Parlamentul European va analiza recomandările grupurilor de dezbatere cu privire la democrația europeană, schimbările climatice și sănătate

19 ian. 2022
Vizualizari: 182

Parlamentul European informează că adunarea plenară va analiza cele 90 de recomandări ale grupurilor de dezbatere privind „Democrația europeană/Valori și drepturi” și „Schimbări climatice și mediu/Sănătate”.

Astfel, cele două grupuri de dezbatere care și-au finalizat până acum recomandările au reunit fiecare câte 200 de europeni cu vârste diferite, din medii diverse, provenind din toate statele membre, care s-au întâlnit (față în față și la distanță) pentru a discuta și a adopta recomandări cu privire la provocările prezente și viitoare pe care le întâmpină Europa.

În ceea ce privește grupul de dezbatere privind „Democrația europeană/Valori și drepturi, statul de drept, securitate”, activitatea acestuia a constat în adoptarea unui număr de 39 de recomandări în cadrul sesiunii sale finale găzduite de Institutul Universitar European din Florența (Italia), în luna decembrie.

Pe de altă parte, grupul care a dezbătut pe tema „Schimbări climatice și mediu/Sănătate” a fost găzduit în ianuarie de Colegiul Europei din Natolin și de orașul Varșovia (Polonia), unde a finalizat 51 de recomandări din domeniul său de competență.

Prin urmare, aceste 90 de recomandări, împreună cu recomandările aferente ale grupurilor naționale de dezbatere ale cetățenilor, vor fi prezentate și discutate în cadrul următoarei adunări plenare a conferinței, care va avea loc în perioada 21-22 ianuarie 2022, la sediul Parlamentului European de la Strasbourg (Franța).

 

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

VEZI ȘI PARLAMENTUL EUROPEAN. PREMIUL CHARLEMAGNE PENTRU TINERII EUROPENI 2022

Parlamentul European va analiza recomandările grupurilor de dezbatere cu privire la democrația europeană, schimbările climatice și sănătate was last modified: ianuarie 19th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: