Nemulţumire privind modul de stabilire a situaţiei de fapt prin raportare la probele administrate în cauză. Respingerea recursului declarat (NCPC, NCC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1287/2020

NCPC: art. 67 alin. (4), art. 483 alin. (3), art. 486 alin. (1) lit. d), art. 488, art. 489 alin. (2); NCC: art. 1650 alin. (1), art. 1660 alin. (1) și (2), art. 1665 alin. (2), art. 1238 alin. (1) și (2), art. 1236 alin. (2) și (3)

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să fie în concordanță cu argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speță, deși recurenții-reclamanți au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezei reglementate de acesta.

Raportat la susținerile din memoriul de recurs, în sensul că, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1650 alin. (1), art. 1660 alin. (1) și (2), art. 1665 alin. (2), art. 1238 alin. (1) și (2), art. 1236 alin. (2) și (3) din C. civ., Înalta Curte reține că aceste texte legale sunt invocate pur enunțiativ, deoarece recurenții nu au adus argumente care să susțină motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ignorând specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici de nelegalitate care să vizeze decizia instanței de apel.

Astfel, invocând în mod formal pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., în sensul că au fost încălcate dispozițiile privind contractul de vânzare, prețul și cauza acestui contract, recurenții au dedus judecății aspecte de netemeinicie, criticile acestora vizând modalitatea în care a fost evaluat probatoriul de către instanța de apel și instanța de fond, în ceea ce privește natura și efectele contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți, cauza ilicită a acestuia și lipsa prețului.

Înalta Curte menționează că simpla indicare sau redare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale evocate.

Așadar, excedează analizei ce poate fi realizată în etapa procesuală a recursului susținerile recurenților care vizează modul de apreciere a probelor, instanțele de fond și de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Recurenții-reclamanți invocă critici relative la aprecierea probatoriului, care se circumscriu laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs, așa cum s-a arătat în precedent, fără a reuși să facă o trimitere argumentată, convingătoare la textul art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Consecința este că, fără a demonstra încălcarea legii, recurenții-reclamanți, nemulțumiți de aprecierea făcută de instanța de apel, solicită în mod eronat ca instanța de recurs să intre pe tărâm probator și să facă ea însăși o altă opțiune, în condițiile în care recursul vizează exclusiv aspecte de legalitate.

Prin urmare, motivele invocate de recurenții-reclamanți vizează în realitate nemulțumirea acestora privind modul de stabilire a situației de fapt prin raportare la probele administrate în cauză (expertiză, înscrisuri, proba testimonială), aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv.

Susținerile formulate de recurenții-reclamanți atât în cadrul dezbaterilor de la data de 8 iulie 2020, cât și prin notele scrise depuse la dosar după reținerea cauzei în pronunțare privind nemotivarea hotărârii nu vor fi analizate, întrucât prin recursul promovat aceștia nu au învestit instanța cu analiza motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului care a fost comunicat părților s-a reținut că recurenții au invocat doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Simpla afirmație a recurenților exprimată prin punctul de vedere la raport în sensul că „în lipsa motivării sentinței de apel, astfel cum impun dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. suntem în situația unui real motiv de recurs” nu respectă exigențele prevăzute de textul legal invocat, deoarece nu sunt indicate critici concrete din care să rezulte cu claritate ipotezele reglementate de motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv lipsa motivelor pe care se întemeiază soluția, caracterul contradictoriu al unor considerente în drept sau indicarea acelor considerente străine de natura pricinii.

Prin urmare, având în vedere că susținerile formulate de recurenți nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 489 alin. (2) din același cod, va dispune anularea recursului declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1047 A din 4 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Analizând recursul intervenientei E., față de prevederile art. 67 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ., „Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond”.

În cauză, E. are calitatea de intervenientă accesorie, în favoarea reclamanților A. și B..

Cum recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. a fost anulat, nu poate fi concepută o continuare de către intervenientă a activității procesuale în fața instanței de control judiciar, fără ca partea principală să fi învestit în mod legal instanța cu judecarea recursului său.

Această situație, ce determină sancțiunea respingerii recursului ca neavenit, este impusă în mod evident de caracterul accesoriu al intervenției care permite altei persoane să intre în proces, într-o poziție procesuală de susținere a părții în favoarea căreia a fost făcută cererea de intervenție.

Așa fiind, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va face aplicarea art. art. 67 alin. (4) C. proc. civ. și va respinge recursul declarat de recurenta-intervenientă E. împotriva deciziei civile nr. 1047 A din 4 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, ca neavenit.

Sursa informației: www.scj.ro.