, de la primirea citației, pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 5 zile pentru a‑și pregăti apărarea, spre deosebire termenul general prevăzut în acest sens pentru celelalte cauze (neurgente) care este de cel puțin 15 zile, de asemenea, instanța poate fixa termene mai restrânse în ceea ce privește citarea participanților în ședința de judecată ( art. 102, alin. (4), art. 108, alin. (3) CPC), sau poate efectua citarea prin mijloace speciale, astfel, potrivit art. 102, alin. (2) CPC, în cauzele de urgență, participanții la proces, martorii, experții, specialiștii și interpreții pot fi înștiințați sau chemați în judecată prin telegramă, prin telefon și la adresa electronică înregistrată în Programul integrat de gestionare a dosarelor sau prin alte mijloace care să ateste înmânarea și primirea înștiințării sau citației etc.

Obiectul contestației la executare

Potrivit art. 161, alin. (1) CE, actele de executare întocmite de executorul judecătoresc sau acțiunile/inacțiunea acestuia pot fi contestate de către părți și de alți participanți la procesul de executare, precum și de terții care consideră că prin actele de executare sau acțiunile/inacțiunea executorului judecătoresc le‑a fost încălcat un drept recunoscut de lege. Astfel, din conținutul normei citate, deducem că pot constitui obiect al contestării la executare, atât actele emise de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare (încheierile, demersurile, dispozițiile, procesele‑verbale etc.), cât și acțiunile sau inacțiunile acestuia ( de exemplu: refuzul de a efectua anumite acte). Totodată, ținem să precizăm că, deși, din formularea art. 161, alin. (1) CE, ar rezulta că părțile sau alți participanți procedura de executare sau terții ar putea contesta orice act, acțiune sau inacțiune prin care acestea se simt lezate în drepturi, Codul de executare exclude totuși posibilitatea contestării unor anumite, categorii de acte întocmite de executorul judecătoresc. Spre exemplu, potrivit art. 62, alin. (5) CE, procesele‑verbale privind concilierea părților în procedura de executare nu pot fi contestate.

De asemenea, potrivit art. 32, alin. (2) CE, încheierea de strămutare a documentului executoriu la cererea motivată a creditorului nu se supune nici unei căi de atac.

În aceiași ordine de idei, nu poate fi contestată nici dispoziția camerei teritoriale de circumscripție, sau, după caz, a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești privind soluționarea conflictului de competență apărut între doi sau mau mulți executori judecătorești în legătură cu executarea documentului executoriu (art. 31, alin. (9) CE).

O altă limitare prevăzută de Codul de executare în ceea ce privește contestarea actelor, acțiunilor sau inacțiunilor executorului judecătoresc în procedura de executare, constă în faptul că erorile materiale sau formale comise la întocmirea actelor executorului judecătoresc, nu pot servi drept temei de contestare a acestora, erorile respective se pot corecta de către executorul judecătoresc din oficiu sau la cererea motivată a părții interesate (art. 65, alin. (2) CE). Astfel, în cazul dat, va putea fi contestată încheierea privind refuzul în corectarea actelor (art. 65, alin. (4) CE sau inacțiunea acestuia de emitere a unui nou act, ca urmare înaintării unei cereri în acest sens.

Faptul dat este prevăzut expres și de art. 163, alin. (3) CE, potrivit căruia, actele de executare întocmite de executorul judecătoresc, legale în fond, nu pot fi anulate pe motive formale, iar potrivit alin. (3¹) din aceiași normă, nerespectarea cerințelor prevăzute la art. 65 alin. (3) CE, adică nedepunerea unei cereri către executorul judecătoresc privind corectarea erorilor materiale și/sau formale, servește drept temei pentru scoaterea cererii de pe rol în conformitate cu prevederile art. 267 lit. a) din Codul de procedură civilă.

Posibilitatea contestării actelor, acțiunilor și inacțiunilor executorului judecătoresc, de către părțile și alți participanți la procedura de executare, precum și de către terții care se simt lezați în drepturi, nu este altceva decât mecanism de asociație a principiilor care guvernează procedura de executare silită, în special al principiului legalității și principiului umanismului sau, potrivit art. 2 CE, executorul judecătoresc asigură executarea silită a documentelor executorii în strictă conformitate cu Codul de executare și cu alte acte normative, și respectiv, potrivit art. 5 CE, modul și condițiile de punere în executare a documentelor executorii se stabilesc pe principiul respectării drepturilor omului și nu pot avea ca scop pricinuirea de suferințe fizice și morale sau de prejudicii materiale, iar, potrivit art. 9 CE, participanții la procedura de executare, alte persoane interesate ale căror drepturi ori interese ocrotite de lege au fost încălcate printr‑un act de executare pot ataca actul în conformitate cu legea.

Calitatea procesuală a subiecților contestației la executare

Reieșind din conținutul normei prevăzute de art. 161, alin. (1) CE, sunt în drept să conteste actele, acțiunile sau inacțiunile executorului judecătoresc:

– părțile în procedura de executare (creditorul și debitorul);

– alți participanți la procedura de executare silită; și

– persoanele terțe, care consideră că prin actele de executare sau acțiunile/inacțiunea executorului judecătoresc le‑a fost încălcat un drept recunoscut de lege.

Conform art. 7 alin. (1) CPC, instanța judecătorească, intentează procesul civil, la cererea persoanei, care revendică apărarea unui drept al său încălcat sau contestat ori a interesului legitim.

Dacă contestarea actelor de către părți, are loc în temeiul prezumției încălcării unui drept ce reiese din realizarea efectivă și legală a dispozițiilor documentului executoriu, atunci contestația celorlalți participanți, va fi întemeiată pe încălcarea unui drept ce reiese din calitatea lor procesuală și acțiunile pe care le‑au efectuat.

În ceea ce privește calitatea procesuală a participanților și terților la contestația la executare, atunci, autorul contestației va avea calitatea procesuală de reclamant, iar partea împotriva căruia este înaintată contestația, va avea calitatea procesuală de pârât, bucurându‑se de toate drepturile și obligațiile procedura prevăzute de Codul de procedură civilă.

Faptul dat, rezultă din conținutul prevederilor, art. 163, alin. (1) CE, potrivit cărora, reclamațiile din cererea privind contestarea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc sau a acțiunilor/inacțiunii acestuia se înaintează împotriva creditorului sau debitorului, cererea judecându‑se în condițiile Codului de procedură civilă.

La rândul său, executorul judecătoresc, potrivit aceleiași norme, este atras din oficiu în calitate de intervenient accesoriu și este obligat să prezinte instanței de judecată copia certificată a procedurii de executare și să dea explicații scrise referitoare la actele contestate. Iar, în cazul neexecutării fără motive întemeiate a cerinței instanței de judecată privind prezentarea copiei certificate a procedurii de executare sau prezentarea explicațiilor scrise executorul judecătoresc se sancționează de instanța de judecată cu amendă de până la 50 de unități convenționale (art. 163, alin. (7) CE).

Raționamentul regulii respective reiese din conținutul art. 10 CE, potrivit căruia creditorul, își realizează prin intermediul executorului judecătoresc, drepturile sale recunoscute printr‑un document executoriu, dacă debitorul nu‑și îndeplinește benevol obligațiile. Din aceste considerente, acțiunile executorul judecătoresc nu mai au un caracter diriguitor, ci sunt determinate de disponibilitatea creditorului, care prin intermediul executorului judecătoresc, își mijlocește acțiunile sale. Discreția executorului judecătoresc de a participa în ședința de judecată și a da explicații asupra actelor contestate, este determinată de faptul că acesta acționează la solicitarea creditorului, și prin urmare nu este participant în procedura de executare. Calitatea procesuală a executorului judecătoresc la examinarea contestațiilor este pretinsă a fi una incertă, din motiv că executorul judecătoresc nu are un interes material sau procesul în finalitatea soluționării contestației. Astfel prevederea art. 163, alin. (1) CE “Executorul judecătoresc poate fi invitat să dea explicații referitor la actele contestate” este una ambiguă și creează nepermis de multe disensiuni între instanțe și executori judecătorești.

Totodată, de la regula respectivă, este instituită și o excepție, și anume în cazurile ce țin de contestarea cuantumului onorariului executorului judecătoresc, reclamația se înaintează împotriva acestuia (art. 163, alin. (3²) CE), și prin urmare, în cazul respectiv acesta va avea calitatea procesuală de pârât, raționamentul excepției respective constând în faptul că eventuala încheiere îi afectează direct drepturile sale patrimoniale și el este creditorul creanței respective. În acest caz creditorul creanței de bază, nu are un interes direct în finalitatea procesului, deoarece nu i se afectează nici un drept sau interes de‑al său.

Deși, Codul de executare, limitează posibilitatea ca executorul judecătoresc să poată fi atras în proces în calitate de pârât, doar în cazurile de contestare a onorariului acestuia, în doctrina de specialitate s‑a opinat, ideea (pe care o împărtășim) potrivit căreia, acesta ar trebui să aibă calitatea procesuală de pârât și în cazurile în care se contestă inacțiunile acestuia, ori prin esența activității sale, executorul judecătoresc, trebuie să întreprindă toate măsurile necesare și posibile în vederea executării documentului executoriu în timp util, inacțiunea fiindu‑i direct culpabilă^[7].

Actul emis de instanța de judecată privind soluționarea contestației la executare.

Reieșind din prevederile art. 163, alin. (4) CE, instanța de judecată se va pronunța asupra contestației la executare, prin emiterea unei încheieri, această prevedere a fost introdusă prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 191 din 23.09.2016^[8], care a elucidat dilema privitor la actul judecătoresc emis prin care se soluționează contestația la executare. Până la data de 28.04.2017, Codul de executare prevedea cu titlu generic faptul că instanța de judecată ca urmare a examinării contestației la executare va emite o hotărâre (soluție aspru criticată de altfel de doctrina de specialitate), din considerentul că executarea hotărârilor judecătorești este parte integrantă a procesului civil și soluționarea incidentelor apărute pe parcursul acestei etape procesuale trebuie să se facă prin încheieri. Asupra fondului cauzei civile nu pot exista mai multe hotărâri, iar executarea și contestările care apar în legătură cu aceasta nu se referă la fondul pricinii.[4]