Noi reguli privind investițiile străine în România

21 apr. 2022
Vizualizari: 432

Regulile privind examinarea investițiilor străine în România au fost implementate, iar procedura implică o autorizare prealabilă a acestora. Nerespectarea noilor reguli atrage sancțiuni semnificative ce pot ajunge până la 10 % din cifra de afaceri a societăților implicate.

În data de 18 aprilie 2022 s-a publicat în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență nr. 46/2022, care stabilește cadrul normativ necesar pentru aplicarea în România a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniunea Europeană.

În acest sens, ordonanța stabilește procedura și condițiile în care investițiile străine directe – ISD – sunt verificate de autoritățile competente înainte de a putea fi implementate efectiv. Astfel, regimul ISD este aplicabil investițiilor realizate de investitori străini în sectoare de activitate cheie pentru statul român.

Conceptul de investiție

Regimul ISD se aplică unei game largi de investiții străine, respectiv:

  • Investiții străine directe care permit investitorului străin să exercite un control asupra modului în care este administrată întreprinderea locală în care se investește.
  • Investiții noi în active corporale sau necorporale aflate în același perimetru, strâns legate de (i) demararea unei activități, (ii) extinderea capacității unei activități existente sau (iii) diversificarea producției unei întreprinderi.

Investitorul străin (non-UE)

Deși conceptul de investiție este unul cuprinzător, regimul ISD se aplică doar acelor investiții realizate de un investitor străin, respectiv investitorul din afara UE.

Categoria investitorilor străini cuprinde atât (i) persoane fizice care nu sunt cetățeni UE și (ii) persoane juridice al căror sediu social se află în afara UE, dar și (iii) persoane juridice care, deși au sediul social în UE, sunt controlate de persoane sau entități din afara UE.

Domeniile de activitate esențiale

Sectoarele în care investițiile sunt monitorizate au fost stabilite prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 73/2012, respectiv: (i) securitatea cetățeanului și a colectivităților, (ii) securitatea frontierelor, (iii) securitatea energetică, (iv) securitatea transporturilor, (v) securitatea sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, (vi) securitatea infrastructurii critice, (vii) securitatea sistemelor informatice și a celor de comunicații, (viii) securitatea activității financiare, fiscale, bancare și de asigurări, (ix) securitatea producerii și circulației armamentului, munițiilor, explozibililor, a substanțelor toxice, (x) securitatea industriei, (xi) protecția împotriva dezastrelor, (xii) protecția agriculturii și a mediului înconjurător și (xiii) protecția operațiunilor de privatizare a întreprinderilor cu capital de stat sau a managementului acestora.

Unele domenii de mai sus sunt descrise foarte larg și pot genera prinderea în perimetrul ordonanței a unui număr mare de operațiuni, din industrii variate.

Important de menționat este și faptul că regimul ISD nu se aplică investițiilor de portofoliu (investiții ce presupun dobândirea de active pe piețele de capital, care nu oferă titularului posibilitatea participării directe la administrarea societăților comerciale.

Investiții având o valoare mai mare de 2 milioane de euro

Pentru a limita, totuși, impactul reglementării, regimul ISD se aplică doar investițiilor semnificative, a căror valoare depășește pragul de 2 milioane de euro.

Cu toate acestea, o investiție străină directă poate face obiectul autorizării ISD chiar dacă nu este depășit pragul de 2 milioane de euro, în cazul în care investiția este susceptibilă de a afecta securitatea națională sau ordinea publică. Un astfel de caz ar exista în ipoteza în care, spre exemplu, investitorul străin este controlat de guvernul unui stat non-UE sau investitorul în cauză a fost implicat anterior în activități ilegale sau infracționale.

Materialul integral este disponibil aici.

Noi reguli privind investițiile străine în România was last modified: aprilie 21st, 2022 by Roxana Roșca

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autori:

Roxana Roșca

Roxana Roșca

Este associate, Filip & Company.
A mai scris:
Teodor Trandafir

Teodor Trandafir

Este associate, Filip & Company.