Parteneriat strategic între Mareș & Mareș și Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova

14 iul. 2021
Vizualizari: 131

Mareș & Mareș și departamentul de drept penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) au încheiat un acord de colaborare. Parteneriatul are drept scop schimbul de experiență al masteranzilor facultății cu avocații firmei, dar și inițierea lor în aspectele de drept penal românesc. Astfel, Mareș & Mareș se va implica activ în procesul educațional al masteranzilor care vor opta pentru această specializare, inclusiv prin sprijinirea publicațiilor științifice cu articole relevante din domeniu și participarea la conferințele organizate sub egida departamentului de drept penal.

„Un astfel de parteneriat este binevenit în comunitatea academică a profesioniștilor dreptului din Republica Moldova, pentru ca se aliniază perfect misiunii noastre, de a sprijini formarea unor specialiști de elită, foarte bine pregătiți teoretic și practic. De aceea, este o oportunitate unică pentru masteranzii departamentului de drept penal, care își vor putea consolida cunoștințele prin interacțiunea directă cu una din cele mai bune firme de avocatură din România specializate în această arie”, a declarat Serghei Brînză, Decanul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova.

Acordul este o continuare firească a colaborărilor precedente cu cadrele didactice ale departamentului de drept penal. Suntem onorați că Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova dorește atragerea practicienilor în procesul educațional al studenților, atât din Republica Moldova, cât și din România. Cred că această cooperare va fi un exemplu și pentru alți profesioniști ai dreptului din România pentru a se implica în viața juridică din Republica Moldova”, a adăugat Mihai Mareș, Partener coordonator al Mareș & Mareș.

Facultatea de Drept a USM este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Republica Moldova, apreciată drept centru universitar de elită  în materie de educație, știință și cercetare. Coeziunea dintre colectivul de cadre didactice și științifice profesioniste și studenți este bine-cunoscută, dat fiind, mai ales, scopul comun care ii animă: de a contribui la reformarea domeniului juridic, la stabilitatea democrației si la asigurarea supremației legii în întreaga țară.

Clasată pe primul loc în ce privește pregătirea cadrelor juridice de înaltă calificare și dezvoltarea științei juridice, Facultatea de Drept a USM este un centru cu tradiție, de unde pornesc idei reformatoare ce vizează edificarea statului de drept și a unei societăți democratice. Majoritatea profesorilor de la Facultatea de Drept au efectuat stagii în prestigioase universități din Europa de Vest și din SUA, iar o bună parte din ei și-au făcut studiile de masterat sau de doctorat în instituții universitare din România, Rusia, Olanda, Belgia, Franța, Germania.

Anual, aulele Facultății de Drept găzduiesc prelegerile profesorilor cu renume european și mondial. Facultatea are în componență filierele anglofonă și francofonă, în cadrul cărora își pot face studiile în domeniul dreptului studenții cu foarte bine cunoștințe de limba franceză si limba engleză, formându-și astfel o ținută lingvistică adecvată procesului de aderare a Republicii Moldova la familia europeană.

***

Despre Mareș & Mareș:

Mareș & Mareș este una dintre cele mai prestigioase firme românești de avocatură specializate în dreptul penal care vizează în principal infracțiuni economice și de corupție. Activitatea firmei acoperă toate domeniile asociate dreptului penal, de la corupție și spălare de bani până la faliment, delapidare, fraudă fiscală, criminalitate organizată și investigații. De asemenea, echipa este experimentată în domeniile conexe litigiilor civile și recuperării activelor. Înființată în 2006, Mareș & Mareș a evoluat constant, reușind să se impună pe piața avocaturii din România prin calitatea ideilor și a serviciilor, dar și prin formarea și atragerea unora dintre cei mai talentați avocați în această arie de drept.

Pentru a fi la curent cu ultimele tendințe globale în domenii ale dreptului afacerilor în general, dar și legislația privind infracționalitatea economică și corupția, și, prin urmare, pentru a oferi servicii cu valoare adăugată, Mareș & Mareș este membru al mai multor asociații internaționale de profil, precum: ROXIN (parte din Forumul Global pentru Drept, Justiție și Dezvoltare al Băncii Mondiale), Camera de Comerț Americană (AmCham), Asociația Barourilor din SUA, Asociația Europeană a Barourilor de Drept Penal, Asociația Internațională a Barourilor, Global Criminal Law Counse (GCLC).

Parteneriat strategic între Mareș & Mareș și Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova was last modified: iulie 14th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: