Neconstituționalitate (Comunicat): Art. III lit. a) din O.U.G. nr. 70/2016 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală și a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

10 apr. 2019
Vizualizari: 697

 

Decizia Curții Constituționale

Actul normativArticol

Sumar

D.C.C pronunțată în ședința din 9 aprilie 2019O.U.G. nr. 70/2016 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală și a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciarăart. III lit. a) 

Neconstituționalitate

Potrivit site-ului oficial (www.ccr.ro), în ședința din 9 aprilie 2019, Curtea Constituțională s-a reunit pentru a dezbate mai multe sesizări, între care și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III lit. a) și lit. b) din O.U.G. nr. 70/2016 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală și a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Astfel, Curtea a constatat că dispozițiile art. III lit. a) O.U.G. nr. 70/2016 sunt neconstituționale.

 

Obiectul sesizării de neconstituționalitate

 

Art. III din O.U.G. nr. 70/2016 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală și a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență privind recursul în casație exercitat împotriva deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, se aplică:

a) în cazul recursurilor în casație aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență;

b) în cazul recursurilor în casație exercitate împotriva deciziilor pronunțate începând cu data publicării Deciziei Curții Constituționale nr.540 din 12 iulie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.434 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură penală în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016.”

 

D.C.C. pronunțată în ședința din 9 aprilie 2019

 

Prin Decizia pronunțată în ședința din 9 aprilie 2019, Curtea Constituțională, cu majoritate de  voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. III lit. a) din O.U.G. nr. 70/2016 care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de apel, pronunțate anterior datei de 24 octombrie 2016, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 540/2016 și pentru care nu a fost epuizat termenul prevăzut de art. 435 din Codul de procedură penală, este neconstituțională.

Pe de altă parte, cu unanimitate de voturi, Curtea a decis respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III lit. b) din O.U.G. nr. 70/2016.

Sursa informației

Neconstituționalitate (Comunicat): Art. III lit. a) din O.U.G. nr. 70/2016 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală și a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară was last modified: aprilie 10th, 2019 by Redacția ProLege
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.