Particularităţile respectării și apărării drepturilor părţilor în cadrul procedurii de executare

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dacă măsurile de asigurare a acțiunii nu sunt suficiente executorul dispune conducându‑se după art. 90, în temeiul art. 74 CE a RM purcede la executarea silită prin următoarele modalități:

a) urmărirea mijloacelor bănești (inclusiv în valută străină) în numerar ale debitorului;

b) urmărirea mijloacelor bănești (inclusiv în valută străină) de pe conturile bancare ale debitorului;

c) urmărirea bunurilor debitorului prin aplicarea sechestrului pe bunuri și prin vânzarea sau administrarea lor silită;

d) urmărirea salariului, pensiei, bursei și altor venituri ale debitorului;

e) urmărirea mijloacelor bănești (inclusiv în valută străină) și bunurilor debitorului care se află la terți;

f) ridicarea de la debitor și predarea către creditor a obiectelor indicate în documentul executoriu;

g) alte măsuri prevăzute de lege.

Toate aceste măsuri urmează a fi emise de executorul judecătoresc în conformitate cu art. 8 al Legii nr. 113 din 17.06.2010 privind executorii judecătorești, să aibă un rol activ pe parcursul întregului proces de executare, depunând efort pentru realizarea prin mijloace legale a obligației prevăzute în documentul executoriu, respectând drepturile părților în procedura de executare și ale altor persoane interesate și să dea dovadă de o înaltă cultură în activitatea profesională și să fie imparțial.

Conform constatărilor Curții Europene, măsura restrictivă trebuie să fie prevăzută expres de lege, să aibă la origine un temei legal și să fie aplicată doar după expirarea termenului de executare benevolă a titlului executoriu și după întreprinderea unor eforturi rezonabile pentru a percepe datoria prin alte mijloace, astfel, încât restricția să fie o ultimă soluție de natură a influența conduita și responsabilitatea debitorilor pentru executarea titlurilor executorii, orice acțiune/inacțiune/derogarea a executorului judecătoresc de la buchia legii urmează să fie contestată și sancționată conform prevederilor în vigoare.

Pe lângă normele legale, conform recomandările CoE, executorii judecătorești trebuie să posede trei tipuri de competențe: competențe profesionale, competențe sociale și competențe umane, cu valoare și pondere egală în configurarea portretului unui executor judecătoresc.

Pilonii unui sistem de executare efectiv a hotărârilor judecătorești trebuie să fie profesionist, competent, eficient și prietenos sunt cei trei ”i”: independența, imparțialitatea și integritatea. Bunele maniere și aparența respectării lor sunt esențiale în îndeplinirea tuturor activităților desfășurate de către executorul judecătoresc. Asigurarea egalității de tratament a creditorilor și debitorilor în cadrul procedurii de executare este esențială pentru exercitarea corectă a atribuțiilor de executor judecătoresc. Competența și diligența sunt premise de exercitare corectă a atribuțiilor de executor judecătoresc.

2. Contestarea la executare

Implicarea instanței de judecată în procedura de judecată este incontestabil necesară, având o necesitate stringentă, de a asigura corectitudinea, promptitudinea și eficiența executării silite a actelor de justiție. Sarcina instanței care a ordonat executarea și care are sub controlul ei permanent activitatea organului de executare, rămâne aceeași – de a arbitra un conflict nestins, de a supraveghea executarea și de a soluționa nemulțumirile părților, cât și ale terților persoane ale căror drepturi sunt vătămate prin executarea silită.^[1]

Procedura de executare silită trebuie să se desfășoare cu respectarea deplină a principiului legalității, care implică respectarea tuturor actelor normative în vigoare de către executorul judecătoresc, precum și de către participanții procedurii de executare silită. Atunci când, ca rezultat al actelor exercitate în procedura de executare silită, sunt lezate drepturile și libertățile legale ale participanților la executare sau ale altor persoane, aceștia sunt în drept de a sesiza instanța de judecată pentru a‑și apăra drepturile lor legale prin contestarea actelor executorului judecătoresc (contestarea la executare).

Referitor la natura juridică a procedurii de efectuare de către instanța de judecată a controlului judecătoresc asupra actelor executorului judecătoresc/contestației actelor executorului judecătoresc (în continuare contestația la executare), în doctrina de specialitate se regăsesc mai multe opinii, pe alocuri chiar contradictorii. Astfel, în unele opinii se susține că contestația actelor executorului judecătoresc ar constitui o cale de atac, în altele că aceasta ar fi o acțiune obișnuită sau de tip special, în timp ce alți autori opinează că aceasta ar constitui după caz, o cale de atac sau o acțiune civilă.^[2]

Singura cale procesuală din faza de executare silită care declanșează controlul legalității actelor de executare silită sau după caz controlul conformității lor cu conținutul real intrinsec al titlului executoriu este contestația la executare.

În doctrina românească mai veche, instituția „contestației la executarea silită” a fost apreciată a fi importantă, din două puncte de vedere:

‑ calea contestației la executare este deschisă oricărei persoane care pretinde că a fost lezată în drepturile sale prin acte execuționale ilegale;

‑ contestația la executare reprezintă modalitatea juridică procesuală ce are menirea de a înlătura orice ilegalitate ce se poate ivi în activitatea de executare silită^[3].

S‑a mai arătat că, tocmai pentru înlăturarea neregularităților ce se pot ivi în cadrul executării silite, contestația la executare reprezintă mijlocul procedural prin intermediul căruia, părțile ori terțele persoane interesate prin executare, se pot plânge instanței competente^[4]. În aprecierea noastră, cea mai importantă funcție pe care o are contestația la executare ca instituție procedurală, este aceea de a declanșa controlul judecătoresc al legalității actelor de executare silită săvârșite în cursul procedurii de executare, și de a asigura în acest fel dreptul la un tribunal în accepțiunea Convenției europene a drepturilor omului și libertăților fundamentale. Lipsa unei executări voluntare a obligației prevăzute în titlu executoriu din partea debitorului face ca litigiul dintre părți să subziste iar faza de executare silită a unui titlul executoriu conținând o obligație civilă se circumscrie conținutului noțiunii de litigiu privat ce intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 6 § 1 din Convenție^[5].

Acțiunile executorului judecătoresc trebuie să fie, în mod obligatoriu, subordonate imperativului respectării legii și principiului disponibilității, ce rămâne în continuare imperios funcțional. Oricât de liberală este această profesie, executorul judecătoresc nu reprezintă nici în accepțiunea legii și nici în accepțiunea art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului o garanție de independență și imparțialitate, astfel că, în mod firesc, actele de procedură întocmite de acesta se bucură doar de o prezumție de legalitate, ce poate fi însă răsturnată prin proba contrară. Această probă contrară, privind nelegalitatea ori neconformitatea actelor de executare silită cu titlul executoriu se poate realiza în fața instanței de judecată, prin intermediul contestației la executarea silită ce constituie mijlocul procesual care asigură controlul judecătoresc al actelor de executare silită, ori a refuzului executorului de a îndeplini un act de executare silită, de către instanța de judecată competentă independentă și imparțială ce satisface cerințele Convenției din perspectiva dreptului la un proces echitabil.

Prin urmare, din perspectiva principiilor consacrate de Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, contestația la executarea silită reprezintă mijlocul procesual prin care părțile raportului execuțional au deschisă calea la o instanță independentă și imparțială, instituită de lege și care să poată statua asupra pretinselor încălcări ale drepturilor sau obligațiilor lor cu caracter civil în cursul desfășurării executării silite. În concluzie, procedura contestării actelor executorului judecătoresc (contestația le executare) are valoarea unei acțiuni civile de tip special, întrucât nu urmărește recunoașterea unui drept material propriu în contradictoriu cu o altă persoană, ci înlăturarea măsurilor ilegale și prejudiciabile intervenite la faza executării silite, care este cea de‑a doua fază a executării silite.

Examinarea contestațiilor actelor executorului judecătoresc

Conform CE, părțile procedurii de executare sunt debitorul și creditorul, dat fiind faptul că creditorul deține un titlul executoriu spre executare prin care îi este recunoscut un drept față de debitor, este logic la legiuitorul să prevadă posibilitatea de contestare a acțiunilor/inacțiunilor executorului de către debitor. Astfel, în Titlul IV, Capitolul XIV a CE a RM, este prevăzută modalitatea de contestare a actelor executorului judecătoresc de către părți și alți participanți la procedura de executare pentru toate actele emise de către executorului judecătoresc. În pofida la aceasta legiuitorul a prevăzut și termene diferite pentru contestarea încheierilor la diferite etape a procedurii de executare.

Termene

Potrivit art. 162 CE, actul de executare întocmit de executorul judecătoresc poate fi contestat de participanții la procesul de executare în termen general de 15 zile de la data săvârșirii lui ori a refuzului de a săvârși anumite acte, dacă legea nu prevede altfel.

Iar, potrivit art. 161, alin. (1) CE, actele de executare întocmite de executorul judecătoresc pot fi contestate de participanții la procesul de executare în termen de 15 zile de la data săvârșirii lui ori a refuzului de a săvârși anumite acte, cu posibilitatea de a fi repuse în termenul de contestare în condițiile Codului de procedură civilă. Totodată CE conține termene speciale și excepționale de contestare a actelor executorului judecătoresc, spre exemplu potrivit art. 66, alin. (2) CE, actele executorului judecătoresc emise sub formă de încheiere se contestă în termen de 10 zile de la comunicare, Codul de executare prevede anumite excepții, și anume, în cazul unor categorii de încheieri termenul de contestare este diferit de cel prevăzut de norma citată, astfel de exemplu, potrivit art. 65, alin. (4) CE, încheierea privind refuzul corectării actelor poate fi contestată în instanță de judecată în decursul a 5 zile de la comunicare. În conformitate cu art. 61, alin. (4) coroborat cu art. 61, alin. (2), încheierea privind intentarea procedurii de executare poate fi contestată doar de către debitor în cazul în care termenul de prezentare a documentului spre executare a expirat, e) termenul de executare benevolă acordat prin lege sau indicat în documentul executoriu nu a expirat sau documentul a fost executat. Norma prevede expres subiectul care poate contesta și condițiile în care poate contesta.

Încheierile executorului judecătoresc privind intentarea, suspendarea și încetarea executării silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obținute prin executare, aplicarea și ridicarea măsurilor de executare și alte măsuri prevăzute de lege dispuse de executorul judecătoresc prin încheiere este executorie din momentul emiterii și poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării. Același act normativ prevede termene diferite de contestare pentru diferite situații, spre exemplu art. 66 CE prevede termen de 10 zile de la data comunicării pentru alte măsuri prevăzute de lege dispuse de executorul judecătoresc iar art. 78 prevede pentru situațiile în care executorul este obligat să suspende executarea documentului executorului, termenul de atac al încheierii fiind de 15 zile. Altă neconcordanță este că pentru situațiile în care executorul are dreptul să suspende executarea documentului, art. 79 CE, alin. (3) prevede doar că încheierea poate fi atacată fără a indica termenul, respectiv este aplicabil art. 66, adică în termen de 10 zile de la data comunicării, cu toate legiuitorul a indicat calea de atac: recursul.

Termen special legiuitorul a prevăzut și pentru contestarea procesului verbal de sechestrare și /sau de ridicare a bunurilor, în conformitate cu art. 118 CE, procesul verbal se contestă în termen de 7 zile de la data întocmirii sau din momentul comunicării.

Procesul verbal de vânzare la licitație în cazul în care bunul adjudecat trebuie supus înregistrării de stat, se expediază instanței de judecată pentru confirmare. Aceasta în termen de 5 zile se expune asupra legalității sau neregularităților în procesul de desfășurare. Încheierea emisă de instanță de judecată în temeiul prevederilor art. 136, alin. (4) poate fi atacată cu recurs în condițiile CPC.

Părțile și persoanele care au fost la licitație pot contesta procesul verbal în termen de 15 zile de la data desfășurării.

Considerăm că diferența de termene pentru atacarea acțiunilor executorului judecătoresc au fost restrânse în unele situații pentru a nu ”tergiversa„ executarea documentului executoriu, or executarea trebuie efectuată în termenul indicat în el sau într‑un termen rezonabil. Totuși termenul rezonabil nu ar trebui să fie un pretext pentru a îngrădi dreptul participanților la accesul la justiție, pentru că contestarea actelor emise în procedura de executare este reglementată în mod divergent de mai multe prevederi ale aceluiași act normativ. Această incoerență normativă creează insecuritate juridică pentru destinatarii legii. Atât justițiabilii, cât și subiectele dotate cu competența aplicării Codului de executare se află în dificultate, fiind puși în situația de a alege între mai multe variante posibile, acest fapt a fost constat și de HCC nr. 8 din 05.04.2019.

Teza a doua a art. 161 CE ” (2) Persoana poate fi repusă în termenul de contestare în condițiile Codului de procedură civilă. Persoana nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au trecut mai mult de 6 luni”, a fost declarată neconstituțională prin HCC8. În motivarea hotărârii, Curtea a reținut că dreptul de a formula o contestație nu poate fi exercitat în mod efectiv decât de la data la care persoanei i se aduce la cunoștință actul contestat. În caz contrar, el riscă să devină unul teoretic și iluzoriu. De vreme ce statul garantează un drept, el trebuie să creeze premisele realizării acestuia.